22 noiembrie 2016-16 noiembrie 2017


Un an de liniște în care mica Nadia pare să se fi ocupat de cele doua schimbari de la lotul de volei și de studiile de doctorat care au fost deschise la „Saguna” în acest an universitar.

Nu zic ca nu aș fi făcut acest lucru, însă un ochi atent ar fi putut observa ca liniștea ultimului an nu a făcut-o să fie surda și oarba la ceea ce se petrece în jurul ei, caci nu și-a întors ambii ochi de la ceea ce se petrece în jurul ei și nici nu a rămas surda de-o ureche relazandu-se ca totul va fi bine și ca lucrurile au intrat pe fagas normal.

Ei bine, cei care ma cunosc indeajuns de bine, știu ca nu sunt chiar atât de delasatoare și prin câte sunt trecută știu ca nu tot ce zboară se mănâncă și ca de cele mai multe ori în ultima vreme, aparentele înșeală din ce în ce mai des decât ne-am dori.

Este adevărat ca în ultima vreme prioritar a fost lotul de volei, Bacul și admiterea celor mai tinere dintre componente ale lotului, licentele celor mai mari și admiterea la studii de master, respectiv disertatii și pentru veteranele curajoase admiterea la doctoratm alături de care aș adauga ultimii veniți acasă dintre frații mai mari și unul cu un an mai mic decât mine, dar asta nu înseamnă ca nu am fost atenta cu amândoi ochii și ambele urechi la ceea ce se întâmpla în jurul meu. Aș mai mentiona simturile alerte peste tot ceea ce înseamnă Curtea Piramedei, Piramida în sine și dincolo de Poarta Sangerie. Cumva am tras mai mult dincolo de Poarta Sangerie, caci sunt constienta ca acolo încă mai sunt ape tulburi mai ales în partea de nord unde am retras dragon și umbre de foc, alături de un neam sau doua renegate de ale lor.

Am constatat ca s-a acceptat ideea ca aceste neamuri renegate sau exilate de ai lor au învațat sa convietuiasca și sa accepte ceea ce în alte vremuri le-ar fi ridicat parul pe ceafa caci alta cale nu par sa aibe, în timp ce Phoenicsii au fost acceptați intre cei care s-au născut imprumutandu-le, involuntar, chipul, dar continuand sa le respecte tradițiile și valorile cu care au fost crescuti și invatand și alte tradiții și valori cu care au intrat în contact prin alți semeni.

Anul meu de liniște a însemnat și faptul ca am reușit sa calmez spiritele incinse ale părinților noștri care au înțeles ca aceia dintre frați care nu au ascultat de chemerea lor au facut-o pentru ca nu era timpul ca ei să vină acasă decât dacă sora lor ar fi reușit sa duca la bun sfârșit ceea ce trebuia sa îndeplinească și aceasta neascultare nu a fost vina nimănui ci a unui blestem pe care nimeni nu l-a intuit pana la un punct și când s-a aflat de el, atunci a fost greu înțeles și digerat.

Aș fi fost judecată dacă aș fi dat greș? Nu știu.

Am fost mereu cea care a tras mereu pentru ca altora sa le fie bine pana în momentul în care lucurile au intrat în linie dreapta? Probabil.

Ajunsa la final cu toate cele și fără a mai varsa lacrimi, este adevărat ca am fost mult mai liniștita primind ajutor din toate partie de la aceia care au înțeles ca sunt capabili să mă ajute și ca niciodată nu este prea târziu sa încerce să fie mai buni și sa încerce sa își depaseasca limitele.

Știu și sunt continenta ca am reușit ma odihnesc fizic și sa îmi limpezesc gândurile psihic, deși ma îndoiesc ca aceste lucruri sunt conștientizate de cei mulți. Da, câțiva sunt constienti ca punctul critic a fost atins și depășit cu bine și ca am nevoie de puțina liniște, intimitate, de puțin spațiu însă la rândul meu sunt constienta ca nu pot întoarce spatele celor care mi-au fost alături de la început sau mi s-au alăturat pe drum pentru a îmi fi sprijin.

Cumva, a fost anul lor de veghe asupra mea așa cum atatia ani am vegheat asupra lor.

Nu le-am ceurt aceste lucruri, însă am știut reversul medaliei.

Acum, când lucrurile au ajuns în acest punct, iar eu mi-am reincarcat bateriile, pot ieși din conul meu de umbra invaluit de mister și îmi pot relua indeletnicirile așa cum ii obisnuisem pe cei mulți, dar pe care i-am obișnuit și cu faptul ca fiecare are limitele sale și nu poate la nesfârșit chiar dacă nu se cere nimic la schimb.

Astăzi, am hotărât ca este cazul sa îmi scot nasul din cărți și antrenamente pentru a îmi relua activitățile cu care m-am obișnuit de mai bine de 25 de ani caci știu ca mi se simte lipsa chiar și în timpurile liniștite și calme pe care le trăim.

Știu și sunt constienta ca am mutat muntii din loc și nu numai, însă am stat prea mult timp ascunsă ochilor celor mulți. Știu ca m-am schmbat și semnele bataliilor se văd mai bine ca niciodată, însă continui sa merg cu fruntea sus pe drumul vieții alături de cei care am dechis un nou drum înainte. Cred ca vom batatori drumul împreuna sau cu oricine va dori sa îmi meargă alături sau ma va dori tovarăș de drum.

Un an încheiat cu bune și rele, însă ni se astern în fata la fel de multe bune și la fel de multe rele, dar știu ca vor fi la timpul lor fiecare.

Anunțuri

 Homeless to Harvard 


Am descoperit acest film pur întâmplător și am zis să arunc un ochi.

Despre părinți cu probleme care nu dau doi bani pe proprii copii fiind mai important băutura și /sau drogurile este ceva obișnuit să aflii din când în când. 

Totuși mi-a plăcut ideea filmului-deși la vârsta tentațiilor, adolescenta noastră a înțeles partea urâtă a dramei trăite până la moartea mamei sale ca să ia o decizie în ceea ce o privește. Este exact ceea ce o așteaptă dacă nu ia o decizie pentru viitorul ei și nu luptă să îi fie bine. 

Cum am devenit un cititor pasionat?


Autorul inițial pare să își fi deschis apetitul pentru cărți târziu însă a reușit să cizeleze cărțile și să se orienteze spre un anume autor/gen.

În ceea ce îmi privește, am descoperit plăcerea de a citi mult mai devreme.

Stephen King, Agatha Christie, Dumas tatăl și fiul, John Grisham, Liviu Rebreanu alături de încă unul sau doi scriitori au reușit să mă convingă să nu le las cărțile din mână.

În schimb, citînd și alte bloguri legate de cărți, am descoperit autori care mi-au atras atenția deși nu sunt la primele cărți publicate, dar și autori aflați la inceput de drum.

http://wp.me/p9e46L-G