Decizii


Realizez trecerea anilor abia cand apar Elena si Sonia, intr-o ciudata si prea devreme intoarcere acasa,  la final de clasa a XI-a.
Inainte de-a se retrage cu Maicuta in biroul dansei, baga un nas si pe la mine sa vada daca intr-adevar mai traiesc si daca medicul mi-a dat acordul de-a reincepe antrenamentele la volei.
-Si noi care ziceam ca ai murit si ne minte lumea! mustaceste Elena. Nu pot sa-mi imaginez cum poti sa fii atat de senina dupa ce ai trecut printr-o operatie monstru si te-ai refacut atat de repede incat medicii sa-ti dea voie sa te reintorci la antrenamente.
-Nu ma intreba pe mine, ma asteptam sa dureze ceva mai mult decat cateva luni bune. Poate va spune Maicuta, dupa ce punteti tara la cale. N-am de gand s-o las pe Donna prea mult cu ochii in soare.
 Ma intreb daca presimtirile mele vor deveni realitate. De bine nu este cu siguranta, insa vestea pe care urma sa o primesc avea sa implineasca o parte din temerile mele.
            -Nadie, imi zice Maicuta nu dupa mult timp, fetele astea doua vor sa vorbeasca cu tine. Cand terminati, vino la mine. O sa fiu la padocurile vestice.
Dupa cateva clipe de tacere, intram in biroul Maicutei.
-Ne-am hotarat, rupe tacerea Sonia, sa ramanem in „Saguna” pentru clasa a XII-a. Nu cred ca trebuie sa-ti spunem ca fiecare avem motivele noastre si Donna deja stie. O sa-ti fie greu sa ramai de una singura impotriva tuturor, pana si Rowena a inteles inca de la formarea actualei echipe ca tu nu esti cautatoare de luminile rampei ci vrei doar sa fii lasata sa-ti face treaba. Valoarea ti se recunoaste. Fara noi, echipa poate supravietui caci baza este in tine, care mereu ne-ai adus pe toate la un nivel mult mai ridicat decat s-a sperat vreodata. Ai facut o echipa puternica din nimic, chiar si cele mai vechi, cu mai multa experienta, iti recunosc meritele si regreta ca prima impresie a fost cam gresita.
-Una peste alta, continua Elena, nu vrem sa pleci inapoi suparata pe noi ca-ti dam vestea asta asa, pe nepusa masa. Poate gresim luand aceasta decizie, dar ne asumam riscurile pe care le presupune si te vom astepta aici.
E adevarat ca nu-mi pica bine ceea ce aud, insa macar stiu ca decizia de-a renunta la New Jersey nu este luata intr-o doara. Pe Sonia o inteleg ca ar avea cateva motive, insa Elena este un caz aparte. Ma resemnez la ideea ca va trebui sa ma ocup de rezervele care le vor lua locul si la cele care vor trebui sa treaca testarile pentru a spera la un loc in echipa. Si nu va fi usor, mai ales cu aspirantele acum, ca de cativa ani incoace, de la Jocurile Sagune din 1996, cu iz de Olimpiada, am inceput sa rupem gura targului rau de tot. Asadar toata lumea va vrea sa fie cineva si va fi batatie mare.  
-E decizia voastra si nu am de gand sa incerc macar sa va fac sa va razganditi. Voi stiti ce este mai bine pentru voi. Sper, totusi, sa nu fie nimic grav, concluzionez.
Fiecare isi indreapta pasii spre unde are treaba. Pe Maicuta o gasesc langa un murg frumos-imi pare foarte familiar, insa nu stiu de unde. Nea Gheo si inca vreo 2 grajdari mi-au devenit destul de apropiati, uimind pe toti cum am reusit sa pun saua pe un cal care, de cele mai multe ori inspira teama desi este foarte bland si cuminte. Ceea ce m-a atras la acest animal este ca pe undeva imi seamana-te atrage ca un magnet, insa te si indeparteaza prin aerul ciudat pe care il emana in jurul sau.
-Si tu, si animalul asta sunteti o enigma totala. Incantati ochiul, dar tineti pe oricine la o oarecare distanta si doar de voi depinde daca lasati pe cineva sa se apropie de voi, imi spune Maicuta Moise pe un ton ganditor, cum nu cred s-o fi auzit vreodata. Ti-au zis fetele ca vor sa ramana aici-motivele nu le stiu nici eu, insa cred ca tu stii le cunosti mult mai bine ca mine si cred ca ai putea sa ai ceva idei, insa nu te voi trage de limba. Cu Donna am vorbit si este la fel de uimita ca si mine. Se pare ca ochii si mintea noastra nu pot vedea de ce si de cand aceasta decizie. Ted n-are nici el ce le face.
Traiesc cu impresia ca se va produce o alta schimbare care trebuia sa vina. Poate dezvoltarea prin care tu ai trecut inca de mic copil si ai ascuns-o atat de bine a fost motivul pentru care, in mare parte, au decis sa ramana aici, unde se simt intr-o oarecare siguranta. Ma supara doar faptul ca iar vor cadea toate pe umerii tai, care si asa duc destule. Tu si murgul asta sunteti o enigma pentru toti!
Ne indreptam calare spre o parte a aripii vestice unde nu calca nimeni.
-Sincer iti spun ca ma minunez cum ai reusit sa treci peste atatea singura, mai ales ca te-am dat intr-o familie care parea ok la prima vedere, dar am ramas socata cand am realizat greseala facuta si nu m-as mira sa ma judeci in cel mai drastic caz. Da, pe Dally am pastrat-o langa mine, iar pe Antonia am trimis-o departe la studii. Nu e corect nici fata de ea, insa inclin sa cred vei putea face mai multe ca mine, desi drumul tau este mult mai dificil decat al meu.
In coltul asta, imi spune dupa o clipa de tacere vazand ca nu zic nimic si nu reactionez in niciun fel, m-am gandit sa fac o anexa pentru voi cinci. Nimeni nu a obiectat nimic cand am mentionat acest lucru, insa am nevoie si de acordul vostru. Cred ca pana la anul va fi gata si veti avea liniste. Poate nici asta nu e corect fata de colegele de echipa, insa va fi destul spatiu pentru toate cele care vor dori sa va calce pragul. Nu ma mir ca esti asa de iubita, dar oare se intereseaza cineva cum iti merge? De altfel, nu va veti lovi una de cealalta, caci m-am gandit la sistem garsoniera/apartament-practic veti fi ca vecine de casa.
Ne hotaram sa ne intoarcem pentru ca sunt o multime de facut. Pe langa bagaj, decid sa vad daca ii pot face o vizita fratelui meu mai mic. Nimeni n-a chitait un cuvant despre operatie si nu cred ca am sa mentionez nici eu nimic. Nu este bine sa gandesc asa, le sunt datoare cu o multime de lucruri, insa nu voi mai gasi puterea vreodata sa indur ce-am indurat pana la aproape 13 ani. Asadar, trebuie sa las trecutul in urma si sa merg mai departe-sunt constienta ca imi vor reveni multe amintiri din urma, insa in clipa de fata, o gramada de oameni se bazeaza pe mine si nu am ce face. Apoi, vor fi momente in care voi fi doar eu cu mine si voi putea sa ma descarc in liniste.
Ma pregatesc si-mi fac bagajul, dar stiu ca trebuie sa vorbesc si cu Donna.
-Adu-mi copii dupa ceea ce-ti da Maicuta, pentru a le putea adauga la dosarul tau medical, imi spune Donna. De asemenea, Ted si-a dat acordul mai mult fortat sa te transferi la volei cu bursa, cu toate ca ai si pentru anul urmator bursa de studiu, dupa ce Maicuta a trimis situatia ta scoalara pe semestrul II, de care aveam atata nevoie.  
Scurt si la obiect! Cat imi place asta la Donna! Ted stia oricum ca la asa o operatie nu prea poti sa te atingi de wrestling prea curand. Pe undeva am simtit o oarecare iritatie in vocea ei si stiu ca nici Ted nu o duce prea bine-sa iti plece doi oameni de baza din echipa de volei, dar si sa pierzi trei saculeti doldora de bani nu este de ici, de colo. Chiar si asa, ma indoiesc ca Ted si-a dat foc la valiza, are el de unde, plus ca Sable este extrem de promitatoare, deci va suplini la un moment dat golul pe care i l-am produs noi trei, desi nu in totalitate. Acum nu poti sa le ai pe toate in viata, nu?
            In cateva zile mi-am rezolvat totul si am hotarat sa plec cu un avion de amiaza, tocmai pentru a ajunge in asa fel incat sa ma pot odihni peste noapte inainte ca balamucul sa inceapa.
Rare au fost momentele in care am avut parte de stari de oarecare sumbritate.
Pe tot parcursul zborului am rasucit pe toate fetele ce motive ar fi avut cele doua sa renunte la New Jersey pentru „Saguna”. Clar, Colegiul este ceva la care toata lumea aspira, insa putini sunt cei care ii fac fata. Imi dau seama ca oricat as incerca sa ghicesc motivele avute de fiecare in parte, e mai bine sa nu ma mai hazardez atata, ci sa las lucrurile cum au picat si sa las totul in voia sortii sau-cum spun surorile benedictine, stie El, Domnul, ce face si ce planuri are. Apoi, ma intreb de cand nu le-am mai facut o vizita si de cand nu m-am mai dus la o slujba?
Imi revin in minte anii care au trecut in zbor fara ca eu sa-i simt sau sa bag de seama. Oare cand am crescut? Revad cu ochii mintii cum eram pusa la zid de ai mei cand a fost luata decizia de-a ramane sau a pleca, apoi decizia in fata careia m-a pus Maicuta Moise-daca vreau sau nu sa tainuiasca venirile si plecari mele in si din tara, apoi am fost in fata deciziei de-a judeca sau nu doi oameni pentru ca m-au lasat in grija altora sa ma creasca in timp ce unul din cinci a ramas acasa.
Decizii peste decizii. Prea multe decizii, dar asa e viata in general, iei decizii si decizii, unele bune, altele mai putin bune si total neinspirate. O alta decizie, destul de dificila, a fost cand Ted ne-a intrebat daca vrem sa ne impartim intre volei si wrestling sau ne hotaram doar asupra uneia dintre optiuni. Aici am fost cea care a venit cu ideea ca putin si bun, face o caruta de bani. Am avut dreptate, caci poate daca ne opream doar asupra wrestlingului, la un moment dat disparea tot farmecul celor trei pustoaice, chiar si la meciurile cele mai vanate de fani, unde biletele se vand ca painea calda si asta in ciuda preturilor piperate-crema wrestlingului face toti banii. Voleiul, in schimb, iti da alta perspectiva. Opinia generala a fost in paralel, caci nu stiu cand am ajuns de la echipa la un pas de desfiintare datorita lipsei de jucatoare la echipa care in 1996 facea furori la Jocurile Sagune si la Olimpiada in fata unor adversari de temut, iar de atunci, rare au fost situatiile in care am mai avut vreo problema de zbor frant sau cate un meci pierdut in semn de atentionare-ori ne culcam pe-o ureche, ori lipsa de concentrare, fie oboseala.
E ciudat, insa, cum am evoluat eu, ca persoana, si inca mai e loc de modelat.
Dupa acomodarea la ritmul de viata al Statelor Unite, dupa ce mi-am dat seama ca hotararea de-a pleca a rupt incet dar sigur legaturile cu o familie care nu era a mea si nici nu dorea mai mult decat o sursa de venit, situatiile intalnite in drumul vietii…toate au facut din mine un om la fel de introvertit, mai mult decat tacut, rar spunand ceva. S-ar putea spune ca m-am inconjurat de o aura de mister foarte ciudata-ochii imi studiaza permanent ceea ce trece prin fata lor, mintea functioneaza la cote maxime. Ai vrea sa te apropii de ingerul cu chip luminat de zambet si ochii plini de viata, insa ceva parca te opreste si trebuie sa-ti aduni tot curajul sa poti trece peste niste bariere care par de netrecut, caci luminozitatea si pofta de viata emanate prin toti porii sunt intr-o contradictie acerba cu sloiul de gheata si stanca de netrecut…oare cum pot sta alaturi focul si apa fara a se elimina reciproc?
Din cand in cand, se poate citi pe chipul meu o umbra de ingrijorare sau o exaltare, insa calmul si autostapanirea sunt cuvintele de baza. La fel de rar, poti vedea pe chipul meu furie, neliniste, miscari bruste care nu aduc deloc vesti bune…nu stiu daca am mai cazut vreodata din picioare din 1995 incoace, insa am avut momente de furie oarba, suparari care au atins cote alarmante-toate le-am invins cu greu, insa s-a simtit ca si cum un cutremur ar anunta o eruptie vulcanica. Multi ar spune ca m-am invatat sa eman un fel de atitudine care s-ar traduce prin linistea dinaintea furtunii si, atunci, potarnichile stiu ca e momentul sa aplice tactica imprastierii rapide.
De cele mai multe ori prefer singuratatea, insa nu pot lasa omul la nevoie si nici pe cel suferind fara un umar de srpijin sau o vorba macar de mangaiere. Au fost destule momente in care am avut parte de palme nedrepte, insa le-am acceptat eu mai repede decat sa i se fi facut altuia o nedreptate. Am fost invinovatita de multe lucruri, dar le-am suportat si pe acestea, au fost momente in care intentiile mele au fost intelese exact pe dos si am fost pusa la zid…unele incurcaturi s-au rezolvat, suparari au trecut, insa altele au ramas niste litere stacojii care, poate, le  voi duce toata viata cu tot gustul amar alaturi de toate concluziile pe care le putem trage si care nu primesc o interpretare corecta. E normal sa se iveasca astfel de situatii, insa a trebuit sa ma invat si cu a pierde nedrept. Nedrept…un cuvant cu cel putin doua taisuri, caci fiecare vede dreptatea prin ochii sai si mai greu prin ochii celuilalt.  Un lucru care mi se pare dureros este cand de la a intelege gresit ceva se ajunge sa sufere si altul si nu prea ai ce sa-i mai faci. Din nou, trebuie sa lasi totul cum a picat si sa-ti vezi de viata, caci uneori slabe sunt sansele sa mai poti repara ceva oricat ai incerca. Rani care se vindeca si rani care raman nevindecate, iritarea de pe urma cand ti se citeste ca ai ceva si lumea te imbie sa spui, dar preferi sa nu deschizi gura caci nu esti sigur de privirile si atitudinea ostila. Incertitudinea de-a ti se parea sau existenta purului adevar in toate acestea.
La aeroport sunt asteptata de Donna si Mark. Ochii ageri ai lui Mark prind ceva, insa pe Donna o pacalesc intr-o oarecare masura pentru ca oricat de ageri are ochii si oricat ar fi de fina a studia cu ochii psihologului, nu ma nimereste.
Nu vorbim deloc pe drum. Banalele replici legate de drum au fost schimbate pana la iesirea din aeroport. Donna stiu ca este ingrijorata de situatia ivita la echipa si amandoua suntem constiente ca s-ar putea sa avem probleme la meciurile internationale daca Elena si Sonia ar intra intr-una din echipa de volei „Saguna”.  Ma avantajeaza pe undeva imprevizibilitatea si spontaneitatea momentului pe care doar echipa mi le poate intui cu o fractiune de secunda inainte, precum si atacul unui sarpe-nu stii cand te-a muscat si nici cand veninul ti se imprastie in corp.
Oare in inima lui Mark ce-o fi? Banuiesc ca nu-i este usor sa digere ca Sonia nu-i va mai fi alaturi multa vreme de acum acolo, in cel mai fericit caz. Habar nu aveam ca suferinta mea nu avea sa se termine prea curand in acest an.  Mintea imi spune ca nu-i timp de compatimit cu toate ca decizia Soniei si sufeirnta lui Mark ma racaie destul de tare…dar oricat m-ar racaie toate, uit in secunda doi, cand ajungem la camin. Pe scurt-balamuc!
-Da, toate vor volei, spune Donna. Sper ca ti-ai luat nervi de rezerva cu tine, incearcand sa glumeasca. Lui Mark ii arunc o privire din care sper sa inteleaga ca as vrea sa vorbesc  cu el cand s-o putea. Nu stiu cand mi-a ajuns asa aproape de suflet, insa stiu ca mi-a castigat increderea la prima vedere si nu m-am inselat.
Dupa o zi lunga de preselectii, decizii peste decizii, timp scurt pana la apararea titlurilor, reusesc sa ajung in camera-tare mi-a fost dor de malul oceanului pe de-o parte, si de munte, de cealalta. Chiar daca scoala s-a terminat de ceva vreme, pot spune ca este oarece furnicar, insa cu asa atmosfera suntem familiare de cand lumea iar in camera situatia e altfel-o tensiune iritanta de-a dreptul.
-Ce-i de facut? intreaba Martha cu jale in glas. Slabe sanse sa le aducem pe cele doua inapoi, nu?
-Chiar daca as fi incercat, n-as fi reusit. Poate ne vor spune la un moment dat, insa nu azi si nici prea curand.
Din ochi o intreb care e starea lui Mark si imi da de inteles ca nu-i tocmai roz, dar am speranta ca voi apuca ocazia sa vorbesc cu el. E constient, ca noi toate, de faptul ca abia la anul vom apuca sa le revedem pe cele doua care au dat bir cu fugitii.
-Stii, imi zice Lupana, am vorbit cu Donna si i-am spus ca vom face studii superioare la „Saguna” orice-ar zice si face.
-Banuiesc ca stie ca vom pleca toate sau, in cel mai fericit caz, in mare majoritate, ii raspund. Sa nu creada bezmeticele alea doua ca le las foarte mult de capul lor! Oricum ar fi, pe toate ne asteapta burse, chiar daca vor fi doar pe plan sportiv.
-Si nici eu nu am de gand sa va las de capul vostru fara antrenor, apare de nicaieri Donna cu Ted. Nadie, Ted are sa-ti dea niste hartiute-cred ca ti-a expirat contractul cu el, iar cand terminati, vino incoace!
-Nu avem secrete de stat, stai calma! Intr-adevar e vorba de contractul pe care il ai cu mine. Avand in vedere ca nu vei mai intra in ring prea curand, iar expirarea este aproape, cred ca ar trebui sa ne facem calculele.
-Bun, fetele, ne spune Donna. Asadar, vreti sa plecati la „Saguna” cate?
Alaturi de mine ridica mana aproape toate: Flanny, Rowena, Flanny, Lupana, Kathty si Stefania.
-Fete rele, ma lasati in pielea goala, constata Donna cu o voce foarte amarata. Ei bine, daca astea-mi sunteti, cred ca trebuie sa-mi fac si eu bagajele odata cu voi. Doamne, unde ajung eu mergand pe mana voastra?
-La balamuc, sigur, completeaza Flanny pisichera.
Ca de obicei, in astfel de momente, astept ca toata lumea sa adoarma ca sa pot iesi pe vreuna din verande sa-mi pot aduna gandurile. Sunt constienta ca ma pot lovi de Mark si daca acest lucru se intampla, sigur ne prinde rasaritul.
Surprinsa ca nu apare de nicaieri, dar ma incanta ideea ca voi putea sa stau macar o vreme singurica, doar eu cu gandurile mele. Nu cred ca ar trebui sa ma umflu in pene prea tare, nu toata socoteala de acasa merge cu cea din targ, deci sa nu ma pripesc.
-De ce nu ai ramas in Romania?
-Ma gandeam cand ai de gand sa apari, il apostrofez. Pur si simplu am zis ca mai am ceva de terminat aici inainte sa plec, stiind asta inainte sa aflu ca Elena si Sonia vor sa ramana in tara. De ce au luat decizia asta? Imi este imposibil sa-ti spun, pentru ca nici eu nu stiu.
-Repezita mica! Si chiar daca ai stii, tot nu mi-ai spune, nu?
-Sincera sa fiu, nu prea. Cand mi se acorda incredere, pur si simplu nu pot calca legile bunului simt. Cred ca este ca un sigiliu al preotilor cand te duci la biserica sa-ti spui pacatele.
-Te-o fi mustrand constiinta? Ai tu asa ceva?
-Mai stii? Adevarul este ca n-am mai trecut de foarte multa vreme pe la benedictine si nici pe la vreo slujba, nici aici, nici in tara. Fetele nu au mai reusit in ultima vreme sa ma „corupa,” deci as avea ce spune bietului preot.
Incercam sa ne facem sa radem, dar suntem constienti ca eu voi avea un an infernal de greu, iar el stiu ca o plange pe mica Nadia, nu tebuie sa-mi spuna. Din cate mi-a zis Martha, se vede deja cu cineva, insa nu stie daca doar asa, sa-si omoare timpul sau ca s-o uite pe Sonia. Aici trebuie sa fie una din nspe variante, insa nu pot sa ma pronunt cat Sonia tace, deci nu ramane decat sa-i vad pe cei impreuna si sa vad ce scoate tipa pe gura. Dar ce sunt asa iritata?
-Cred ca sor`mea ti-a spus ca ma vad cu cineva?
-Cam asa ceva, insa nu te condamn si nici pe Sonia, indiferent cum de-ati ajuns aici-unul stanga, altul dreapta.
Si-mi trazneste prin minte ca e posibil, la fel ca mine, ca Maicuta Moise, sa aiba fiecare chemarea sa, iar a lor este in cu totul alt loc decat in cel in care ne-am dori. Totusi, sa nu ma grabesc cu concluziile inainte de-a fi sigura, stiu ca am o imaginatie bogata. Degeaba incercam sa ne oferim un suport moral reciproc, stim amandoi cat de trista este situatia. Si imi este putin aiurea pentru ca stiu ca si eu il voi lasa singurel. Sa fie pe undeva o oarecare vina? Poate, insa stiu ca tot Martha va fi legatura noastra, asa cum a fost mereu, mai ales intre el si Sonia. Cat de intortocheat este totul! Oricat mi s-ar rupe inima pentru doi oameni, pentru o mie sau doar pentru mine, sunt constienta care este drumul meu si orice decizie as lua, tot intr-acolo voi merge. Oare cand au luat-o toate in directia asta?
Dupa cateva zile de preselectii, ne hotaram cine ramane la echipa. Rezervele au mult de tras pentru ca niciuna din coechipiere nu prea are tragere de inima sa schimbe postul, mai ales ca nu ne permitem mai mult decat situatia deja data ori sa fim ceea ce am fost inainte, este si asa destul de greu. Din nou, decizia imi apartine.
-Cred ca ar fi mai bine sa ramanem fiecare pe postul ei si sa speram ca cele doua rezerve sa tina pasul. Increderea mea este acordata fiecareia in egala masura si am mai jucat fara Elena si Sonia, insa situatia de fata nu este temporara, ci cam batuta in cuie, asadar trebuie sa tinem steagul sus pe cat posibil.
-Chiar vorbesti ca un capitan de echipa.
-Nu, Rowena, ci ca un om care trebuie sa tina echipa in echilibru. Capitanul are alte treburi si speram sa intelegi atat in toti acesti ani. Stiu ca toate sunteti ca pe jar, insa toate la vremea lor…
Cata dreptate are Donna! Nu stiu de unde le scoate pe toate, insa pur si simplu te uimeste logica ei. Din nou, timpul trece foarte repede.  Toata scoala stie de plecarea celor doua si sunt tare curiosi cum s-au adaptat cele doua rezerve pe post, fetele admise in echipa, insa doar de la competitiile interstatale ne vom putea da seama pe ce pozitii suntem. Ma bucur, totusi, ca echipa nu se culca pe-o ureche si tragem tare indiferent pe cine avem adversari de cealalta parte a fileului. Imi este si mie destul de greu cu Gina si Rebecca, nu mereu ma inteleg ele macar din ochi daca nu din limbajul trupului, insa echipa mereu ne ajuta. Cumva trebuie sa razbim pentru este ultimul nostru an aici si trebuie sa ne despartim frumos de toti cei care ne-au sustinut in toti acesti ani aici, chit ca vom lua cu noi totul. Voleibalistele care raman in urma noastra nu stiu cum se vor descurca, insa sper sa ne egaleze, cel putin.
Anul trece foarte repede, iar examenele de final de liceu le dam mai repede decat de obicei-Olimpiada de Vara este aproape. Ni se acorda o sansa speciala de-a ne apara titlul fiind toate deja cu ultimul an de liceu terminat. Inainte de-a intra in competitii simt ca voi pica din nou din picioare, insa nu-mi pot permite acest lucru. Prea multe adunate, insa nu am voie sa-mi las echipa, nu acum!
Sunt constienta ca ne va astepta o bine meritata vacanta si nu numai pe noi.
Ajungem fara probleme in semi finale si trecem cu bine in finala. Cum ma asteptam, Elena si Sonia sunt in cea mai buna echipa a Colegiului. Meciul va fi dureros si neiertator, in acelasi timp. Se va juca la sange pana in ultima clipa si suntem toate constiente ca in fata noastra este o echipa adversa si nu niste oameni pe care ii cunoastem. Pentru mine este si mai mare chinul pentru ca le stiu pe toate, nu numai pe Elena si Sonia. Din momentul in care am aflat de  decizia celor doua, am stiut ca va trebui sa fac si mai multe alegeri decat sa inghit gustul amar al despartirii, iar acest moment era inevitabil. Oricat as vrea sa ma conving, stiu ca voi simti pe limba gustul amaraciunii si al prafului. Sunt constienta ca voi avea o cadere mai grea decat a coechipierelor, caci voi purta si durerea lor la o intesitate si mai mare. Orice se va petrece in teren stiu ca va fi pagina de istorie…o victorie criminala si foarte amara…peste ani imi voi aminti meciul si stiu ca va avea acelasi gust amar si trist, dar decizia este deja luata si nu voi ceda sub nicio forma si nici fetele nu pot ceda, singura sunt incapabila de reusita si cate perechi de ochi vor fi atintite asupra noastra! Cat urasc lucrul asta, mai ales in momente de chin sufletesc, momente care sunt doar ale mele, departe de ochii curiosilor, dar acum nu se poate…odata decizia luata, nimic si nimeni nu ma mai poate opri din drum…
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s