Că sunt o împătimită a lecturii de calitate încât uneori uit de tot şi de toate, sunt câţiva care ştiu acest lucru destul de bine.

Îmi place proza, de calitate, la nebunie. Printre preferaţii mei se numără, în oricare ordine: Agatha Christie,  cei doi Alexandre Dumas, Albert Camus, Kafka, John Grisham, Stephan King, Lev Tolstoi, Liviu Rebreanu, Ion Creangă, George Călinescu (proza) Thomas Mann a început sa-mi placă, dar citesc şi autori ca Anne Rice, J.K. Rowling, J.R.R. Tolkien sau L.J. Smith.

Mergând la bibliotecă să returnez nişte cărţi pe care le-am prelungit ca să le pot citi pe toate, pot spune că mi s-au oprit ochii şi la rafturile de literatură românească îndeajuns încât să pun mâna pe  N. Steinhardt în colaborare cu  E.M. Neuman-„Eseu despre o concepţie catolică asupra iudaismului. Iluzii şi realităţi evreieşti.”

Alături de aceşti doi autori şi prieteni cum scrie în paginile de început ale cărţii, am mai găsit câteva cărţi de Octavian Paler şi m-am oprit, pentru început, la „Viaţa ca o coridă.”

Al treilea autor român asupra căruia m-am oprit este Aurelian Silvestru-„Cel rătăcit.” Dacă de Octavian Paler am mai auzit până acum, iar pe Steinhardt l-am întâlnit  pentru prima oară în liceu cu al său „Jurnal al fericirii” pe care sincer doar l-am răsfoit, de acest Aurelian Silvestru n-am avut ocazia să mă lovesc până acum. Poate ar trebui să acord o mai mare atenţie scriitorilor români care, publicaţi, înseamnă că ceva treabă bună au făcut.

Evident, nu mă puteam abţine să plec cu doar trei cărţi în traistă, aşa că am mai pus mânuţa pe încă trei schimbând, din nou, registrul literaturii romane cu catalanul (spaniolul) Jordi Sierra I Fabra-„Fiicele Tunetului”, Dean Koontz-„Chipul” şi autoarele Kami Gracia/ Margaret Stohl-„A 16-a lună.” Un goagăl sărci-cum îmi place mie să scriu pentru google search-vă va scoate la iveală, aşa cum m-a surprins şi pe mine acest fapt-că prima dintre cele două scriitoare va avea o ecranizare a cărţii „The Legion”  („Legiunea”) în cinematografe anul viitor, aşadar, mi-a stârnit şi mai mult atenţia. Nici a doua, Margret Stohl, nu pare să se lase mai prejos, dar aici vă las pe voi să scotociţi, dacă v-am făcut curioşi şi curioase.

Dar de ce am  scris drept titlu „M-am născut ieri şi am trei ani astăzi”?

Ei bine, cel puţin, în privinţa câtorva lucruri, chiar nu mă pot abţine să nu fiu copil sau măcar adolescent, iar cititul este unul dintre aceste lucruri. Atâta timp cât calitatea primează-neapărat, altfel nu pierd degeaba timpul!-este şi asta o modalitate de-a nu uita că am fost şi eu cândva copil, respectiv adolescent.

Pe J.R.R. Tolkien  şi pe J.K. Rowling i-am descoperit mai târziu decât restul lumii-nu înţelegeam ce atâta balamuc. În cazul scriitoarei J.K. nebunia mare a filmelor a făcut ca până şi cel mai mare urâtor de cărţi-dacă îmi permiteţi termenul neliterar şi cam negramatical de-a dreptul, dar domnul Tolkien a scris, a fost continuat şi publicat de fiul său, Christopher ca apoi să se aştepte ceva vreme ca „Stăpânul Inelelor” să fie ecranizat, la fel ca în cazul lui Harry-mintea acestor doi oameni, JK şi J.R.R. au făcut, practic, tehnologia puţin cam neputincioasă în faţa expresiei „ce poate mintea omului.”

Dar ca să nu mai lungesc vorba, pot spune că am început mai întâi studiul lui Tolkien. Am citit pe repede înainte „Stăpânul Inelelor” şi m-am întrebat dacă Peter Jackson se va opri doar la atâta cărţi, în vreme ce Harry continua să aibă parte de ecranizare după ecranizare.Opera la Tolkien m-a absorbit pe încet, dat sigur. Am făcut neinspirata alegere să iau imediat după povestea lui Frodo „Rovanion” carete care nu am putut s-o înţeleg deloc nici la recitiri ulterioare. Apoi, au mai urmat „Silmarillion”, „Hobbitul”, „Poveşti neterminate” şi, cea din ultima publicare a lui Tolkien, „Copii lui Hurin”. Această ultimă carte nu ştiu cât de justificată îşi are apariţia având în vedere că 90% din poveste este descrisă în „Poveşti neterminate”, dar cine sunt eu să mă bag în treburile lui Tolkien jr?

Una peste alta, dl Jackson, Peter, nu s-a putut lăsa mai prejos în faţa micului vrăjitor trecut prin multe încercări ajuns un adult în toată puterea cuvântului şi a ajuns la concluzia că dacă Rowling nu mai cloceşte nimic în privinţa lui Harry, „Avatar” trebuie să se înveţe cu nasul la purtător, aşadar a trebuit să decidă-„Hobbitul” sau „Silmarillion” şi ales într-un mod într-adevăr „neaşteptat”. Hobbiţii, se speră, fac din nou legea pe ecran. Din punctul meu de vedere, pot spune că aş fi ales „Silmarillion.”

Discutând despre acest aspect, au fost păreri care au presupus că trecut prin trei reprize de balamuc total de casting mai ales în cazul figuranţilor, Peter Jackson s-a reprofilat pe ceva care să nu-i mai dea atâtea dureri de cap, cel puţin până îşi reintră în mână, asta dacă după aventurile lui Bilbo va mai avea puterea să pună pe ecran vreo operă de-a lui Tolkien. Din punctul meu de vedere, povestea începutului ar fi fost mai nimerită, dar cred că o să fie destul de interesant să vezi cum carismaticul Bilbo a avut şi el parte de propria sa aventură.

Oricât aş fi de curioasă, cred că va trebui să-mi pun binişor curiozitatea la încercare deoarece aş putea presupune că va fi ceva înghesuială-sau poate nu?

Cert este că până una alta, m-am născut ieri şi am trei ani astăzi-am uitat de când nu am mai fost la film.

Dacă printre voi sunt care au avut ocazia să vizioneze filmul deja…nu ştiu dacă vreau să ştiu ce şi cum, dar parcă aş vrea să aflu că se merită, că de muncit a muncit Peter Jackson, nu joacă şi nici glumă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s