Pe drum


-Nadia și veteranele, atâtea câte au mai rămas la lot, își au rostul lor, tuna vocea Madalinei în liniștea mormantala după ce spiritele și-au vărsat oful. Când fetele acestea au început sa joace volei noi eram în scutece, fie nu eram nici măcar în proiect. Cea pe care o voi o muscati cel mai tare este singurul libero-coordonator al echipei și, ironia sortii, niciuna dintre noi nu avem abilitățile necesare pentru a intra în pregătire pentru a ii lua locul în momentul în care ii va veni și ei vremea să se retragă.

Nu vorbesc de sora mea, ci vorbesc de piticul care tine vreo 2-3 echipe singura în carca și banuiesc ca spera sa poată pregăti pe cineva înainte de a se retrage și ea. Gândiți-va ca a plecat la drum cu un handicap de câțiva ani fata de restul colegelor și acest lucru în conditiile în care antrenoarea ei de atunci a intuit ca este un om capabil chiar dacă a pus mana pe o minge de volei la aproape 13 ani.

Și ce-a făcut când a prins ideea și mana rostul jocului?

În mai puțin de un an, a salvat o echipa de la desfiintare, a pus-o pe picioare și la Jocurile Olimpice/Sagune din 1996, a lăsat o lume întreaga cu gura căscată dând peste nas celei mai bune echipe de volei a Colegiului și asta în conditiile în care echipa Nadiei a venit din calificari, nestiuta de nimeni.

-Nu am făcut decât sa joc mingea de la început pana la final și am știut ca în fata mea se afla adversari și nu 2 dintre surorile mele, Mada, chitai mica din coltisorul meu.

-Nu ma întrerupe, ca nu am terminat. Și patru ani mai târziu, în 2000, înainte de a se întoarce în țara natala, a demonstrat ca nu a fost un mic accident cele petrecute în trecut.

Apoi ce-a făcut?

A revenit în țara cu trei sferturi din echipa plus antrenor la pachet, adică cu Donna, a creat o punte intre cele nou sosite și fetele deja existente la lot, iar antrenorii, Robert și Donna, au ridicat împreuna cu fetele voleiul la rang de artă-au învățat fetele ca voleiul nu se învârte doar în jurul mingii. Și fetele au înțeles acest lucru-cine a rezistat, a rămas, cine nu a putut face fata, a plecat benevol.

Acum, munca lor de aproape 30 de ani, ne revine noua, caci trei sferturi în Generația de Sacrificiu s-a retras, iar cele ramase au greua misiune de-a ne da baza și de-a ne slefui aptitudinile, înainte de a ne reveni întreaga moștenire pe umeri și de a o duce mai departe cu capul sus. Nu va fi ușor, însă de noi depinde dacă putem face mai departe ceea ce au făcut fetele astea atâta amar de vreme și doar ele știu cum au tras pe branci pentru a ajunge în vârful piramidei și a rămâne acolo atâta timp. Va mai zic ca ele își primeau vacanțe bine meritate, în timp ce noi eram scoase pe tusa? Rezultatul? Am ajuns la lotul mare-ele nu au știut niciodată sistemul de selecție prin care am trecut noi ca sa ajungem aici pentru ele fiind totul normal să se întâmple așa. Și ele au sacrificat mai multe ca noi la vremea lor!

Din coltisorul meu în penumbra, o urmăresc pe Madalina cum le bate din picior ca un adevărat căpitan de echipa.Situatia este de așa natura ca în afara de mine, singura intre toți libero-coordonator care nu-și are rezerva măcar. Restul fetelor vor trebui să se obisnuiasca cu codite cărora sa le transmita mai departe ceea ce ele au învățat pe pielea lor. Eu sper doar ca va rasari și invatacica mea și ca va avea rabdarea sa învețe ceea ce eu am luat de la zero și am ridicat la grad de artă, sa aibă puterea sa duca mai departe și sa învețe, la rândul ei, alta invatacica.

Nu va fi ușor, dar știu ca antrenorii noștri nu vor ierta pe nimeni, vor implementa sistemul și cine va reuși sa reziste, va merge mai departe, cine nu, se va retrage.

Schimbari am observat și eu de-a lungul timpului, caci asta face mereu-trece și aduce schimbari, iar antrenorii au înțeles acest lucru, însă voleibalistele noastre trăiesc în vremurile lor de astăzi, nu în vremurile în care am crescut noi și ne-am făcut mari. Știu ca îmi va reveni greaua sarcina de-a da fetele pe brazda. Știu cam sunt o norocoasa deoarece am sprijinul fetelor vechi și vor pune și ele osul la treaba pentru a duce munca la bun sfârșit.

Sunt constienta ca acomodarea fetelor nu se rezuma la acomodarea de care am avut noi parte în trecut, ci la o acomodare intre generații cu diferente maricele de vârsta și modul de gândire care de noi este total diferit-e ceva sa ajungi la lotul mare, zic. La noi a fost ceva firesc și nu am avut prea multe opțiuni. Acum, cele care nu au reușit sa reziste la lotul mare, au ajuns la echipe de club ale Romaniei și nu de puține ori am dat nas în nas la diferite competitii de-a lungul timpului.

Știu ca Donna și Robert vor aranja ierarhia într-o luna de cantomanent.

Mark îmi întrerupe sirul gândurilor. De aceasta data, nu mai stăm într-o tăcere plină de intelesuri pe malul oceanului ascultandu-i ritmicitatea valurilor spargandu-se de mal, ci privim din vârf de deal în vale luminitele Nopții Luminii de dincolo de Poarta Sangerie. Știu ca Martha ne va tine puțina companie, acum ca spiritele s-au calmat.

-Mi-a plăcut de Mada cum le-a bătut din picior. Se vede ca e sora ta.

-Eu știu, Martha? Pe undeva are dreptate, dar la fel de bine ma cunoști prea bine. Munca e munca, distracția e distracție. Va trebui să ne adaptam și noi la ele cum ele se vor adapta la noi, zic. Nu a fost, nu este și nu va fi ușor. Vremea noastră începe să se apropie de final și dacă voi va veți retrage firesc, la mine vor fi semne de întrebare dacă nu o voi face odată cu voi. Aparentele? Pe banca tehnica aș rezolva-o pentru o vreme, apoi nu știu.

-Eu zic ca știi, zice Donna. Am văzut și am înțeles multe lucruri de când te-am urmat în țara natala. Nu mi-a părut pentru o clipă rău ca am luat aceasta decizie, însă tu ai drumul tău pe care deja pășești și care îți va fi deschis dincolo de Poarta în momentul în care vei lasa în urma echipa de aici. Un lucru mai ai de învățat cât vei mai fi alături de noi, fie ca jucatoare, fie ca antrenoare: sa ai rabdarea antrenorului cu elevii săi. Iar tu vei porni de la zero, așa cum m-ai învățat pe mine cu atatia ani în urma și tot tu m-ai învațat câte se pot adapta voleiului din ale sporturi, cu sau fără minge.

Imi dau seama ca fetele au nume cu rezonanta in Pamantul de Mijloc, iar Donna si Robert prea se simt ca acasa dincolo de Poarta Sangerie.

Nu este un aspect care sa imi fi scapat din neatentie ci care a ridicat semne de intrebare-nimeni nu s-a aratat ingrozit de apropierea de Poarta Sangerie.

Legendele care impanzesc Piramida par sa nu fi fost sperietoare demna de luat in seama.

Acelasi lucru cred ca l-am facut si eu in momentul in care am ales cea mai temuta camera din caminul scolii-am ales sa infrunt ceea ce pe multi i-a bagat in sperieti fara sa stie macar despre ce este vorba.

De altfel, fetele si antrenorii nu imi cunosc povestea si nu stiu nimic din cele petrecute atata amar de timp in jurul Portii. Cumva, am dres lipsa surorilor de la antrenament si din echipa destul de bine, dar cred ca antrenorii au banuit ceva. Nimic concret, dar au tinut pentru ei. Curiozitate a fost sunt sigura, insa nu s-a depasit limita discretiei. Nu au fost puse intrebari cand surorile mele au cerut revenirea la lot, nici in cazul celorlalti aflati in loturile competitionale ale Colegiului. Au facut recuperarea necesara si, dupa testarile de rigoare, si-au reluat activitatea. Ceva asemanator cu cazul Sandrei, Florentinei si Darei care si-au revenit foarte bine.

Piticii pe creier nu ne stai mult pe cap. Stiu ca tacerea care ne inconjoara pe mine si pe Mark e una plina de intelesuri intre noi si nu este cazul sa se stea mai mult decat trebuie.

Intre toate aspectele, stiu ca retragerea Soniei de la lot nu este o pura coincidenta cu retragerea lui Mark din wrestling. Nu e vorba de copii, insa fiecare a considerat ca a ajuns la final de drum in sportul sau. Nu ii condamn pe niciunul, fiecare stie cat a putut trage si ca a demonstrat ceea ce a avut de demonstrat. Ma gandesc la Sonia ca a prins alaturi de mine si Becca sase Jocuri Sagune/ Olimpice plus alte competitii majore. Au ajuns la capatul drumului si nu mai pot trage. Le inteleg la fel cum inteleg ca imi revine sarcina de a duce aceste fete pe drumul pe care noi am pasit atatia ani. Mark a ajuns si el la capatul puterilor. Are destule belele cu forma umana si este cazul sa stea departe de ochii oamenilor curiosilor, dar in mijlocul celor ca el.

Nu mi-a picat bine sa raman cu o mana de oameni, insa stiu ca acesti oameni ma vor ajuta sa duc la bun sfarsit ceea ce mai am de facut la lotul olimpic si atunci ne vom putea retrage din activitatea competitionala ca jucatoare. Cand va veni si vremea noastra stiu ca voi alege extremele, ca de obicei-rabdare la pepiniera, insa nu voi ierta nici senioarele de la lotul mare. 

-Asadar?

-Nu stiu, Mark. Donna are dreptate si stiu ca m-am legat de volei asa cum m-am legat de Piramida si de cei de dincolo de Poarta. Daca sunt toate la locul lor inseamna ca asa trebuie sa fie, dar vor mai urma perioade tulburi cat voi mai fi in preajma Portii Sangerii.

Finalul drumului meu in volei se intrevede, insa stiu ca voi mai zabovi o vreme. 

-Esti legata de volei asa cum esti legata de Poarta Sangerie si Pamantul de Mijloc. Este pentru a doua oara cand ai in fata un drum greu de dus la final. Te-am urmarit de-a lungul timpului-o vei face din nou.  Nu vei lasa fetele de izbeliste.

Asa cum in New Jersey ai reusit sa pui echipa pe picioare, la „Saguna” ai comis-o din nou, acum faci acelasi lucru-fetele s-au ciufulit putin ca au ajuns la lotul mare, Madalina prin faptul ca le-a batut din picior le-a adus cu picioarele pe pamant, iar Donna si Robert vor aranja jucatoarele pe posturile lor in timp ce tu vei face putea de legatura intre fetele care le lasi in urma. Este un test pe care il dai a treia oara dar sub alta forma si il vei trece linistita.

In alta ordine de idei, am inteles ca Paun va fi mai mult in jurul Dallyei. Tornstenn al tau ce face? 

-E cu treburile lui. Inca invata sa aiba grija de Domnita lui, dar stiu ca Paun nu doarme.

-Nu vei inceta sa ma uimesti niciodata, sa stii. Ai inteles multe de cand te stiu si minuni faci la tot pasul. 

-Credeam ca te-ai obisnuit cu mine pana acum, zic.

-Si tu acum! Cat nu imi cazi iarasi din picioare, nu cred ca am de ce sa imi fac griji.

Intr-un final, ne hotaram sa ne alaturam celor din vale. Prevad in aceasta perioada de liniste alte ape turlburi, insa o clipa de odihna imi permit pentru a imi face sufletul si a imi duce la capat ceea ce mi-a mai ramas de facut. Apoi, voi vedea.

Anunțuri

2 gânduri despre „Pe drum”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s