Tacerea este un raspuns?


Se spune ca de cele mai multe ori tăcerea este un răspuns iar majoritatea oamenilor sunt de acord cu cel care își tine gura.

În urma inspectiei făcute de curând în bucățică mea de raspundere cu gâtul, pot spune ca am văzut destule. Am ținut ședință cu fiecare colectiv în parte, am dat de înțeles tuturor că dacă nu am zis nimic și nu am intervenit deloc într-un an de zile, acest lucru nu înseamnă ca nu văd, nu constat și că nu aflu la care se adaugă statul cu mâinile în sân fără a interveni.

Ei bine, am zis ceea ce am constat în această perioadă și cam ce mi-aș dori de la fiecare în parte. Unde este bine și unde se mai poate lucra pentru a fi bine prin remediere.

Am decis că nu vreau să-i mai văd că vin cu para că fiecare a făcut sau a dres, unul din motivele ședinței fiind că aș vrea ca fiecare sa spună ce are de spus fiecaruia față în față ce are de spus și sa își asume răspunderea pentru faptele sale și să-și recunoască greșelile.

Am fost nevoită sa fac pe ici pe colo restructurari și am fost nevoită să fac relocari de personal pentru că am constatat că sunt persoane cărora le-ar fi mai bine în alta parte. Am mai menționat că decizia de a da afara a fost luată printre altele și datorită faptului ca printre cei care au venit în colectivul nostru au crezut că dacă mă baga în gura Maicutei Moise și/sau a lui Misha ma2 vor pune rău cu aceștia și că vor parea mai cu moț în fața tuturora. Ei bine, nu funcționează cu așa acuze fără a avea o bază reală. Unde este loc de mai bine și nu este cum gândesc bine, cer pareri, opinii și dacă sunt mai bune ca ale mele, le punem în aplicare.

În alta ordine de idei, am făcut și o mică ședința de lot. Cu antrenori, titulare și rezerve. Am menționat că veteranele „Generației de Sacrificiu” și-au exprimat dorința de a se retrage după Jocurile din 2020 deoarece au ajuns la capătul puterilor și încep să constate că nou-venitele și rezervele încep să dea dovadă ca au reușit sa înțeleagă principiile și modul în care antrenamentele și jocul nostru ne-au adus în vârful piramidei și cum am reușit să ne mentinem sus atâția ani la rând. De altfel, s-a simțit schimbarea de generații, însă adaptabilitatea lor la „familia” noastră, la modul nostru de joc alături de adaptabilitatea noului suflu la cel vechi și integrarea acestuia la suflul nostru, încep să se vadă. Apoi, fetele pe care le-am luat sub aripa mea au început să arate randament și să se vadă că au calitățile necesare unui libero și coordonator de joc. Un lucru care rămâne în aer este cât de constante și unite vor fi, cât vor rezista pe baricade făcând minuni. Am avut și noi parte de perioade agitate de-a lungul anilor, dar au fost depasite și transformate în bune și utile jocului și echipelor noastre.

În acest punct, au intervenit Donna și Robert. Antrenoarea care mi-a dat șansa de-a juca volei și antrenorul care a văzut în mine omul care poate coordona și menține echilibrul între atâtea echipe, un om adaptabil, flexibil și, deși mai scunda cu un cap cel puțin față de coechipierele ei, omul care poate face minuni acolo unde nu se poate întrevede niciuna. Jocurile din 2016, an competițional în urma cărora majoritatea veteranelor s-au retras, a fost omul care a refuzat să. cedeze acolo unde nu mai exista speranța de redresare și a oferit fostelor colege o retragere la care nu ar fi visat nici în aceste ultime clipe de joc. Și s-au văzut nevoiți să se minuneze cu câte tehnici noi am venit pe teren nici de ei stiute.

-Am preferat sa le exersez separat de antrenamente normale pentru că nu aveam garanția că îmi vor intra în reflex și să le stăpânesc destul de bine pentru a le pune în practică în competiția în care cei puțini ajung, doar cei mai buni și nu trebuie să vă spun cât de acerbă este lupta pentru supremație în cadrul unor astfel de competiții . Nu știu dacă voi pleca odată cu fetele din activitatea competionala sau poate voi mai sta un an sau doi în plus, însă știu că în momentul în care voi decide să ies de pe terenul competițiilor, să fiți sigure că am luat în calcul să mai rămân pe capul vostru ca antrenor pentru o alta perioadă de timp. Nu știu dacă veteranele mele vor rămâne alături de mine în această postură și dacă Sonia va rămâne în continuare medic la lot alături de tehnicienii actuali și antrenorii pe care ii cunoașteți deja. Sunt conștientă că Donna și Robert nu m-au trimis degeaba la cursuri de antrenor și nu degeaba mi-au dat mâna liberă să vă studiez pe fiecare în parte. Ați putut constata că am luat deoparte pe unele dintre voi și le-am antrenat separat. Ideea a fost să găsesc printre voi calitățile, aptitudinile de-a găsi coordonatori de echipă care să mă înlocuiască. Să fii singură pentru atâtea echipe este foarte greu, uneori.

Nu o să vă fie ușor fără cele vechi în teren pentru că simt cât de mult vă bazati pe noi, însă va trebui să vă învățați și cu asta. Ați putea să vă imaginați cum va fi fără noi alături. Și nu cu ideea că suntem pe banca de rezervă gata să intervenim când situația nu arată prea bine, caci nu vom mai fi acolo și va trebui să vă descurcați.

-Dar ție cum îți va fi fără competiții , antrenamente și adrenalina meciurilor?

-Este un lucru pe care oricat aș încerca sa mi-l imaginez, încă nu reușesc să mă acomodez cu ideea. Și îmi este groază că va veni acel moment și eu nu voi fi pregătită pentru el, dar va trebui să-l accept și să mă obișnuiesc cu el. Presupun că voi găsi un mijloc de-a îmi umple timpul și de a îmi consuma energia. Și nu va fi ușor nici pentru mine să mă uit la voi și sa îmi aduc aminte că eram cândva intre voi și simțeam ce simțiți și voi și că eram între voi și la antrenamente și că mă certau și pe mine, la fel ca pe voi, antrenorii că nu fac bine ceea ce fac, mă scuturau binișor să îmi vin în fire când se vedea de la o poșta că nu sunt cu mintea unde ar trebui și tot așa. Și voi ști că am un bagaj imens de trăiri și sentimente din acești ani de volei, ani care însumează cea mai mare parte din anii pe care ii am acum-24 de ani din cei aproape 36 pe care îi voi împlini în curând. Pentru mine, dacă mă întrebați acum, au fost cei mai frumoși ani pe care i-am petrecut și mă gândesc că dacă nu aș fi luat decizia de a pleca din sânul familiei la 12 ani spre 13, poate ca aș fi regretat că am fost mult prea slabă pentru a accepta oferta unui necunoscut și a înfrunta promisiunile unei femei care nu accepta să fie infruntata. Chiar nu știu ce fel de om aș fi ajuns, însă privind în urmă , îmi dau seama că aceasta acceptare m-a făcut să devin ceea ce sunt azi și continui sa înțeleg că greșesc și eu ca oricine altcineva pentru că sunt om și sunt supus greselilor.

Pentru o clipă se lasă tăcerea și știu că este una plină de înțeles.

-Nadie, cred că dacă ați fi plecat cu toate de la lot, am fi văzut cum este sa guști praful în urma prăbușirii din vârful piramidei.

-Ați mai fi avut puterea să vă ridicați din praful înfrângerii ?

-Dar știu că ne pui niște întrebări de dai cu noi de pământ, însă foarte adevărate.

-Chiar nu mă cunoști îndeajuns , Mădă? Și nu strâmba din năsuc și nici nu scoate limbuta că nu te văd bine.

– O să ne fie și noua greu să te vedem în rândul antrenorilor când ne-am obișnuit cu tine în teren, dar o să supraviețuim, zicem noi, concluzionează Donna. Nu știu când te-ai făcut mare și ai ajuns unde ești acum.

-Nici eu. Și dacă nu venea Ted cu propunerea în 1994, presupun că nu aș fi ajuns aici unde sunt acum. Omul a înțeles că nu este pentru mine ideologia wrestlingului din acele vremuri și nici cel din ziua de azi. Poate aș fi făcut ceva trebușoară bună și în ring, însă a văzut chemarea voleiului și că am ce-mi trebuie pentru acest joc. Presupun că așa a fost să fie, zic. De asemenea, a observat că sunt, în cazul de față , un teoretician mai bun decât un jucător în ring. Dacă văd anumite unghiuri se datorează faptului că am reușit să înțeleg foarte mult și foarte repede din geometria în spațiu. Am înțeles-o și mi-a plăcut.

-Ce ați zice voi, dacă am ieși la un pahar de vorbă pentru restul după amiezii?

-Cred ca nu am ieșit prea des cu toții, constată și Donna. Vreo sugetie, Nadie?

-Gândesc profund?! Și cred că am și ideea, dar să văz dacă este și disponibilă de pus în practică , îmi închei argumentul.

Ziua în care am avut timp pentru toate ședințele mi-a adus în atenție cât de bine se aplica în practică faptul că tăcerea celor cu capul pe umeri și au coloană vertebrală preferă să ofere tăcere ca răspuns, iar majoritatea acestor oameni sunt de acord cu cel care își ține gura-am urechi să aud această tăcere, ochi sa o văd și un cap pe umeri ca să o înțeleagă.

Anunțuri

Zurlie întreaga zi


Sună telefonul la 6-e alarma setată și mă gândesc dacă să scot nasul din pătură. E luni și am câte ceva în plan cât mai am încă timp liber cu parfum de vacanță.

Mă hotărăsc să scot nasul din pătură și constat că ninge. Deschid și al doilea ochișor-într-adevăr ninge. Nu viscolit, dar nici un fulg ici-unul colo.

Din nou sună telefonul la 8:50. De data asta chiar sună. Mă scoate din starea de reverie căci am cam uitat mici detalii ale zilei, deși sunt notate pe un postit chiar în dreptul nasului meu. E cazul să mă dezmeticesc de-a binelea pentru că îmi trebuie o reorganizare a zilei.

Așadar, cel mai greu atârnă cărțile pe care trebuie să le duc la bibliotecă, aici deschide de la 10. Mai am un retur de făcut, iar unde trebuie să-l fac este deschis de la 9, dar traficul este nasol și bântuie controalele. Stan Pățitul cunoaște pe pielea lui ce înseamnă acest lucru. Apoi este cursul de la Colegiu unde trebuie să ajung.

Așadar, hotărăsc să încep cu biblioteca, apoi returul și, la final, mai am timp să ajung și la Colegiu.

Curtea e zgomotoasa și toți par să fie deranjați de fulgii de nea. Dincolo de porți, din nou haos-luați pe nepregătite. Cred că voi nota ziua în calendar când se va anunța Municipalitatea a fost pregătită pentru zăpadă.

Totul decurge ca pe roate, însă mă simt buimacă.

Este adevărat că studenții au revenit deja pe băncile facultății, iar astăzi au revenit și elevii înapoi la școală. Probabil este unul din motivele pentru care sunt așa zăpăcita. Curtea Colegiului este un adevărat furnicar.

Îmi dau seama de îndată ce intru pe ușa sălii de curs, că am fost invitata la o discuție deschisă cu studenții anului I la Antropologie, alături de cei de la Arheologie. Este un seminar interactiv care ține locul unui examen parțial și pe baza căruia profesoara Boboc va nota studenții. Și nu este o sală amărâtă de curs, ci un ditamai amfiteatrul plin ochi.

Oare cine a construit Colegiul s-a chinuit mult să-l conceapă la așa dimensiuni? S-o fi gândit și la amărâții ăia care stau la catedră și vorbesc atâtor perechi de urechi? Mă îndoiesc, însă de această dată m-am trezit de-a binelea pentru că simt cum studenții freamătă de încântare și văd și fetișoare cunoscute-de la lotul de volei, doi frați din trei, dar este seminar cu tenta de parțial și știu că și eu sunt verificată în cadrul doctoratului meu cu această ocazie.

Nu țin minte să fi fost zurlie…așa zurlie în ultima vreme, recunosc. Și chiar dacă am fost zăpăcita, am fost pe mâna mea, dar cu ochii și urechile astea ațintite asupra mea gata să dea cu tunul în persoana de la catedră ce mă fac?

Știu că mor de încântare că nu-i terorizează Boboaca, dar nici pe mine nu mă vor ierta, căci sunt prinsă în colt, la cotitură. Să mai lipsească doar cojile de nucă.

Într-un final, ziua se încheie și ajung în colțul meu de Centru Olimpic, însă nici aici nu scap ușor de cele trei colege ale mele. După ochișori le văd că nu au de gând să mă ierte cu una cu două-de studenți am scăpat binișor, dar cu ele trei mă știu de la 12 ani, am stat împreună 6 ani în aceeași cameră de cămin, am trecut prin destule împreună în ultimii 23 de ani și cred că ne cunoaștem mult prea bine ca să nu îmi dau seama că au pus ele la cale o mică tortură. Adică la ce aș putea să mă aștept de la aceste fete pezevenghe?

Evident, nu mă întrece nimeni la trăsnăi, așa că mă strădui să le anticipez ca să le pot răspunde pe măsură. Poate și un pic peste, zic.

Totuși, continui să mă simt zurlie 😲.

2017 in review


De ce recapitulare? Pentru ca a fost un an interesant si ciudat, in egala masura, dar trebuia sa se intample si astfel de lucruri, zic.

  • 10 februarie se implimesc 26 de ani de cand Buni a plecat din Lumea Oamenilor la final de viata lunga;

  • 20 februarie Flanny se gandeste sa aduca o mica schimbare in rutina noastra de atata timp alegandu-si sa isi serbeze cei 36 de ani in Rohan cu oprire la intoarcere in Gondor pentru a impaca si pe Anai si pe Bria;

  • 23 februarie aflu despre runele comune, runele Dragon, runele mari si mici ale elfilor si dwarfilor;

  • 01 martie aflu ca sunt un pic cam cu fundul in doua luntre (scuze de vorba) si oricat mi-as fi dorit, am ramas impartiala intre elfi si dwarfi, caci strop de sange zace in mine si nu pot fi decat intre cele doua tabere. Constat ca imi devin apropiati Ulmo, Aule, Mandos si Irmo (Lorien);

  • 08 aprilie Mark Caloway sau The Undertaker cum este mai cunoscut, pierde pentru a doua oara Wrestlemania si da de inteles ca, dupa 25 de ani, personajul sau a ajuns la final de cariera. Prima oara cand a ingenunchiat, socul a fost enorm pentru toti cei care i-au urmarit cariera si pe care i-a inspirat. Acum, intrebarea ramane: cui va lasa mosternirea sa, o mostenire istorica pentru cei care au reusit sa-i prinda in ring si pe cei din generatia veche.

  • 17 aprilie o teoretica formula completa la lotul de volei olimpic de senioare. In continuare nu imi revin dupa ce-a de-a doua infrangere a lui Mark si intr-o clipa de respiro, ma retrag intr-un coltisor cu Mark si depanam amintiri ca in vremurile de demult in New Jersey inconjurati de fetele care mi-au fost alaturi in acei ani, in timp ce restul au fost atenti si au incercat sa isi imagineze macar acele vremuri. Amandoi ajungem la concluzia ca lumea wrestlingului va avea de asteptat pentru ca cineva sa il egaleze macar pe Mark, in timp ce eu sunt in aceeasi barca cu el-nici eu nu am reusit sa gasesc pe cineva care sa imi ia locul cand voi pleca si eu de la lot.

    Piramida Murgului a fost mai plina de viata ca in timpul anului scolar de Paste.

    Nou venitele la lot au marait veteranele, insa au fost reduse la tacere de Madalina care le-a spus verde in fata ca ultimele componente ale ‘Generatiei de Sacrificiu’ fac un efort caci mostenirea lor este grea si a reamintit ca noi, cele vechi, nu am fost puse pe tusa drept pedeapsa caci ne-am facut treaba in conditiie mult mai grele decat ceea ce este acum.

  • 03 mai apar in peisaj Medjaii de nicaieri, sunt cazati in Gradina Egipteana si sunt mai frecvent vizitati de fratii si surorile ramasi mai des pe acasa decat mine. Legenda imi este cunoscuta si intre ei din vremuri stravechi si rar au vazut musafirii nostri femei puternice si intelepte dar cu nasul la purtator. Intre ei, dr Terrence Bey intelege legatura de sange intre Ardeth Bay sau Oded al nostru, Imhotepul de care tuturor le este teama sau Arnold al nostru si, nu in ultimul rand, Hook al lor si Ben al nostru, cel din urma fiind cel ca i-a indrumat spre aceasta Piramida atipica. Asa cum eu am luptat ca toti patru sa ne nastem vii si sa ramanem sanatosi si pana in putere pana la 35 de ani, asa mi-a fost acel punct de sprijin in noiembrie 2016 si, nu in ultimul rand, mai aveam de terminat o treaba care nu mai suporta amanare.

  • 12 mai, (plus sau minus) Misha si Maicuta ne spun de existenta celor cinci frati care au ffost un fel de gaj al familiei pentru mine. Al cincilea frate nestiut este Aidan.

  • 25 mai Hook renaste fara a ii face pe ceilalti membrii ai familiei sa transpire prea mult, caci este totul sau nimic in joc.

  • 16 iunie vacanta binemeritata dupa selectiile si cantonamentul extrem de stricte, caci unele fete au avut de trecut Bacul la mal, apoi admiterea la studiile de licenta, altele au avut examene, licenta, admitere la masterat, disertatii, iar noi, mamaile lotului, ne-am incumetat sa intram in prima line a studiilor de doctorat.

  • 22 iunie se implineste un an de la trecerea in nefiinta a matusii Tuta, sora cea mai mare a mamei din familia gazda.

    Din 30 mai 2017 ‘Nu este cazul sa iti faci griji pentru mine, Batranule Phoenix. Am preferat sa traiesc in umbra, sub un alt chip. Marturisesc ca nu mi-a fost usor sa sa stau deoparte un an sau doi, insa nici pe George nu as fi putut sa il bag in ceata ca nea Gheo nu este, de fapt Nea Gheo. Am realizat, de-a lungul anilor de ce Nadia este iubita, respectata, ascultata si temuta in acleasi timp, pe buna dreptate si de ceea ce este capabila. Mi-a fost greu sa o vad cum se chinuie, cum se zbate singura impotriva tuturor, insa cel mai dureros a fost s-o vad cu lacrimi siroindu-i pe obraji, lacrimi nestiute de niciunul dintre cei prezenti aici de fata, dar tainuite caci nu era si nici nu este rostul sa imi fac simtita prezenta unde nu sunt chemat sau dorit, insa la fel de bine nu este rostul meu sa spun altora ce nu este al sa impartasesc, dar am admirat-o pe surioara noastra ori de cate ori am vazit-o cum isi sterge ochii, se ridica in picioare si merge mai departe, indurand ca nimeni altul juliturile sangerande din genunchi, jungherele care ii sfasie inima si sufletul deopotriva.

    Stiu ca merit sa fiu ciufulit si ai tot dreptul sa fii suparata pe mine. Singurul care a banuit ceva a fost Paun, insa a fost rezervat, el ma cunoaste cel mai bine iar respectul este reciproc si mutual intre noi.

    Si, da, Whitestar si Murgul Soniei au si ei o idee despre stransa legatura intre mine si Nadia, o legatura sincera, inclin sa cred. Si daca vreunul dintre cei doi au facut taraboi, a stiut de ce.’ Aharon/Nea Gheo

    Din 30 mai 2017 ‘Cred ca fiecare are dreptul sa tainuiasca anumite lucruri. Doar eu stiu cate taine am avut si cate dintre ele au iesit la suprafata la vremea lor. Este adevarat ca prefer sa tin pentru mine suparari despre care nici Aharon, Paun si nici Tornstenn nu au nici cea mai mica idee. Stiind povestea hieroglifelor Piramidei, nu mi-a fost usor, apoi au aparut altele, iar ultimul teste nu-i gata inca.

    Ultima parte a blestemului trebuie ridicata, sparta doar de mine si de Hook. Inima lui trebuie oprita inainte ca ultima scanteie de viata sa i-o opreasca, insa depinde doar de el daca inima ii va reporni, singura, iar el va renaste din propria cenusa sau ma va lua cu el in Lumea Mortilor, caci acesta este pretul pe care trebuie sa il platesc din momentul in care am sfidat moartea la nastere ramanand gaj pentru Paun, Aharon si Hook-pentru tot ce vedeti acum in jurul vostru si ati avut ocazia sa traiti.

    Eu trebuie sa fac toate acestea, insa Ben este cel care ma va lua cu el, caci am luat totul asupra mea si eu voi lua totul cu mine.

    Ma refer strict la ceea ce s-a intamplat la nastere, la botul Piramidei, la ridicarea ei din pamant in toata splendoarea ei, la revenirea acasa, dar daca voi merge dupa Ben, stiu ca nu voi parasi Piramida, in spirit, si sper doar ca v-am invatat bine si chiar daca pentru o clipa Piramida se va prabusi la pamant, ea se va inalta din nou si va las toata munca mea, doar a mea nu si a parintilor nostri, in mainile voastre.’

  • 01 iulie hopul este trecut cu bine si fiecare dintre frati hotaraste sa se mute definitiv la Piramida Murgului Maicutei Moise. Este adevarat ca unii dintre ei trebuie sa discute cu familiile lor, insa nepotii nici nu vor sa auda ca nu se vor muta aici, langa Buni si Buna. Exceptie face Scott Anthony care a fost mereu altfel decat noi toti si mai greu de inteles insa acest lucru nu inseamna ca nu tine legatura cu familia sa.

  • 08 iulie afisarea rezultatelor la Bac finala, iar deciziile luate de fratii si surorile mele mai mici: Danel si Crisit au optat pentru Asistenta Sociala, psihologie pediatrica/infantila si kinetoterapie avand in vedere Casuta Centru si Orfelinatul, plus lumea de dincolo de Portile Piramidei, Madalina este interesata de antropologie, istorie si relatii interculturale, Dorina stiu ca este cu capul mai mereu in nori, asa ca nu m-a mirat sa o vad interesata de hidrologie, meteorologie si cartografiere, dar si de bio-chimie. Ben este interesat de ‘pietre si animale’ asta insemnand geologie, antropologie si medicina veterinara.

    Becca primeste propriul sau cal, und exemplar frumos intre animalul meu de povara si sprintenul cal al Soniei. O sa ne distram copios pe seama ei pana se va obisnui in sa.

  • 28 august se implinesc 7 ani de la decesul mamaiei din partea mamei din familia-gazda.

  • 01 septembrie studentii familiei incep cursurile, iar veteranele ‘Generatiei de Sacrificiu’ cursurile de doctorande. Regimul draconic al Colegiului nu este necunoscut noua, celor mai in varsta si ne grupam in asa fel incat sa lasam spatiu celor nou venite si mie nu mi-ar face niciun fel de placere sa stiu ca stau ca un ghimpe in coaste surorilor mele mai mici de la lot, caci si eu am avut spatiul meu propriu si personal, asa ca ma retrag intr-un colt mai indepartat cu Olga, Flanny, Kathy, Martha, Christanna, Bria, Anai, Anna, Diana, Cristina, Dasha, Dara si Flori Ruben. Ne vedem de ale noastre fara a ne amesteca intre piticoate si cele mai maricele dintre ele. Nu suntem un cerc inchis, insa stim ca e mai bine sa lasi fiecaruia spatiu sa se desfasoare in voie si sa se dezvolte in felul sau.

  • 19 noiembrie se implinesc 7 ani de la decesul fratelui cel mai mic al mamei din familia gazda, anul 2010 fiind anul in care am rupt orice legatura cu familia care m-a gazduit timp aproape 13 ani inainte de a ma hotari sa rup orice legatura cu ei definitiv, cu mici exceptii in ceea ce il priveste pe mezin.

Concluzia este ca anul a fost destul de tumultos si de ciudat. Mi-am vazut de ale mele fara a ma culca pe o ureche sau a inchide amandoi ochii, insa.

Unde a fost cazul am mai dat o sansa, unde nu prea, am fost neinduratoare fara drept de apel.

Am evitat o alta cadere din picioare si mi-am unit familia. Acum, am reintrat in forta in nebunia de alta data, mai intai timid, apoi in ritm normal.

Muma sau ciuma?


Brunuhville-Spirt of the Wild

-Asadar te-ai hotărât sa scoți din nou nascucul în lume și sa stai ghimpe în coastele tuturor, conchide Misha în timp ce Măicuța Moise ma iscodeste cu coada ochiului.

-Nu cred ca am fost vreodată ghimpe în coasta nimănui atâta timp cât nu i-a bazait musca pe caciula și nu a calcat în strachini, zic. Acuma nush câți banuti o da taica sa afle iarăși ce gânduri am, însă am un singur cuvânt anume „inspectie”. Și ca sa nu fiu carcotasa pana în la capăt, am dat de veste ca trec în vizita. Nu mustaci Aharon, ca și Padocurile sunt pe lista și și cred ca știi și tu prea bine asta.

-Nu mustacesc, eu sunt pensionar și nu cred ca am de ce ma doare capul. Pe George ar trebui sa îl doară o idee.

-E adevărat ca George se ocupa de Padocuri, dar cine i-a dat recomandare și l-a lăsat cu toate cele?

-Ce îmi e și cu tine acum copil carcotas!

-Ghimpe în coaste ca întotdeauna, mai este vreun fir de par care nu a albit?

-Eu știu dacă ți-a scăpat vreunul?

Misha și Măicuța nu intervin, ci ne urmăresc în harjoana noastră și înțeleg legătura creata intre mine și cel mai mare dintre frați. Este un om foarte adaptabil și știe să se apropie de fiecare dintre noi. Știe sa creeze câte o legătura specială cu orice intre în contact și se pare ca a știut să se apropie de fiecare dintre cei mici, să se facă iubit de nepoti și să se înțeleagă de minune cu cumnatii.

-Asadar, faptul ca am stat cuminte în banca mea și mi-am văzut de antrenamente, doctorat, competitii, de lot și de feliuta mea, asta nu înseamnă ca m-am culcat pe o ureche și am închis amândoi ochii. Am ținut simturile atente și am fost mereu atenta în jur. Dacă sunt persoane care cred ca am hotărât să mă retrag dând mana libera și ca nu îmi mai pasa, ei bine o să aibă o surpriza în aceste zile. Cât de mari sau mici vor fi proportiile acestei vizite surpriza depinde de fiecare cum și-a asternut.

Eternal Path-Star Sky

Discutia nu durează mult, caci sunt constienta ca m avut destul timp să mă odihnesc fără sa mai cad din picioare și am cam lenevit. Un ochi aruncat pe geam ma face să mă simt ca o mata mofturoasa ca trebuie sa scoată nasucul afara pe o vreme închisă, umeda și cam cetoasa din care se mai strecoara un pic de negura.

Îmi amintesc de vremurile în care am descoperit ce zace în mine de ma face așa de diferita de ceilalți. De vremurile în care mi-am întins aripile pe orice vreme în orice anotimp și nu am ținut cont prea mult ca m-am topit vara în slapi, ca o furtuna aparuta de nicăieri m-a udat pana la piele într-o clipa, ca a venit toamna cu vremea ei rece și umeda ori ca a trebuit sa înfrunt viscol sau ger de îngheață și sufletul din tine.

Acum, ca am trecut prin toate, ca am dus la bun sfârșit ceea ce aveam de făcut și mi-am văzut strict de ale mele, constat ca am devenit un pic cam lenesa și mofturoasa, însă știu ca îmi este greu pana ma urnesc din loc. De altfel, știu ca am avut mereu grija sa fiu atenta discret în aceasta perioada de odihna și sa nu intervin decât în perioadele cele mai critice. Știu ca voi avea de făcut o puricare buna intre cei cărora le-am acordat încredere și care au mers pe principul ca sunt mult prea ocupata cu schimbarile de la lot, cu doctoratul sau cu treburi în jurul Casutei Centru caci nu pot spune în gura mare celor încă mulți care-i treaba cu Poarta Sangerie. Iar cei care știu cum stau lucrurile de fapt, au mai adaugat în lista lucrurilor care ma țin ocupata și faptul ca am destul de mult de treaba și În Pământul de Mijloc destulă ca sa mai stau cu ochii pe ceea ce am dat ca teme pentru acasă. Ei bine, voi scoate la tabla pe mulți dintre ei și ii voi prinde cu mata-n sac și cu mare parte din teme nefacute. Nu-i bai, le voi face eu însă ii voi trimite cu funda pachet acasă și voi fi la fel ca înainte doar ca voi avea mai mult timp liber acum ca este pace și liniște peste tot cu mici excepții care nu prea ma privesc caci sunt trebusoare interne și nu prea ma amestec în astfel de cazuri. Sunt liniștită, atenta și odihnita iar în aceasta situație pot fi pentru unii muma iar pentru alții ciuma.

Magika

-Sor`meo, unde te duci așa hotărâtă?

-In inspectie, Dally!

-Pai?

-Vezi tu, am stat cumintica în coltul meu destul, spionand discret în liniște. Am dat știre ca urmează sa fac o vizita așa, mai mult sau mai puțin de curtozie, chit ca lumea vrea sau nu. Și n-a fost așa, din scurt, ci cu bătaie.

-Bietii oameni, ce i-o aștepta, aș zice ca în cel mai rău caz îmi pot imagina ce-i așteaptă.

-Lasa tu, Sonie, ca știi mai bine ce înseamnă sa mi se nazare și cred ca am lăsat destul timp pentru fiecare în parte. Am lăsat cu de la mine putere să se ocupe fiecare de patratelul sau, iar acum cred ca este timpul sa văd rezultatele.

-Atat cred ca pot zice-pentru unii ciuma, pentru alții muma. Și pentru prima categorie o să fie nasol rău, caci șanse știi sa dai unde este cazul, însă nu cred ca ai fost vreodată nedreapta cu cineva. Ai de gând să faci schimbari?

-Depinde de ceea ce găsesc și de fiecare în parte caci nu cred ca am cerut vreodată imposibilul marii cu sarea. Nu știu ce va fi și cum va fi, dar da, unii vor pleca de la noi. Evident ca nu îmi va fi ușor pentru ca va trebui sa trag o vreme pana voi găsi pe altcineva în locul celor trimiși acasă, însa la fel de bine cum ma cunoașteți, voi trage din nou pana voi cădea din picioare iarăși. Nu aveți grija, tot eu am rămas chiar dacă atâta timp am stat cumintica și mi-am văzut de treaba.

-Ma gândeam eu ca ai tu doar ale tale stiute.

-Uite cine s-a învățat cu mine repejor. Bravo, Tony!

-Zic sa nu te mai retinem? Vorba unbla repede, îmi zice Andrei și îmi arata un sms primit de câteva minute.

-Of, ce nebunie o să fie, caci și eu am primit tot felul de telefoane și mesaje de nu zic, intervine și Iosif.

-Asadar, am treaba, mustacesc și ma indrept spre ușa.

Heart of Courage

Pe drum spre Padocurile Vestice ma întâlnesc cu Oded, Ben și Aidan. Schimb doua vorbe și cu ei. Ben simte nelinistea din sufletul meu, însă nu insista cu întrebările. Oded este și el cu un ochi atent cu unul nelamurit de chipul ingandurat.

-Te supăra ceva anume?

-Nu în mod deosebit. Pana în noiembrie anul trecut se împiedica lumea de mine peste tot și când erau probleme sau mici belele, subsemnata avea mereu o rezolvare sau ii trasnea vreo idee la ceva nou. Acum, am hotărât sa las pe fiecare sa își facă treaba în felul lui, iar eu sa îmi văd de treaba la lotul de volei, sa îmi văd de doctoratul meu și de bucaticile mele de treaba fără a mai interveni decât în situatiile grave. Apoi, dacă am stat cumintica asta nu înseamnă ca n-am cascat ochi și urechi în stânga și în dreapta. Și, cel mai important pentru ai noștri și cei apropiați mie, nu am mai căzut din picioare de la oboseala, deci m-am odinhit, dar odihna mea a luat sfârșit și merg în inspectie. Nu cred ca am mai făcut asta pana în acest moment, însă știu ca voi avea de luat decizii unele dintre cele mai grele, iar unde este cazul voi da afara sau voi da a doua șansa. Mai devreme am stat de vorba cu Măicuța și Misha însă niciunul nu a chitait nimic.

-Nu se baga pentru ca ei sunt constienti ca tu știi mai bine treburile tale, au văzut cum le-ai oranduit și ce decizii sa iei în ce contexte, îmi spune Arnold apărut de nicăieri. În vremuri de demult și eu am fost în aceeași situație și dacă lasam responsabili ca sa îmi mai ușurez anumite treburi, la un moment dat ii verificam și deciziile pe care le luam erau doar ale mele și responsabilitatea mea. Te-am studit puțin și vreau sa știi ca noi vedem doar anumite lucruri, însă profunzimea doar tu o știi și dacă iei o decizie sau alta, tu știi mi bine. De altfel, cred ca este unul din motivele pentru care Misha și Măicuța Moise au hotărât sa te lase responsabila de întreaga lor munca și dacă ți-au luat-o o vreme de pe umeri este pentru ca au știut ca nu este momentul sa te incarce și mai mult, caci raul nu trecuse.

Dacă ți-au dat pe mana anumite particele este pentru ca nu pot sa facă ceea ce faci tu. Și da, sa știi ca mai verifica și ei munca ta, dar cred ca deja știi asta deja și nu trebuie sa îți mai spun

-Corect, au fost momente în care am fost scoasa la tabla ca le-a dat ceva cu virgula, mustacesc. Acum am și eu bucatelele mele și presupun ca prin asta au trecut și ei la un moment dat, totuși fiecare lucrează cu anumite tipologii de oameni și trebuie să se adapteze la ei și la contexte pentru a vedea întregul.

-Uite de ce ești cea pe care o apreciaza cel mai mult și în care au încredere. Noi am încercat sa intelegen ce se învârte în jurul nostru, însă mai avem pana ajungem din urma înțelepciunea celor în vârsta. Sa nu uit ca batranii noștri vor sa vii mai des pe la noi în vizita, îmi spune Oded. Știu ca la noi femeile nu fac prea multe, însă sa știi ca intre femei sunt destul intelepte și se tine cont de una sau de alta.

-Presupun ca ar trebui sa dau curs invitatiei. Respectul și politetea cer acest lucru. Acum mă duc în treburile mele. Ben, ai chef de un drum la Padocuri?

-Chiar ca nu prea ați petrecut timp mult împreuna. Du-te, nu fi timid. E unul din putinele momente în care poți petrece ceva vreme cu sora ta, ai văzut ce scumpa este la vedere și dacă începe sa taie și sa spânzure, atunci chiar ca nu prea o s-o vedem nici măcar o secunda la săptămâna., îl incurajeaza Oded.

-Aidan, vii diseară la Brandusa la un pahar de vorba? Oded, am și cu tine de recuperat.

-Las` ca vine ziua lui Andrei acusica.

-Nu cred ca am avut vreun chef așa, ca intre frați.

-Am văzut ca uneori o țineți dintr-una intr-alta.

-Suntem și noi încă tineri și nebuni și ne ma strangem pe ici pe colo, mai ales după ce s-au retras destui de la la loturile olimpice. Vin sa te iau?

-Nu prea aș refuza, zic, mustaceste Aidan.

Schimb priviri cu subinteles cu Oded și Arnold, dar știu ca Brandusa a întrebat de el, iar el se cam uita după ea. Vom vedea ce va fi și dacă se vor hotări să fie împreuna este treaba lor ce și cum în ce mod vor decurge lucrurile.

-Hiade, Ben, ca ma ia Whitestar la rost ca întârzii la plimbarea de seara!

Continui sa merg mai departe ingandurata, însă Ben are talentul să mă scoată din gânduri. Vorbim despre obiceiurile Medjailor ca sa știu la ce să mă aștept și ce comportament sa am. Pe drum ne mai lovim de fete cunoscute și mai schimbam doua vorbe. Știu ca vestea a circulat repede ca mica Nadia este în inspectie, dar la fel de bine se știe ca sunt o persoana destul de corecta și nimeni nu s-a plâns de mine pana acum mai ales dintre cei care au hotărât ca vor sa rămână pe mana mea și s-au rupt de Măicuța Moise și Misha.

-Nu reușesc sa trec de valul care te-a acoperit deloc, invaluindu-te în enigma,

-Nu-ti bate capul cu gândurile mele, Ben. Mai sunt încă multe sa le aflii, iar starea mea actuala de spirit este rezultatul unei munci asidue de foarte mulți ani. Este pentru prima oara când fac acest lucru: am dat fiecaruia de treaba și acum verific, chiar dacă am dat pe încredere. Pentru părinții noștri este ceva normal, dar la început au fost și ei în postura mea de acum. Nu se implica pentru ca deciziile pe care le voi luat în funcție de ceea ce voi găsi, vor fi doar ale mele și voi înfrunta eu și numai eu roadele a cele ce le decid. Am ales o mana de oameni și vreau sa văd ca nu am greșit. De fapt, îmi doresc sa nu fi greșit, însă a greși este ceva normal și te învața câte ceva. Important este sa nu persisti în aceeași greșeala la nesfârșit. Sunt om cu cine este om cu mine și cred ca ai văzut toate fetele mele de la fi buna și blânda pana la a taia în care vie și pune sare pe cea mai dureroasa rana. Și nu iert nimic.

-Asta așa este. Cred ca am văzut destule pana acuma și pot spune ca medjaii te urmăresc de multă vreme. Uneori am fost și eu cu cei bătrâni și am văzut ce fel de om ești și cam ce-ți poate pielea în diferite ipostaze și situații. Știi sa te faci iubita și respectata, dar și temuta. Rar am văzut așa ceva și încep sa înțeleg și să mă acomodez cu noua casa și noul mediu de viața. Te înțeleg și pe tine, dar ii înțeleg și pe cei care au de-a face cu tine și lucrurile sunt rezonabile și în echilibru.

Îl iau de mijloc și-l trag spre mine dandu-i un sărut pe obraz. Îl iau prin surprindere și se dezechilibreaza.

-Nu știam ca ești așa de împiedicat?! glumesc pe seama lui.

-Esti rea, surioara!

-Si asta e doar începutul, ii răspund strambandu-ma la el.

La padocuri îmi atrag atenția câțiva armasari elfi, însă George îmi face semn ca nu-i nimic cu care sa îmi bat capul așa ca îmi văd de drum spre coltisorul lui Whitestar care deja se agita de când am intrat pe ușa. Alături de el găsesc un musafir-armasarul pur sânge al lui Ben.

-Nu știu dacă a fost ideea lui Aharon sau a lui George, însă vaz ca pezevenghii ăștia doi s-au învățat unul cu celelalalt.

-Asa este, intervine George. S-au imprietenit după ce i-am scos o data sau de doua ori la plimbare. Colac peste pupaza, s-a învățat cu narav și Murgul Soniei și a luat și el coleg să-i țină de urât.

-Pe unde umbla sor`mea cu Murgul ei? Vaz ca nu-i?

-La plimbare cu Mark și fetele lui cele mici. Încă nu avem ponei pentru ele, așa ca unul cu una și celălalt cu cealaltă. Dar ce e lumea așa agitata?

-Ei bine, am hotărât sa încep sa inspectez lumea fie ca place fie ca nu ideea.

-Am auzit eu ceva, dar zic ca dacă oamenii își fac treaba n-au de ce să se teama. Nen`tu Gheo ce-o mai face ca rar îl mai vede omul la fata. Sta mai mult pe la Mejdai.

-Si tu acuma! Lasa omul sa respire ca este pensionar de fel și nu prea a văzut mulți pur sânge cât s-a ocupat de Padocuri. Strici tu repede plăcerea omului, of!

George mustaceste și știe ca deși venita cu un scop anume, deja am atenția în toate părțile și la la toate amanuntele de la ușa. Intre timp, Brandusa îmi spune ca ar vrea sa știe dacă am vorbit cu Aidan și dacă iar place să vină la un pahar de vorba. Ii răspund ca am zis omului dar încă nu știu dacă vine sau nu.

Observ ca redevin mama omida? Sau să fie Mother Goose? Nici eu nu mai știu, însă încep sa cred ca vechea Nadia începe sa își reintre în drepturi doar!

 

22 noiembrie 2016-16 noiembrie 2017


Un an de liniște în care mica Nadia pare să se fi ocupat de cele doua schimbari de la lotul de volei și de studiile de doctorat care au fost deschise la „Saguna” în acest an universitar.

Nu zic ca nu aș fi făcut acest lucru, însă un ochi atent ar fi putut observa ca liniștea ultimului an nu a făcut-o să fie surda și oarba la ceea ce se petrece în jurul ei, caci nu și-a întors ambii ochi de la ceea ce se petrece în jurul ei și nici nu a rămas surda de-o ureche relazandu-se ca totul va fi bine și ca lucrurile au intrat pe fagas normal.

Ei bine, cei care ma cunosc indeajuns de bine, știu ca nu sunt chiar atât de delasatoare și prin câte sunt trecută știu ca nu tot ce zboară se mănâncă și ca de cele mai multe ori în ultima vreme, aparentele înșeală din ce în ce mai des decât ne-am dori.

Este adevărat ca în ultima vreme prioritar a fost lotul de volei, Bacul și admiterea celor mai tinere dintre componente ale lotului, licentele celor mai mari și admiterea la studii de master, respectiv disertatii și pentru veteranele curajoase admiterea la doctoratm alături de care aș adauga ultimii veniți acasă dintre frații mai mari și unul cu un an mai mic decât mine, dar asta nu înseamnă ca nu am fost atenta cu amândoi ochii și ambele urechi la ceea ce se întâmpla în jurul meu. Aș mai mentiona simturile alerte peste tot ceea ce înseamnă Curtea Piramedei, Piramida în sine și dincolo de Poarta Sangerie. Cumva am tras mai mult dincolo de Poarta Sangerie, caci sunt constienta ca acolo încă mai sunt ape tulburi mai ales în partea de nord unde am retras dragon și umbre de foc, alături de un neam sau doua renegate de ale lor.

Am constatat ca s-a acceptat ideea ca aceste neamuri renegate sau exilate de ai lor au învațat sa convietuiasca și sa accepte ceea ce în alte vremuri le-ar fi ridicat parul pe ceafa caci alta cale nu par sa aibe, în timp ce Phoenicsii au fost acceptați intre cei care s-au născut imprumutandu-le, involuntar, chipul, dar continuand sa le respecte tradițiile și valorile cu care au fost crescuti și invatand și alte tradiții și valori cu care au intrat în contact prin alți semeni.

Anul meu de liniște a însemnat și faptul ca am reușit sa calmez spiritele incinse ale părinților noștri care au înțeles ca aceia dintre frați care nu au ascultat de chemerea lor au facut-o pentru ca nu era timpul ca ei să vină acasă decât dacă sora lor ar fi reușit sa duca la bun sfârșit ceea ce trebuia sa îndeplinească și aceasta neascultare nu a fost vina nimănui ci a unui blestem pe care nimeni nu l-a intuit pana la un punct și când s-a aflat de el, atunci a fost greu înțeles și digerat.

Aș fi fost judecată dacă aș fi dat greș? Nu știu.

Am fost mereu cea care a tras mereu pentru ca altora sa le fie bine pana în momentul în care lucurile au intrat în linie dreapta? Probabil.

Ajunsa la final cu toate cele și fără a mai varsa lacrimi, este adevărat ca am fost mult mai liniștita primind ajutor din toate partie de la aceia care au înțeles ca sunt capabili să mă ajute și ca niciodată nu este prea târziu sa încerce să fie mai buni și sa încerce sa își depaseasca limitele.

Știu și sunt continenta ca am reușit ma odihnesc fizic și sa îmi limpezesc gândurile psihic, deși ma îndoiesc ca aceste lucruri sunt conștientizate de cei mulți. Da, câțiva sunt constienti ca punctul critic a fost atins și depășit cu bine și ca am nevoie de puțina liniște, intimitate, de puțin spațiu însă la rândul meu sunt constienta ca nu pot întoarce spatele celor care mi-au fost alături de la început sau mi s-au alăturat pe drum pentru a îmi fi sprijin.

Cumva, a fost anul lor de veghe asupra mea așa cum atatia ani am vegheat asupra lor.

Nu le-am ceurt aceste lucruri, însă am știut reversul medaliei.

Acum, când lucrurile au ajuns în acest punct, iar eu mi-am reincarcat bateriile, pot ieși din conul meu de umbra invaluit de mister și îmi pot relua indeletnicirile așa cum ii obisnuisem pe cei mulți, dar pe care i-am obișnuit și cu faptul ca fiecare are limitele sale și nu poate la nesfârșit chiar dacă nu se cere nimic la schimb.

Astăzi, am hotărât ca este cazul sa îmi scot nasul din cărți și antrenamente pentru a îmi relua activitățile cu care m-am obișnuit de mai bine de 25 de ani caci știu ca mi se simte lipsa chiar și în timpurile liniștite și calme pe care le trăim.

Știu și sunt constienta ca am mutat muntii din loc și nu numai, însă am stat prea mult timp ascunsă ochilor celor mulți. Știu ca m-am schmbat și semnele bataliilor se văd mai bine ca niciodată, însă continui sa merg cu fruntea sus pe drumul vieții alături de cei care am dechis un nou drum înainte. Cred ca vom batatori drumul împreuna sau cu oricine va dori sa îmi meargă alături sau ma va dori tovarăș de drum.

Un an încheiat cu bune și rele, însă ni se astern în fata la fel de multe bune și la fel de multe rele, dar știu ca vor fi la timpul lor fiecare.

 Homeless to Harvard 


Am descoperit acest film pur întâmplător și am zis să arunc un ochi.

Despre părinți cu probleme care nu dau doi bani pe proprii copii fiind mai important băutura și /sau drogurile este ceva obișnuit să aflii din când în când. 

Totuși mi-a plăcut ideea filmului-deși la vârsta tentațiilor, adolescenta noastră a înțeles partea urâtă a dramei trăite până la moartea mamei sale ca să ia o decizie în ceea ce o privește. Este exact ceea ce o așteaptă dacă nu ia o decizie pentru viitorul ei și nu luptă să îi fie bine. 

Cum am devenit un cititor pasionat?


Autorul inițial pare să își fi deschis apetitul pentru cărți târziu însă a reușit să cizeleze cărțile și să se orienteze spre un anume autor/gen.

În ceea ce îmi privește, am descoperit plăcerea de a citi mult mai devreme.

Stephen King, Agatha Christie, Dumas tatăl și fiul, John Grisham, Liviu Rebreanu alături de încă unul sau doi scriitori au reușit să mă convingă să nu le las cărțile din mână.

În schimb, citînd și alte bloguri legate de cărți, am descoperit autori care mi-au atras atenția deși nu sunt la primele cărți publicate, dar și autori aflați la inceput de drum.

http://wp.me/p9e46L-G