Destinație necunoscută

Herăstrău-încerc să prind culorile toamnei și în acest an, însă nu știu dacă voi reuși.
Pe 1 septembrie elevii și studenții Colegiului cu Program Sportiv „Andrei Șaguna” din București au început un an nou școlar.
La fel și studenții, de la boboci la ultimul an de master.
Noutatea acestui nou an este că Măicuța Moise a scos de nicăieri aprobarea pentru doctorat. Avea de ceva timp totul pregătit, a obținut aprobarea aproape imediat, însă a pus-o în practică abia când a avut certitudinea că apele vor fi destul de liniștite pentru ca măcar o parte din „Generația de Sacrificiu” va găsi momentul potrivit pentru a deschide un drum nou pentru cei care vin din urmă.
Din nou, baza s-a pus pe umeri mei, in mare parte datorită faptului că am avut contact mai des cu elevii și studenții de pe băncile Colegiului și aș putea orienta și adapta mai bine măcar o parte din munca ei. Au fost câțiva care au ajutat-o pe ici pe colo.
Totuși, teoria și practica ne omoară uneori.
Mi s-a părut un pic ciudat să am parte de unul dintre acele momente în care fiecare se gândește la ce ar putea să facă mai departe în condițiile în care tocmai vorbeam de limitele fiecăruia dintre noi.
M-am gândit că ar fi bine să profit de această ocazie și să îmi completez studiile cu ceea ce îmi lipsește cu toate că aceste studii cer câțiva ani de muncă pe care am hotărât să mi-i asum.
Drumul meu este hotărât de foarte mult timp din proprie opțiune cu vagi influențe și nu că așa s-ar aștepta de la mine pentru că mereu am uimit și ulterior s-a dovedit a avea dreptate în mare măsură.
Așa că am hotărât să merg mai departe pe opțiuni care să se lege cât decât și să aibă măcar un firicel subțire de părți comune. O opțiune care a uimit fiind o obișnuită a contrastelor, însă tot în tiparele obișnuite.
Mărturisesc că în ultima vreme am început să mă retrag în cochilia mea mai ceva ca o scoică. Din nou, tăcerea îndelungată și absentă deși fizic prezentă, aparent pe gânduri, este o altitudine mult prea obișnuită care mă caracterizează a reapărut în peisaj.
O vreme a dat de gândit o mică schimbarea pe ici pe colo, însă în momentul în care obișnuitele mele caracteristici au reapărut în peisaj s-a înțeles că nu s-a pierdut nimic din ceea ce mă caracterizează, doar că am dat o mică vacanță acelei Nadii pe care o știa toată lumea.
Când am aflat de aprobarea doctoratului primul gând a fost dacă voi mai putea face față la regimul meu draconic obișnuit atât pentru mine cât și pentru cei din jurul meu.
O intrebare destul de îndreptățită pentru că știu că o parte din peisajul cu care eram obișnuită nu va mai apărea ceva timp de acum încolo și Nadia este privită acum cu alți ochi. În afară de Aharon, nu știu câți ochi mai pot privi dincolo de aparențe. Mai sunt Ben și Coco pe care nu îi pot păcăli nicidecum pentru că ei mă simt și e de ajuns ca mezinul să scanceasca puțin pentru ca restul să intre în panică generală. Dasha și Geo au început să ridice și ele antenutele și să dea dovadă că sunt atente la sora lor.

Cumva mă simt sub lupă, iar lucrul acesta îmi displace cumva. Probabil m-am obișnuit să le fac pe toate după propria socoteală. Văzând că nu le mai dau de cap singură, am început să văd cum pot folosi ajutorul venit din toate părțile din ce în ce mai des. Am trecut cu bine hopurile, am reușit să duc la bun sfârșit ceea ce trebuia, dar am dat dovadă că am și eu limitele mele și atunci a plecat semnalul de alarmă.

Acum, simțind atenția tuturor asupra mea, mă bucur că munca mea nu a trecut neobservată, a fost înțeleasă și totul intră pe făgaș normal pentru o vreme, însă ochișorii aceștia ațintiți spre mine mai discret sau mai direct mă sâcâie cumva.

Sau oare mi se năzare mie?

În perspectivă, zumzetul Colegiului îmi lipsea, dar constat că mă și obosește puțin.

Probabil am uitat perspectiva învățăcelului, dar holurile atât de bine știute pașilor mei mi-a readus aminte de vremurile petrecute în liceul Hudson fără a mai menționa multele capete întoarse și chicotelile celor mici și celor mai mari deopotrivă.

Cred că va trebui să mă dau pe brazdă într-un fel sau altul, căci nu este de glumit. Am pornit pe un drum necunoscut tuturor și trebuie să mergem înainte. Până la capăt căci nu este drum înapoi.