Suparare

Miecuri, 6 iunie 2012            De la o vreme sunt extrem de nemulţumită de mine, sunt obosită oricât aş încerca să mă relaxez şi să mă odihnesc, simt că nu mai am randamentul de altă dată şi îmi coordonez din ce in ce greu mişcările, gândurile şi mi-e teamă că am ajuns ca un animal încolţit pe care orice îl irită.

            Evit să mă „exprim,” sunt conştientă că nimeni din jurul meu, cunoştinţă sau apropiat, nu este responsabil pentru perioada prin care trec. E adevărat că sunt şi perioade mai grele, mai dificile în viaţa omului, dar s-au adunat deja prea multe, s-a umplut paharul şi dă vehement pe dinafară. Mult pe dinafară.

Oricât mi-aş dori, omul calm şi echilibrat pe care îl ştiam s-a ascuns în spatele unei perdele de apă aproape imposibil de pătruns. Mi-e dor de echilibrul interior pe care îl aveam odată din care acum a rămas doar o frântură de amintire. E greu acum, era uşor odată. Oare când mi s-a complicat viaţa aşa încât să nu mă mai recunosc nici eu, să vreau şi să cam tor dau din colţ în colţ? Sau mi-am complicat-o eu în aşa măsură că nu mai am răbdare nici cu mine?

Cineva îmi zicea mai periat şi într-o oarecare măsură, că ar cam trebui să-mi bag picioarele din când în când…dar poţi când te obişnuieşti să lucrezi aproape non stop? Şi îţi vine rândul să te cam gândeşti că ajungi în aşa hal încât este rândul tău să te apropii de bâta-n baltă şi cioburi de  străchini sparte cam multişoare.

Zilele trecute, mi s-a părut că am început să am (oare?) o exprimare atât de neclară încât să nu mă mai fac neînţeleasă? Sau e doar o părere aiurea? Am fost judecată greşit în trecut şi mi se întâmplă şi acum. Atunci aveam, răbdare şi căutam să vorbesc pe limba omului tocmai pentru a ne înţelege şi evita piedere de timp inutilă cu explicaţii peste explicaţii, acum…nu e tocmai ok ce mi se întâmplă, dar se întâmplă.

Am auzit cuvântul „împăcare,” un cuvânt care mi-a dat de înţeles că ar trebui să mă împac în primul rând cu mine însămi; nici în aceste clipe urâte prin care trec nu pot ţine supărare prea mare şi pentru multă vreme pe om, ci doar pe mine, iar cine a cerut împăcare a primit-o. Aş vrea s-o cer şi eu de la mine însămi şi să mi-o ofer, dar poate că de această dată ar fi bine să încep cu alţii şi să termin cu mine, să-i las pe alţii să mă inspire, aşa cum am inspirat şi eu pe alţii la un moment dat.

Un gând despre „Suparare”

  1. I loved „The Fountain” simply because it was such a fervent and passionate commitment to a crystal clear vision. I also wheheleartodly agree with you about „Inside Man”. Excellent movie, and worst score of the year. Distractingly bad. And finally, I really liked Superman Returns, but it may have been for the purely spurious sensation I had watching Brandon Routh in spandex for 2.5 hours. Sad, actually…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s