Prolog

M-am gandit si razgandit daca ar fi bine sa-mi fac si eu un cont pe blog. Cand m-am hotarat, intr-un final, am avut o alta dilema, anume ce site sa aleg, caci sunt multe.

Gasind raspuns si la aceasta intrebare, am realizat ca imi este destul de greu sa ma exprim in limba mea materna, limba romana.

De ce spun greu? Am avut sansa sa plec din Romania de la o varsta destul de frageda si sa invat sa ma descurc de una singura printre straini, prin intermediul unei burse de studiu integrale. Mi-a fost greu si acolo, caci limba engleza nu o stapaneam foarte bine, dar nevoia te invata. A trebuit sa ma adaptez si la un alt fus orar cu cateva ore bune in urma ceasului romanesc, cu un alt mediu decat cel in care traisem in Europa de Sud-Est. Daca hotarasem sa ma rup de casa parintesca in care avusesem parte numai de scandaluri si certuri fara numar, acum, cand ma vedeam intr-un mediu in care domnea linistea si pacea intre patru pereti, incepeau sa apara intrebari normale pentru un adolescent la inceput de drum si exista cineva care sa aiba rabdarea necesara sa-ti raspunda la aceste intrebari, macar partial, daca nu in totalitate, mi se parea ciudat si imi dadea un sentiment de teama, caci am fost unul dintre copiii neglijati de parinti.

Si, totusi, am avut puterea sa ma rup in fiecare vara de micul meu in primul an de micul meu paradis pentru a termina clasa a Vi-a si a ma revedea pentru ultima oara intr-un mediu prietenos cu familia adoptiva si rudele din partea lor.

Ceea ce ma uimeste si acum, cand privesc in urma, este ca am reusit sa ma acomodez si sa ma intergrez destul de rapid intr-un mediu total atipic pentru un european aflat pe Coasta de Est a Statelor Unite pornind de la mediul scolar si pana la mentalitate si mod de viata.

Fiind un om care nu poate sta locului foarte mult timp, dar destul de calm, calculat in actiune, miscari si gandire, am reusit sa intru in echipa de volei a scolii in urma unei preselectii destul de drastice, in conditiile in care de mic copil sufar de strabism, lucru care ma obliga sa port permanent ochelari de vedere, iar fizionomia nu m-a ajutat prea mult, dar cum prejudecatile sunt facute ca sa fie rasturnate precum buturuga mica rastoarna carul mare, la doar 1.63 inaltime si cantarind 47 kg, viata mea a luat-o pe un fagas la care doar visam si mi s-au deschis destule porti, mai ales in wrestling.