Little Brother, Cory Doctorow


De curând am terminat o carte pe care nu știu în ce măsura aș fi citit-o dacă nu aș fi răspuns impulsului de moment.

Pana în ziua respectiva nu am mai citit nimic de Cory Doctorow, așa ca am zis de ce nu? Trebuie sa recunosc ca mi-a sărit în ochi datorită unui singur aspect: ce ar cauta o carte în limba engleza în sectiunea de limba romana? Ei bine, pot spune ca nu mica mi-a fost surpriza sa constat ca, de fapt, cartea este în romana. Aparentele astea înșelătoare, pfui!

Ajunsa cu cartea acasă, am luat -o nitel la puricat și constat ca îmi place.

Nu știu pentru câți dintre noi, viața de liceu înseamnă experiențe care mai de care, însă patru puști de 17 ani au parte de experiența vieții lor când într-o zi se hotarasc sa tragă chiulul de la ultima ora de curs. Elevii noștri locuiesc în San Francesco.

În Statele Unite nu-i ca la noi-orice intarziere sau chiul este anunțat în cel mai scurt timp părinților sau tutorilor legali, însă tinerilor noștri nici ca le pasa.

Marcus, Darryl, Jolu și Vanessa se întâmpla sa nimereasca în zona Bay Bridge în cel mai nepotrivit moment-o bomba terorista arunca podul în aer făcând multe victime. Momentul nepotrivit și locul nepotrivit? Un singura răspuns pentru ambele întrebări: DA!

Cum teroristii încep sa aibă varste din ce în ce mai fragede, cei patru se trezesc saltati de DHS, un fel de Serviciul de Securitate Intern al SUA, legați fedeles și cu cagule pe cap pentru a nu vedea unde sunt dusi pentru interogatoriu. Și nu sunt supusi doar interogatoriilor, ci și umilintelor la un pas de tortura.

După o săptămâna, Marcus, Jolu și Vanessa sunt eliberați nu și Darryl. Cei trei eliberați nu vor știi niciodată de ce ei da și Darryl nu, însă li se impune tăcere asupra experienței din ultima săptămâna.

Vanessa, refugiata împreuna cu mama sa în SUA, se retrage din gasca probabil având experiențe urate traite și în țara de origine, în timp ce Jolu și Marcus merg mai departe în decizia lor de a demasca DHS-ul și felul în care au fost prinși și închiși fără a avea vreo vina.

La un moment dat, Jolu cedeaza nervos și se hotaraste să se retragă și el lăsându-l astefel singur pe Marcus.

Marcus se hotaraste sa vorbească în cele din urma. Mai întâi cu familia, apoi cu o jurnalista destul de apreciata de public pentru munca ei, dar mai ales pentru faptul ca întotdeauna își verifica poveștile înainte de a le publica.

Pentru a doua oara, Marcus este ridicat de DHS fără ca acesta din urma sa știe ca puștiul a vorbit în prealabil și cu o jurnalista care nu publica înainte sa verifice, iar jurnalista noastră nu s-a dezmintit nici în aceasta situație. Intervine în ultimul moment și reușește astfel sa prinda DHS-ul pe picior gresti, iar cu aceasta dovada de netagaduit, DHS-ul este dizolvat prin decret.

Procesul lui Marcus devine unul public fiind judecat civil. Faptul ca a demascat un așa tratament fata de cei suspectati ca fiind teroristi, s-a ales în final, doar cu o acuzatie de furt, anume al unui telefon mobil apartinand Marshei, o fata care s-a nimerit și ea în acel loc și în acel moment nepotrivit la explozia bombei. Fata a căzut la înțelegere cu DHS-ul anume de-a lucra pentru ei și cum fata nu a mai putut fi găsită, Marcus s-a ales cu trei luni de detentie într-un centru de detentie juvenila în regim semideschis ziua fiind liber și noaptea fiind obligat să se prezinte în Centru pentru apel.

Ce mi-a plăcut la cartea aceasta pe lângă faptul ca m-a păcălit în cel mai copilaros mod?

Ei bine, mi-a plăcut foarte mult de Marcus care s-a dovedit a fi foarte hotărât și stabil în dorința de a scoate la lumina adevărul. Și nu a lăsat un centimentru de la el. Cine ar fi crezut ca un adolescent ar fi în stare după o așa sperietura să se adune și sa meargă mai departe? Să fie așa hotart și sa aibă un instinct atât de puternic?

Cartea s-a citit ușor și mi-a plăcut în conditiile în care Cory Doctorow este prima carte a autorului care îmi cade în mână.

Chiar și așa, voi lasa sa mai treacă o perioada de timp pana voi cauta și alte cărți ale sale, dar dacă vouă v-au căzut și alte cărți pe care le-ați citit, aș vrea sa știu părerea voastră, chiar dacă Cory Doctorow mi-a atras atenția cu asa-zisul element surpriza.

Am câțiva autori care mi-au făcut cu ochiul din raftul bibliotecii.

Reclame

Bookblogger insider Tag


Ei bine, dupa ceva timp de tacere in care am tot citit si studiat pe la altii am hotarat ca este cazul sa pun din nou tastatura la treaba.

Voi incepe cu un tag gasit intre postarile unui site in limba engleza pe care care il urmaresc de ceva vreme si caruia ii acord creditare pentru aceasta postare @AlittleSliceofJamie.

Este adevarat ca unele intrebari imi pare familiare insa voi trece peste acest fapt.

  1. Unde scrii, in general, postarile pe blog?

In marea majoritate a timpului, postez de acasa, insa mi s-a mai intamplat sa scriu si in parc. In al doilea caz, prefer Parcul Herastrau sau Regele Mihai I dupa „rebotezare”, din Bucuresti.

Daca nu sunt in Bucuresti, ci prin tari straine, gasesc destule locuri publice sau unde imi gasesc cazare de un pot scrie in liniste si pace.

2. Cat timp iti ia, in general, sa scrii o recenzie a unei carti?

Depinde foarte mult daca respectiva carte m-a „gadilat” in mod placut sau mai putin placut. Daca mi-a placut, automat cartea primeste recenzie si critica favorabila atat cat se poate.  Daca nu mi-a placut, atunci nu primeste recenzie, insa nici critica negativa, poate intra in gratiile altora.

Ca sa raspund la intrebare, totusi, o zi sau poate doua.

3. Când ai inceput sa scrii recenziile pe blog?

Sa tot fie vreo cativa ani.

4. Care ste cel mai dificil lucru in a avea recenzii pe blog, in opinia ta?

Migala in a face un rezumat al tau propriu si personal, apoi sa-ti alegi cuvintele, structurarea prezentarii pentru a te face inteles de cei care arunca un ochisor sau poate pe amândoi peste postarile tale.

5. Care a fost cea mai distractiva postare de pana acum?

Ei bine, la asta nu m-am gandit. Cred ca ai voi avea nevoie de ajutorul vostru si va voi ruga sa lasati un comentariu cu raspunsul la aceasta intrebare 🙂

6. Care este tipul preferat de postari pe blog?

In general, proza, ideilei care imi trec prin minte, cate o recenzie.

Nu agreez poezia, insa acest lucru nu inseamna ca am ceva anume cu cei care scriu in versuri si nici ca nu am pe nimeni in lista de urmariri care sa nu scrie poezie. Acestor doua persoane, caci doua sunt, chiar as vrea sa le multumesc ca uneori, prin versurile lor, imi mai dau idei. Fata de proza, cred ca este mult mai greu sa scrii poezie, zic.

7. Care este momentul zilei in care scrii?

In general scriu seara, când ziua a ajuns la final si mi-am terminat treburile. Chiar si asa, uneori mai scriu si dimineata sau la pranz.

8. Scrii recenzie fiecarei carti pe care o citesti?

Sa fiu sincera, nu! De ce nu?

Sunt carti care imi merg la suflet, altele nu prea. Chiar si asa, au fost situatii in care o carte care mi-a facut impresie buna initial, dupa ce-am „disecat-o” nitel la rece, s-a dovedit ca prima impresie nu este si cea mai buna si invers-o carte care nu mi-a placut initial s-a dovedit a avea destule de spus.

9. Ce ai in preajma ta când scrii o recenzie: o ceasca de cafea sau de ceai? Ai Netflixul pornit?

Sincera sa fiu, prefer sa tin departe de tastatura lichidele. Am doi caini care ma pot lua prin surprindere si ma pot speria. Nu ca o tastatura buna ar fi o caruta de bani, insa sa previn decat sa vindec, zic.

10. Când scrii recenzia unei carti: dupa ce-ai terminat cartea? La o anumita perioada de timp?

As zice ca depinde-dupa ce termin cartea, o iau putin la „puricat”, apoi ii fac recenzia si pe urma o public. In general, o recenzie imi ia cam o saptamana.

11. Cat de des postezi pe blog?

Si aici depinde. Uneori scriu zilnic, alteori de doua sau de trei ori pe saptamana, iar in cel mai rau caz, imi ia o luna, poate doua. Asadar nu sunt un blogger care sa scrie constant, dar când scriu, stiu ca am de scris si nu ezit sa o fac.

Ei bine, acestea au fost intrebarile si raspunsurile mele.

Daca cineva doreste sa preia tagul, este liber sa o faca si chiar as fi curioasa sa vad ce are de scris 🙂

 

Booktag: secrete de…


Am preluat acest booktag, al doilea, de la Soricelul Cititor sau poate al treilea? Dar ca sa nu lungesc prea mult vorba, mi-a plăcut așa ca m-am pus pe treaba.

1. De cât timp citești?

Sa tot fie 20-21 de ani de când m-am pus serios pe citit. Aveam cam 15 ani când mi-a intrat obiceiul în sânge.

2. Ce te-a făcut sa te apuci de citit?

Sincera sa fiu, s-a întâmplat pe nesimtite-in clasele a V-a și a VI-a am avut o profa de romana care a reușit cumva să-mi stimuleze creativitatea și nu doar mie, caci în acești doi ani am scris cele mai multe compuneri libere sau cu o tema impusa.

Ultimii doi ani de școala generala am avut alta profesoara care ne-a făcut s-o iubim din prima zi și sa așteptam cu drag și nerabdare orele ei-radeam la orele ei cu lacrimi și plecam cu teorie insusita.

Clasa a IX-a de liceu, mi-a adus ca diriginta o profesoara de romana care a știut să ne fie atât profesor, cât și a doua mama, știind să se apropie de fiecare în funcție de personalitatea sa.

3. Genul preferat de cărți și totodata genul pe care nu îl abordezi?

Nu pot spune ca ma rezum doar la un anumit gen preferat, ci îmi plac cărțile fantasy, horror, thriller, istoric sau toate combinate cu toate ca mai greu se găsește câte un autor complex încât sa combine măcar o parte din ele.

Ceea ce nu citesc de fel este romace/love. Am parte de destui porumbei îndrăgostiți la tot pasul în drumurile mele oriunde întorc capul, așadar nu mai am puterea sa citesc cărți incadrate in aceste doua categorii.

4. Ai citit vreun roman grafic?

La întrebarea aceasta o să fiu foarte sincera și o să spun ca am fost nevoită sa dau un „goagal sarci” (google search) pentru a ma lamuri, dar răspunsul final este ca nu mi-a incaput nimic în mana, dar nu-i timpul pierdut, zic?!

5. Romance sau SF?

SF sub orice forma.

6. Ai vreun animalut de companie?

Răspunsul este DA.

Initial am avut un motan Albastru de Rusia pe care mama l-a confundat cu un soricel în ziua în care l-am adus acasă, pui fiind, datorită aspectului-gri cu ochii verzi. Pana în ultima zi a motanului ne-am amintit de aceasta întâmplare și am ras cu lacrimi, atunci când vârsta și-a spus cuvântul.

De un an și jumătate, am doi câini: un domnisor Rotweiller și o domnita Labrador.

Aici trebuie sa marturisesc ca atunci când ieșim la plimbare, asta insemnand vreo 2-3 ore numai o ieseala din cele doua pe zi, ma simt mai obosită ca după o zi maraton care înseamnă trezit la 4 dimineața, o zi de munca de la 6 la 14:30 nebuna de nu știu când se face timpul sa plec acasă cu schimbul lângă mine, sala de forța sau o oră alergare în parc. Acum nu știu dacă ești bucuresteanca, draga Soricelule, așa ca o să ma abțin în a numi un parc sau altul care poate mu-ti spun nimic.

De altfel, când spun sala de forța, nu înseamnă ca sunt ditamai saculetul de muschi pentru ca aș minți. Pentru mine, sportul înseamnă să-mi mențin metabolismul puturos vioi-asta ar înseamnă ca sportul este, în cazul meu, cea mai buna dieta de a îmi menține greutatea sub control, în condtiile în care am fost atenta în farfurie fără a ma infometa. Mănânc fără griji atât o pizza sau alt tip de fast-food (McDonalds, KFC etc) fără a-mi fi teama ca ajung la suta de kile într-o săptămâna, cât și fructe și legume. Sportul ma ajuta sa îmi mențin greutatea optima fără diete sau mai știu eu ce, îmi menține o stare de spirit buna și ma relaxează, mai ales după o zi nebuna la munca.

7. După ce criterii îți așezi cărțile în biblioteca?

Apai, după autor-si regula se aplica pentru cărțile mele personale.

Pentru cărțile pe care le împrumut de la biblioteca, am mai multe criterii: nu amestec bibliotecile intre ele. După ce le-am sortat după biblioteca, ma uit la termenul de restituire. Nu întotdeauna reușesc sa termin ceea ce am împrumutat la timp, așa ca prelungitele au intaietate. Ca regula de baza, autorii în ordine alfabetica.

La un moment dat, cineva mi-a spus ca sunt mai tipicara decât o farmacie. Ei bine, tipicareala asta, am luat-o ca pe un compliment pentru ca așa sunt eu de fel, mai organizata, iar acest lucru ma ajuta în viața de zi cu zi, lasand loc și pentru imprevizibil care atunci când apare, nu ma sperie și nu ma da peste cap.

8. Ai fost vreodată batjocorita pentru ca citești?

O, da! Mai ales în liceu. Este adevărat ca am făcut clasa a IX-a într-un liceu și m-am transferat în altul în clasa a X-a unde am și terminat studiile liceale, însă unde am dat admitere (așa se dadea în 1997), colegii locuiau în cartier. Fiind crescuta în centrul orașului Bucuresti, am fost mereu luata peste picior, apoi s-a adaugat și pasiunea mea pentru citit. Faptul ca citeam foarte mult se vedea și se simțea de la distanța. Mi-am văzut de treaba și pana la urma tachinarile au încetat, caci majoritatea colegilor „smecherasi” , după doua trimestre în care au ajuns cu un picior în groapa, se pot ridica pe ambele picioare fără a repeta clasa a IX-a. Nu spun acest lucru ca pe o rautate sau ingamfare pentru ca am ajuns o clasa unita și am făcut tot posibilul să-i ajutam pe cei care nu mai aveau vreo șansa la orizont sa treacă în anul următor. S-a făcut pace pentru ca nu eram singura care țineam o carte în mana, așa ca fiecare a pus osul la treaba și am terminat toți cu bine. Peste ani, ne-am revazut cu bine la un pahar de vorba și chiar am ras cât de copilarosi puteam sa fim. Drumul spre adolescenta, hormonii făcând legea și luandu-ne mintea…de-ale tineretii.

Liceul unde m-am transferat intr-a X-a era la capătul opus: copii de ambasadori, copii din familii cu stare…deja cred ca se contureaza imaginea copilului rasfatat și cu nasul pe sus, însă nu toți erau la fel și m-a ajutat faptul ca mai aveam la alte clase fosti colegi de școala generala. Rautacisme au fost destule: copil dintr-o familie cu statut social mediu, adoptat pe deasupra de familia care nu putea avea proprii copii și unde mai pui ca profii au luat-o la ochi ca este cuminte, cu nasul la purtator și mintea atenta și vioaie. Pana la final de clasa a X-a, ne-am dat pe brazda și am devenit uniți pana la finalul clasei a XII-a. Evident ca rautacisme mai apareau din când în când, inevintabil, însă au trecut și acestea, iar la reuniunea de 10 ani, am tot povestit de acele vremuri în care eram uneori rautaciosi unii cu alții, lucru valabil cu fostii colegei ai ambelor licee.

Pe măsura ce am intrat la facultate, am avut tot soiul de colegi. La masterat, la fel. Urmează doctoratul și nu știu ce fel de oameni voi găsi, însă „experienta” din trecut știu ca va avea un cuvânt de spus.

În viața de zi cu zi, am cunoscut tot felul de oameni. Numărul rautaciosilor este mult mai mic decât celor cu care pot sta de vorba ca de la om la om și am ajuns sa nu mai pun la suflet orice și să mă mai doară și pe mine un pic în cot aici intelegandu-se indiferenta. Ca uneori ma cam dor oasele de la reumatism deși este cam devreme pentru așa ceva, atunci chiar e grav, caci dacă „barometrul ambulant” a zis „gata”, apai chiar s-a terminat cu gluma. Dacă pun piciorul în prag, nu ma mai uit înapoi, ajungand la limita tolerantei și încă rabd destule.

9. Colegii tăi știu ca ai cont de bookstragam?

Nu, pentru ca nu am. Chiar dacă aș avea, poate celor interesati le-as spune, iar celor dezinteresati nu le-as spune.

10, Ce cărți ai vrea sa cumperi și de ce?

Este adevărat ca sunt unele cărți pe care mi le-am dorit cu ardoare gen „Harry Potter și…” având toate volume la rang de cinste în biblioteca personala. De asemenea, citesc Alexandre Dumas cu plăcere oricând, atât tatăl, cât și fiul. Soarta a făcut ca părinții mei sa aibă în biblioteca personala toate cărțile acestora care au văzut lumina tiparului. Apoi, nu am putut rezista sa nu adaug J.R.R. Tolkien tot ceea ce a văzut lumina tiparului, Kafka, Agatha Christie, Rebreanu, Slavici, Lev Tolstoi, Stephen King deși e cam piperat la preț, dar merita!, John Saul sau John Grisham. Sunt câțiva autori care ii am aproape de suflet și am adunat cam tot ce au scos, dar au avut timp să mă convingă ca merita efortul de a ii avea oricând la indemna fără a depinde de orarul de funcționare al bibliotecilor, dacă se găsește, dacă este rezervat sau nu, etc etc etc.

11. Ai citit vreo care pe care nu poți sa o lași din mana? Dacă da, care?

Îmi este greu sa aleg, dar sunt destule.

12. Care este autorul tău preferat?

Este cam lunga lista, însă menționez așa: Stephen King, J.R.R. Tolkien, Alexandre Dumas, J.K. Rowling, Agatha Christie, Kafka, Liviu Rebreanu, Ioan Slavici, Lev Tolstoi, John Saul, John Grisham. Și continui sa descopăr alții care îmi stârnesc interesul.

13. Câți ani ai?

Anul acesta, pe 21 mai implinesc 36 de ani. Baba bătrâna în ochii unora și pustoaica în ochii altora, eu una ma simt bine în pielea mea.

14. Care este cartea ta preferata?

Întrebarea asta m-a încuiat puțin pentru ca sunt cărți ale diversilor autori pe care le recitesc mereu, însă „Carrie” a lui Stephen King parca ar fi în capul listei. Depinde foarte mult și de starea de spirit în care sunt atunci când citesc sau recitesc ceva.

15. Care sunt cărțile care consideri ca te-au dezvoltat cel mai mult ca persoana?

Ei bine, pot spune ca fiecare persoana este unica în felul ei. Nu citesc cărți de self development pentru ca de cele mai multe ori viața bate filmul și uneori trebuie sa dam cu capul de sus ca sa vedem pragul de jos și ne lovim de diferite situații în viața. Unele seamănă cu povești din cărți cu printi și printese, alte situații parca sunt rupte din filmele de groaza gen „Cosmar pe Elmstreet” (film, nu carte!)

Ideea de baza aici este ca fiecare trăiește într-un mediu anume și are un anume caracter, la fel cum fiecare carte citita are un impact asupra celui ce o citește pentru ca nimeni nu este identic cu nimeni, chiar dacă vorbim de siamezi sau gemenii identici.

Aiurez? Probabil.

16. Te-ai gândit vreodată sa te apuci de booktube?

Mi-a trecut o idee prin minte la un moment dat, însă a rămas în stadiu de proiect suspendat pe termen nedefinit.

17. De ce cărțile de la biblioteca și nu cărțile cumpărate de tine?

Cărțile cumpărate de mine înseamnă ca autorul a reușit să mă convingă ca merita efortul financiar. Alții încă m-au lăsat indecisa pentru moment, în timp ce a treia categorie au rămas la statutul de împrumut de la biblioteca.

18. Care este cel mai greu, de departe, în a fi un scriitor/blogger?

Ca mai peste tot, începutul, zic?!

Personal, am pus greu ideea în practica.

Da, mai întâi a fost ideea, apoi am pus-o pe hârtie și într-un final, am scris-o pe blog. Initial, ideea pusa pe hârtie mi s-a părut o prostioara cât casa, însă încă o prostioara în plus din partea mea, experta în trasnai de altfel-nimic ireparabil, ar mai conta? Și uite așa m-am pus pe scris. Am legat blogul de contul de Facebook sau Google+, alături de câteva comunități pe care le frecventez și în ziua de astăzi, gândindu-mă sa las ochii critici ai celor curiosi sa citească rândurile care mi-au bubuit în minte.

Serios vorbind acum, cel mai greu a fost începutul, apoi m-am lovit de altele: temeri, momente de pana de idei, momente de impotmoleala gen nu-mi place exprimarea, nu-mi place cum se leagă una de alta, dar nu vreau sa spun asta sau astalalta, mi se pare ca mesajul/ continutul nu reiese bine din context, iar la toate astea se adauga blocajul. Am atâtea de spus însă nu reușesc sa scriu nimic. Așa mi se întâmpla și în momentul în care citesc-in acele momente, când am terminat o carte care mi-a atins vreo coarda sensibila, nu pot începe imediat alta pana nu ma „linistesc.”

19. Citești cronica literară? Îți evaluezi textele prin prisma analizei literare? Îți revezi textele după cele publici? Ce este mai greu, sa construiesti personaje, intrigi sau sa alegi cuvintele potrivite prin care sa le așezi pe hârtie?

Ei bine, da citesc cronica literară, dar și critica literară, iar acest lucru ma ajuta sa fiu mai drastica cu mine și să revizuiesc textele, așadar cred ca am răspunsul și la a doua întrebare.

Recitesc cu un ochi foarte critic ceea ce intetionez sa postez pe blog, greșeli mai mici sau mai mari facem toți și aici ma refer la mancatul unei litere sau al unui semn de punctuatie pus aiurea sau chiar deloc pana la gresli mai grave gen dezacorduri sau mai știu eu ce alte perle gen nu putem face diferența intre „neam” (familie) și „ne-am” (parte din contructie a verbului, gen „ne-am dus”); „sau” (ori) fata de „s-au” (s-au dat pe brazda) etc, înțelegeți voi unde bat. Aici aș mentiona ca asemenea greșeli se fac fie din neatentie, fie depinde de fiecare în parte: mediul familial, anturajul prieteni/ colegi la munca, dar înțelegeți voi și în acest caz contextul. Sau ce ma doare pe mine cel mai tare, indiferentul „dar ce ma interesează pe mine?” și scufundatul în propria prostie din propria voința.

Pana la urma, fiecare știe ce-i mai bine pentru el, zic, așa ca îmi văd de treaba mea și dacă am supărat pe cineva cu cele mentionate mai sus, este strict părerea mea proprie și personala, caci nu este intenția mea sa jignesc pe vreunul dintre cei care veți citi aceste rânduri. Și dacă am reușit sa supăr pe careva fără intenția de o face, atunci să-mi fie cu iertare, caci nu acesta îmi este interesul/intentia.

Ultima întrebare al acestui punct: fiecare se leagă de fiecare alcatuind un întreg: în momentul în care creezi un personaj acesta se leagă de poveste și, toate la un loc, dacă nu găsești cuvintele potrivite, degeaba creezi personajele, degeaba construiesti intrigile, le imbini frumos, pentru ca la final, după atâta munca migalita la maximum, sa te impiedici cu stângul în dreptul. O fi frumoasa trebusoara asta? Nu prea crez, pe cuvânt de pioner al patriei, caci nu am apucat sa mai port cravata de pionier, dar soim al patriei tot am fost la gradi 🙂

20. Aș vrea sa te întreb, pentru ca ai debutat literar la o vârsta a expansiunii lumii interioare, cum te-a transformat experiența scrierii? Cum s-a schimbat viața ta psihica, interioara, dar și cea sociala, rationala, în urma manifestarii acestei pasiuni?

Ei bine, chiar și la anii mei, încă ma descopăr-chiar pot face asta sau asta?! Uite ca nu știam!

Fiecare se dezvolta în felul sau, zic și crez profund.

De fel, sunt destul de ordonata în modul de-a gândi și întorc problema pe toate fetele înainte de a deschide gura sau înainte de a lua o decizie, caci toate sunt interpretabile și fiecare o ia în felul sau personal orice ai zice și orice ai face. Rezultatul sunt consecințele care scot la iveală ca nu poți mulțumi pe toată lumea.

Baza raspunsului la întrebări este ca am devenit mai atenta în gândire, în trairi chiar dacă uneori îmi scapa din mana în cele mai proaste și penibile momente. Social vorbind, pot spune ca de când ma știu, studiez omul în toate aspectele lui, mai puțin după aparente: studiez cum se comporta în diferite situații, cum vorbește, dacă pot, studiez mediile în care se învârte și tot așa. Cu mine în schimb, sunt cel mai critica deși este destul de dificil să mă autoanalizez în diferite situații mereu autocritic: când ceva nu iese cum trebuie ma gândesc unde am greșit de-a ieșit pe dos, în momentul în care lumea se supăra pe mine și nu înțeleg de ce, încerc sa găsesc cauza care a produs un astfel de efect.

Principiul de baza: barna din ochii mei mai întâi și apoi praful din ochii altora.

Per asamblu, cititul și scrisul și-au spus cuvântul pentru ca sunt momente în care se simte: sunt mai ordonata, mai atenta la ceea ce îmi iese din gura și atunci când ceva nu merge bine, caut „buba”.

21. Pentru ca nu poți publica fără a scrie, te-aș întreba cum, când și unde scrii? Sunt întrebări la care rareori scriitorii sunt nevoiți sa răspundă, pentru ca ele diseca, în fapt, motivația unei pasiuni, ceea ce poate reprezenta o contradictie în termeni. Dar, de dragul unui cititor, chiar și riscul ca răspunsul sa reprezinte o fantezie, ai vrea sa încerci sa vorbești despre modul tău de a scrie?

De obicei scriu acasă, însă sunt momente în care scriu în parc, pe malul lacului, sub o salcie. Poate fi o zi cu nori sau o zi cu soare. Îmi mai trasneste câte o idee și la munca însă având mâinile ocupate, o notez pe scurt intr-o pauza de tigara sau la paiza de masa, pentru a îmi aminti de ea mai târziu. De altfel, chiar și în drumurile de zi cu zi, mintea mea mai coace câte ceva.

Din principiu, prefer sa scriu ori în parc, ori acasă. Termin mai întâi ceea ce am de terminat, apoi ma delectez. Chiar dacă stau cu muzica pe urechi în fundal sau ascult zgomotul din jurul meu, pot spune reușesc să mă detasez la un moment dat, mai ales când simt ca muzica nu ma inspira. Zgomotul de fundal rămâne, însă nu mai este suparator ca bazaitul unei muste într-o zi torida careia ii casuna pe tine și orice ai face, nu reușești nici s-o prinzi cu pliciul, nici s-o expediezi pe capul altcuiva să-l bazaie enervant.

Apoi, pot scrie ordonat, cursiv. Alteori scriu haotic.

Ai ca exemplu blogul meu: pana la un punct, scriu doar pe o anumita tema, apoi inserez link-uri pe care consider ca merita citite și de alții ca apoi sa revin la tema mea de baza. Uneori sunt superficiala și asta se simte, alteori scriu în profunzime. De asemenea, am câteva postari spontane.

Câteva exemple: „Zurlie întreaga zi”, „Orfelinatul”, „Proiectul”, „Fapt împlinit” etc.

22. Am remarcat, citind „Jurnalul Victoriei”, curajul tău de a contura forma unor teme și situații extraordinar de complex. Ai abordat „boala”, „slabiciunea”, „moartea”, „nedreptatea”, „abandonul”, „confruntarea parintelui infidel” etc. Sunt ele probleme ale turnirului tău interior și în afara actului creator? Ai putea sa vorbești despre gradul de similaritate care exista intre viața ta interioara su viața personajelor tale?

Ei bine, pot mărturisi deschis ca nu am citit cartea, așadar nu pot face o comparație. Prin urmare, ca sa pot răspunde la aceasta întrebare, va trebui sa găsesc cartea și sa o citec pentru a putea răspunde integral acestui punct.

O fi ca tiganul la mal trebusoara asta încuietoare?

23. Dacă ai pleca pe o planeta a celor mai frumoși oameni și ai putea lua cu tine o singura carte care te-a transformat, care ar fi aceea. Cum ai explca celorlalți motivul alegerii tale?

Cum uneori sunt cam rautacioasa, acidă și sarcastica, aș zice ca pana nu vaz nu crez. Totuși, dacă ar exista o astfel de planeta, aș lua „Silmarilionul” lui JR.R. Tolkien unde, la început, totul este frumos și luminos pana rautaciosii intervin și cam strica ceea ce era frumos odată. Serios vorbind, cartea aceasta aș lua-o cu mine.

24. Cum arata visul de viitor al unei scriitoare care debuteaza la o vârsta atât de frageda?

Aici, Soricelule, ai un pas înaintea mea, caci eu nu am publicat nimic în afara blogului, nici măcar un rând care sa vadă lumina tiparului. La un moment dat, mi-a trecut așa ceva prin cap, însă m-am lăsat pagubasa.

Nu cred ca voi publica vreodată tiparit, ci doar pe blog. În Romania, lucrurile merg greu, adultii sunt mult prea impovarati de grijile zilei de mâine ca să se reculeaga în adevartul sens al cuvântului, iar tinerii sunt mult prea interesati de telefonul mobil pe Fb, mai arunca un ochi la telefoane smechere chiar și în varianta second hand, sunt mult mai interesati de freza din cap sau de aspectul fizic, în general. Este adevărat ca am întâlnit oameni ca mine în locurile în care m-aș fi așteptat cel mai puțin să-i găsesc, de la varste tinere pana la a ma depasi pe mine ca ani.

Pentru tinerii care încă își fac timp sa deschidă o carte și sa o citească din scoarta în scoarta ca apoi sa dezbata subiectul cu alte persoane care au aceleași gusturi, am numai cuvinte de lauda și bucurie în suflet. Un alt mic principiu al meu este ca în viața poți învața și de la cei mai tineri ca tine, nu doar de la cei în vârsta, caci uneori viața bate filmul.

Și uite așa, am scris pana mi-am băgat mintea în vacanța, mâinile în concediu și tastatura în pauza.

Am încercat sa nu trag cu ochiul la răspunsurile Soricelului. Am citit articolul întreg și am constatat ca sunt unele puncte comune, însă fiecare gândește în felul ei, fiecare este unic intre semenii săi cu care ai similaritati și poți vorbi aceeași limba contrar majoritatii rautaciosi și poate prea copilarosi pentru a înțelege ceea ce pierd fără ca măcar sa încerce sa înțeleagă de ce toată lumea nu poate fi la fel. Ce plictiseala ar fi dacă am fi toți la fel sau nu te-ai putea rupe de realitate în cele câteva pagini ale unei cărți!

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: