Draga Maicuta,
 
Pot spune ca imi merge bine munca cu elfii. Am fost nevoita sa-i impart in grupe si dupa alte criterii si ma bucur ca sunt foarte receptivi.
Daca la inceput le citeam o gramada de intrebari, acum sunt destul de relaxati si ma bucur ca am inceput cu teoria inaintea practicii (in special in cazul noldorilor). Cu siguranta si-ar fi rupt careva in cel mai fericit caz gatul ori nu cred ca mi-as dori sa am parte de asa ceva pe constiinta. Nu stiu cat voi mai sta aici, insa nu cred ca pentru multa vreme, daca lucrurile merg la fel de bine ca pana acum.
Imi este dor de casuta, de copilasi, de murgul meu si de toti ce-i de acolo. Sper ca lucrurile merg bine si toata lumea este sanatoasa.
Printre picaturi, am reusit sa ma vad cu Antonia in cursul zilei de astazi. Am mers impreuna cu o prietena de-a ei la festivitatea de deschidere de an scolar la scoala generala unde am facut primii sase ani de studii si un trimestru. Antonia este bine si i se apropie sorocul. Aproape ca nu mi-am rescunoscut scoala si, cu greu, parculetul in care mi-am petrecut copilaria si inceputul adolescentei. De la scoala care cerea o gramada de investitii, am gasit o cladire renovata, cu termopane si grupuri sanitare de toata frumusetea. Parculetul cu leagane mari si grele, groapa de nisip in care mi-am petrecut copilaria a fost, parca, culcat la pamant si repus la loc in picioare, are o mica fantana arteziana si pana si bancile au fost schimbate. Nu le putem avea pe toate in viata si chiar daca in scoala nu mai sunt multi dintre profesorii care mi-au predat la clasa, pot spune ca o fata sau doua cunoscute tot mai vezi.
In alta ordine de idei, simt un gust amarui pe limba si un nod pe care nu prea pot sa-l inghit. Contextul?
Din cate stii, de ceva vreme mergeam pana nu demult destul de des la slujba, in special seara. De altfel, toti avem datoriile noastre, pe care le facem cu mana noastra si tot noi trebuie sa le platim. Intrucat am fost chemata inapoi in ambasada, m-am intors. De la arhiva, m-am trezit pe cap si cu partea de securitate, iar timpul meu s-a imputinat destul, lucru care m-a facut sa caut si alte variante pentru a putea merge le slujbe. Apoi, mi-am spus un punct de vedere si, cred, impreuna, au dus la a se intelege ca am luat-o razna si aud destul de des de oi ratacite si fii risipitori. Cum as putea impaca si capra si varza, in conditiile in care datoriile facute nu se platesc singure si nici nu mi le plateste altcineva? Ma gandesc ca am mereu „bafta” sa nimeresc posturi care cer responsabilitati mari si-mi mananca destul de mult din timpul liber. Nu e un pacat sa muncesti, pacat este sa fii lenes si parazit pe spatele altora. Cred ca, pe undeva, nu e bine sa judeci si nici sa vezi praful din ochii altuia in timp ce la tine sunt barne enorme in ochi, ori mi-a cam scapat, de ce sa ma ascund dupa deget. Nici mie nu-mi este usor.
In rest, sunt bine. Mi-am facut cunostine noi si ma bucur de, probabil, ultimile rabufniri ale unei veri tarzii in prima luna a toameni. Abia astept sa vad pomii in culorile ruginii ale anotimpului in care abia am intrat. Imi aminestc cu drag de inceputurile anilor de scoala cad totul era plin de culoare si ma gandeam cu nostalgie la vara care a trecut si simteam jindul apropierii primaverii cand totul incepe sa inverzeasca. Un circuit al naturii care ma va fascina mereu-moartea si revenirea la viata a naturii.
 
Cu dor si dragoste,
                       Nadia
 
P.S. Un alt lucru care ma face sa ma simt vinovata este faptul ca stau prost si cu rabdarea.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s