Drumul


In ultima zi a anului 1994, primesc in posta o scrisoare de la Ted. Nu are un scris foarte ordonat, dar destul de citet. Iau un dictionar langa mine si, asa cum banuiesc, alaturi de traditionala felicitare, gasesc cateva randuri:

 

„Draga Nadia,

                 

Am reusit sa obtin actele necesare pentru a te inscrie la cea mai buna scoala generala din New Jersey ce detine si un camin pentru elevii din afara orasului. Profesorii sunt buni si seriosi, conditiile sunt bune si exista programe extra scolare si sportive bune si interesante. Mediile avute pe primul trimestru si in anii anteriori ti-au asigurat bursa de studiu integrala pe durata anilor de scoala generala pe care ii mai ai cu conditia ca media generala anuala sa fie minimum 9,00. Sunt sigur ca te vei descurca de minune. I-am anuntat deja pe ai tai.

Trebuie sa-ti mai spun ca am mai gasit doua fete in orasul tau ai caror parinti au fost de acord ca ele sa se rupa de familie si sa ia taurul de coarne, cum se spune. Una se numeste Elena, cealalta Sonia. Daca n-ar fi fost doamna Moise cu noi, as fi inclinat sa cred ca ai puteri paranormale, te-ai metamorfozat si am stat cu tine de vorba de 3 ori. Stiu ca-ti vei pune intrebari despre aceste doua fete care iti seamana atat de mult, dar nu peste mult timp le vei cunoaste. Iti pot spune despre ele ca sunt de-o varsta cu tine si ca au obtinut, la randul lor, burse de studiu integrale. Sper ca va veti imprieteni si va veti intelege bine.

De asemenea, sper ca voi reusi sa va gasesc o camera in care sa stati impreuna, insa cred ca abia de anul viitor de studiu voi putea face acest lucru. Intre timp, o sa va cunoasteti si las la aprecierea voastra daca va e mai bine separat sau impreuna.

In rest, nu am mai gasit amatoare de senzatii tari, dar presupun ca vor mai aparea pe parcurs. Nu-ti lua bagaje multe!

Iti doresc un an nou mai bun si sa ne vedem cu bine.

 

Pe curand,

Ted.”

Daca n-ar fi sosit atat de tarziu scrisoarea, poate as fi indraznit sa scriu cateva randuri, cu toate ca engleza mea lasa de dorit destul de mult, cel putin pentru moment. Tare mi-as fi dorit sa aflu noutati despre Chris si Mark, in special, dar asa, trebuie sa ma multumesc cu ceea ce mi se ofera si sa ma inarmez cu rabdare pana va veni ziua in care le voi cunoaste pe cele 2 fete care-mi seamana atat de mult.

Pun scrisoarea alaturi de diferite scrisori primite de la una din verisoarele mele si incep sa-mi fac curat prin camera, gandindu-ma la linistea total atipica avuta de Craciun. Ce-or fi avut ai mei de s-au abtinut sa se certe? Oare de Revelion va fi din nou liniste? Probabil ca voi afla in doar cateva ore.

Gandul imi zboara din nou la Taramul de Mijloc. Zbor din ce in ce mai des intr-acolo noaptea, obisnuita cu orice conditii climaterice-senin, innorat, cald, frig, ploaie sau viscol. O scurta privire in oglinda imi spune ca am slabit, arat obosita si putin ingrijorata. Nimeni nu m-a intrebat nimic-mi-o fi bine, mi-o fi rau? Poate ca e mai bine asa, n-as spune nimic, ci as lasa sa se inteleaga faptul ca sunt emotionata de plecarea ce se apropie cu pasi repezi…

Imi revine in minte perioada de spitalizare. In cele 5 zile de spitalizare, la patul meu nu a venit nici un coleg sa ma vada la fata. M-a cuprins o mica stare de gelozie pe colegele de salon, apropiate de varsta mea, insa ma asteptam. Dupa inca o saptamana de stat acasa, in care nimeni n-a dat un telefon, mi-am dat seama ca, intrand din nou la ore, parca nici nu as fi lipsit. Doar profesorii m-au intrebat de sanatate, insa nu am sa uit cum am reusit sa imbolnavesc toata clasa cand am facut oreion cu un an in urma. Trist, dar adevarat.

Alung si gandul asta si-mi dau seama ca s-a lasat noaptea afara, desi e putin trecut de ora 17. In casa domneste linistea, un lucru total atipic, dar trec peste asta. Frunzaresc programul tv in cautare de ceva sa-mi omor timpul. Sunt constienta ca in noaptea dintre ani nu voi apuca sa vad nimic din ceea ce as putea sa gasesc interesant din punctul meu de vedere, asa ca-mi iau gandul si ma apuc sa fac cate ceva din temele de vacanta, cu toate ca nu mai este cazul. Curios faptul ca mediile sub 10 nu au fost un subiect de scandal, insa nu cobesc, mai e timp sa-mi iau adio de la acest vis atat de aproape de indeplinire.

Nu-mi arde sa-mi intind aripile. Prea multi oameni treji, prea multe lumini aprinse in noapte, artificiile si petardele nu ma sperie, insa ma pot rani. Ma intreb ce-o fi vrut sa spuna Ted cu „nu-ti lua prea multe haine.” E adevarat ca hainele mele nu sunt dintre cele mai bune, insa poate nu ar trebui s-o iau in nume de rau. Pana la urma, el stie mai bine.

Revelionul trece fara evenimentele obisnuite. Fac, totusi, imprudenta de-a amesteca vin cu suc dupa ce toti ai casei se restrang in camerele lor doborati de somn si raman stapana pe televizor. Evident ca mi se face rau, insa aflu, astfel, ca nu se combina una cu cealalta. Ma bucura faptul ca nimeni nu mai este treaz la nefericita ora a experimentului. Imi revin repede cu toate ca nu am mai putut dormi dupa aceasta patanie. Rasfoiesc o carte, dar ma plictisesc repede.

Telefonul incepe sa sune de pe la ora 11 a diminetii, mai rau ca la informatii Gara de Nord. Ted sparge gheata si-mi confirma ca pe 7 ianuarie ne luam zborul, dimineata, cu noaptea in cap, insa el va veni cu 2-3 zile mai devreme. Dupa telefonul lui, incep sa sune rudele, la rand. Nu le-o fi spus nimeni nimic? Ma indoiesc sa nu stie nimeni din familie ca urmeaza sa plec departe de casa…

Dupa amiaza e randul colegilor de clasa. Ironia sortii face ca ei au aflat ca din trimestrul al doilea nu le voi mai fi colega si, in afara de 2-3, nimeni nu-mi stie numarul de telefon. Presupun ca si la noi in clasa se poarta un fel de telefonul fara fir, asa ca nu ma mai mira nimic. Toti vor sa-mi afle noua adresa. Spun ca nu stiu ce adresa am unde voi locui, insa imi pot nota eu adresa fiecarui solicitant in a pastra legatura si, cu prima ocazie, sa scriu eu prima de peste granita.

Nu stiu la cati voi scrie, insa Andrei va primi cateva randuri de la mine. Sunt constienta ca va fi asaltat cu tiruri de intrebari asa ca nu ma indoiesc de faptul ca va mai fi o problema adresa de acolo. Imi notez adresa lui alaturi de adresele verisorilor. Nu stiu in ce masura voi sta cu finantele, dar cat poate costa un timbru pentru Europa?

Timpul trece greu pana la plecare cu toate ca noptile mi le petrec zburand si zilele meditand. Totusi, oricat de greu trece timpul, sosirea lui Ted ma aduce cu picioarele pe pamant, aducand cu el pe Sable, o femeie abia intrata in ring, alaturi de Chris si Mark. Imi este aproape imposibil sa-mi cred ochilor, insa simt o mica bariera intre mine si cei 2 wrestleri, marcata de o oarecare urma de tristete si neimplinire.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s