Dawn of a Centuary

Reusesc intr-un final sa ma linistesc.

O alta noapte alba aproape de final din multe nopti nedormite care incep sa isi spuna cuvantul.

Sunt foarte ursuza si simt ca ma prabusesc. Imi las totul in ordine dupa inca o verificare, mai fac un rond si las vorba ca daca sunt probleme sa stiu.

A aspect este impamantenit de Maicuta Moise asa ca nu am de gand sa-l schimb pentru nimic in lume, mai ales cand se vede clar ca nu mai pot si am nevoie de o clipa de respiro.

Primul instinct este sa merg spre Padocurile Vestice pentru a scoate pe Whitestar la plimbare, insa imi amintesc ca am facut deja plimbarea de dimineata. Mai pe seara pot amana trebusoara aceasta.

O alta cotitura de coridoare din multele ale Piramidei si, din nou, pasii vor sa ma duca in alta parte decat vrea mintea mea obosita.

Ma opresc locului inainte de-a mai face inca un pas.

Sa aiba ziua 26 de ore din 24 si saptamana 8 zile din 7, dar, efectiv, nu mai pot! Am obosit atat psihic, cat si nervos, dar nu imi pot permite mai mult de un moment de respiro, mai ales in an Olimpic.

Mi s-a intiparit in minte expresia de pe fetele fetelor la antrenamentul de volei avut de dimineata…ingrijorare si cam albe la fata, insa cred ca as avea aceeasi reactie daca as fi in locul lor si m-as uita mai des in oglinda. Daca ma gandesc bine, cred ca toti cu care am intrat in contact azi au fost cam ingrijorati si albi la fata. Daca mi-as face curaj sa ma uit in prima oglinda care imi iese in cale, voi vedea un chip livid, cu cearcani negrii sub ochi si, aparent, puternic, bine legat, cu tinuta eleganta si mana sigura, un trup firav care emana o oboseala sfasietoare in jurul sau.

Ma ridic in picioare-ma curpinde ameteala. Ma sprijin de perete si nu reusesc sa ma gandesc la Paun, chemandu-l astfel, caci nu mai pot singura.

O hieroglifa aparte o simt in palma stanga-este semnul lui Anubis alaturi de Ankh. Palma dreapta simte o alta hieroglifa-hieroglifa Phoenixului alaturi de simbolul renasterii. Nu este timpul ca eu sa renasc din cenusa. Corpul uman nu mai poate duce oboseala pe care o resimt in acest corp micut. Dar ce pot face daca se alfa inca multi oameni noi peste tot in Colegiu si Piramida care nu stiu ce li se poate nazari ca vad in coltul ochiului, dar sunt si multi vechi care sunt egali cu cei noi din acest punct de vedere.

Oftez si ma resemnez ca nu ma pot folosi de puterea Phoenixului, caci am amortit in aceasta forma micuta de doar 1,63 intaltime care cantareste doar 47 kg. Printre cei de-un neam cu mine, tot mitica de inaltime sunt ca si in forma umana. Prind putina putere gandindu-ma la mezinii familiei.

Practic, vizitele lor din ultima vreme au fost singurele mele momente de respiro. I-am simtit agitati, citindu-le in suflet ca imi simt oboseala. Oare sa fi simtit si ceilalti ca incep sa obosesc si ca sunt la un pas de a ma prabusi?

Nu stiu, dar trebuie sa ma odihnesc. Acum!!!

Severus, insotit de Elrond, Cirdan si Galadriel…Chiar daca seara se lasa si inca nu s-au aprins luminile peste tot, pe Galadriel o vad stralucind de la mare distanta, umbra lui Elrond o intuiesc, pe Severus il vad cu ochii mintii, in timp ce pe Cirdan il simt ca briza placuta a marii, linistitoare si calduta.

Un scancet de copii imi ajunge la urechi. L-as recunoaste oriunde dintr-o mie de scancete. Sunt la un pas de a ma repezi plina de furie spre locul in care se afla insa faptul ca Gandalf este cu ei ma linisteste.

-Daca n-ar fi fost micutii cu Severus ar fi fost rau, imi spune Gandalf. A simtit ca micutii sunt foarte atasati de tine si te-au simtit ca esti la limita puterilor.

-Nu vreau sa stiu de ce-ai fi in stare daca li s-ar intampla ceva micutilor.

-Nu cred ca ar vrea nimeni sa stie, Galadriel, vreodata de ce sunt capabila cand vine vorba de fratii si surorile mele. Cocolin, fii baiat cuminte, Dja e obosita, incerc sa-mi linistesc fratele, care, atat cat poate, isi intinde aripioarele firave, semn ca vrea sa isi protejeze sora.

O clipa de liniste se asterne peste cei prezenti. Stiu ca in ochii lor este ceva ce face cat nici cat o mie de cuvinte. Stiu ca Severus a venit special cu cei mici. Niciunul dintre cei prezenti nu este familiarizat decat cu cateva drumuri dintre serpentinele Piramidei. Si cred ca este printre singurii care in aceste momente poate sa te mai tina putin pe picioare.

-Inteleg ca nu te mai asculta picioarele, Nadia?

-Nu ca nu m-ar asculta, insa am un mod de viata atat de organizat, aproape o rutina continua fara prea mult timp de respiro, incat mersul lucrurilor mi-a intrat in reflex. Cand imi permit o clipa de odihna, stiu clar ce las in urma mea asa incat pot atipi linistita, Severus. Nu este prima oara cand ajung in acest stadiu avansat de oboseala si sunt constienta ca ma voi prabusi. Imi revin eu…

Dar pana imi voi reveni, trebuie sa ajung in camera mea din coltul meu de mansarda. Cu Coco in brate, urmata de Galadriel, Gandalf si cei 3 cavaleri, pornesc spre casa. In timp ce Coco maraie incetisor la fiecare intersectie de coridoare, sunt atenta si la cele doua fete care s-au cuibarit la Gandalf in brate.

In usa casei, Maicuta si Misha ma asteapta cu sufletele pline de ingrijorare . Surorile mele i-au povestit cu siguranta ca nu arat bine deloc si ca am plecat de ceva vreme spre casa, insa am intarziat prea mult. Apoi, la Padocuri am fost negasit in timp ce Whitestar a facut un balamuc monstru, Severus a dat veste ca micutii sunt foarte nelinistiti si Madalina e total schimbata la fata inconjurata de negura. Si nu este singura.

Devin pamantii la fata cand ma vad.

Intru in holul de la intrare si raman muta de uimire cand ma uit in oglinda-pana si un corp in stare avansata de descompunere la 2 metri sub pamant arata mai bine ca mine.

In livingul mare observ ca sunt adunati, acum, de la cel mai mare la cel mai mic dintre copiii familiei Moise.

Desi abia astept sa urc in camera mea, ma alaturi celor prezenti, toti tacuti.

-Poate ar fi mai bine sa o lasam pe Nadia sa se odihneasca, Maicuta. Nu arata bine deloc.

-Stiu, Misha. Sunt total debusolata si nu stiu ce ar trebui sa fac.

-Dja face nani, scanceste Coco.

-Dja nu face nani, Coco.

-Nada nu mai poa, intervine pe limba lor Georgiana.

Simt cum mi se rupe sufletul. Dasa se ghemuieste langa mine. Citesc si in ochii ei ingrijorare.

-Neridor?

-Maicuta, Misha, elfi, Gandalf…am cerut astazi sa fiti toti prezenti deoarece Nadia, acolo unde ati gasit-o datorita celor mici, a pasit nu doar fizic, cat si psihic, in lumea noastra, a Mortilor, dar sangele cald ii curge in vene. I s-a mai intamplat de doua ori pana acum si mereu sangele ei cald a pulsat viata, caci viata ei este foarte lunga, ca a oricarui alt Pheonix. Daca ea se ingrijeste de noi, preferand uneori sa stea in pragul usii dintre viata si moarte, ne ingrijim si noi, cei morti, de ea. Daca Aragorn ne-a iertat de datorie si ne-a dat linistea, pot spune ca, benevol, am ambii ochi pe tine. Si nu sunt singurul, stii bine.

-Stiu.

-As vrea sa te rog sa ai mai multa grija de tine. Un poltergeist ca tine sperie si pe cei morti, nu doar pe cei vii,

-Am aruncat un ochi in oglinda de la intrare si stiu ca am nimerit destul de des in coltul vostru de Pamant de Mijloc pana ne-am vazut si la fata, dar nu inteleg ce treaba are Poltergeistul cu voi, cei morti?

-Ai puteri mai mari decat banuiesti tu, insa cine te poate invinui cand ai reusit sa dai de cap tuturor lucrurilor tu singura in momentul in care parintii vostri si-au asumat riscul de-a va imprastia pe unii dintre voi in cele patru colturi ale lumii?

Liniste din nou.

Mezinii scancesc semn ca nu mai au stare. Ii cred, ca nici eu nu mai pot trage mult.

Paun isi face simtita prezenta. Un ochi atent imi spune ca asa cum eu as face prapad pentru ai mei, acum este in stare sa nu prea mai tina cont de prea multe.

-Sa o lasam pe Nadia sa se odihneasca. Maicuta, facem un tur de Piramida?

-Facem, iar voi fiti potarnichi dragute si imprastiati-va pentru ca sora voastra sa se poata odihni in liniste. Stiu ca Paun va veghea asupra ei, asadar nu imi fac griji.

Ma ridic, reusesc sa fac 2-3 pasi si ma prabuesc efectiv. Totul se intuneca in jurul meu.

Ma trezesc tarziu in. Paun citeste, insa vad destul de clar pe chipul lui cat de mult l-am speriat prabusindu-ma fara niciun avertisment. Stiu ca i-am speriat pe toti in jurul meu, doar Becca si Sonia stiu ca au mai foat astfel de momente la care au fost martore de-a lungul timpului si tot ele stiu ca doar eu ma pot ridica singura in picioare.

-Mi-as dori sa nu ma mai ingrozesti in felul asta si nu imi place sa aflu ca s-a mai petrecut si in trecut, imi spune Paun ridicand ochii din carte.

Vad ca are ochii in lacrimi si ii simt disperarea din suflet. Oftez.

-Pana la urma toti avem un punct critic, raspund. Presupun ca Becca si Sonia au cerut sa urce cat am zacut?

-Da, insa Misha si Maicuta au fost destul de stricti.

-Sa tii minte ca in momentul in care ii auzi ca dau imprastierea potarnichilor, nu e de gluma cu ei. Stiu ele doua ca am mai cazut eu din picioare de la epuizarea fizica de vreo doua ori in cei 6 ani petrecuti departe de tara. O sa imi revin. Asa e legea firii mele si nu cred ca acest aspect se va schimba vreodata.

-Te las sa te odihnesti. Dau o fuga la padocuri.

Faptul ca Misha si Maicuta au plecat sa inspecteze Piramida cat de mare este ea nu ma pune pe ganduri prea mult. Au mai facut cate o plimbare sau doua de acest gen si in trecut.

Ma ridic si arunc un ochi pe geam la cerul plin de stele apoi imi cobor privirea spre Poarta Sangerie, il vad pe Paun indreptandu-se spre aripa vestica insotit de Severus si de Sonia. Nu le citesc gandurile, banuiesc cam ce ar putea discuta.

Elfii, impreuna cu Gandalf, sunt la Poarta Sangerie alaturi de Brianna, Anai si Anna Loth-Lorien. Becca este si ea cu ei. Presupun ca tot eu sunt subiectul principal. Maicuta si Misha au luat-o pe Madalina cu ei.

Intuiesc ca pentru toti trei am fost un semnal de alarma; simt o prapastie adanca in sufletul Madalinei, simt o teama enorma in sufletul parintilor mei si simt ca voi ramane singura care va face fata Piramidei „Murgului Maicutei Moise”, Colegiuluicu Program Sportiv „Andrei Saguna”, Centrului „Casuta Portii Sangerii” si intregii Curti a Piramidei.

De asemenea, Olimpiadele bat la usa cu toate concursurile premergatoare lor.

Nu-mi ramane decat sa ma ridic si sa merg mai departe prea multe lucruri depind de mine si care, cu ajutorul celor din jurul meu, le pot mentine la standardele impuse tot de mine si pe care cred ca le voi putea depasi la un moment dat in timp daca voi putea face acest lucru si voi putea sa-i ridic si pe ceilalti. La un moment dat, generatiile mai tinere ii vor inlocui pe cei cu care am creat istorie si am tinut flacara aprinsa.

Aceste generatii ii vor include sau nu si pe cei mai mici dintre frati si surori, nu toti sunt ai Colegiului Sportiv si toti care vin aici aduc un suflu nou pe care subconstientul meu il intuieste si il studiaza pe masura ce se concretizeaza adaptandu-l.

Curand „Generatia de Sacrificiu” va lasa mostenirea ei celor care o pot duce mai departe, asa cum Misha si Maicuta au lasat mostenirea lor cui o poate duce mai departe…