Experiente

-Iar nu esti in apele tale? ma  intreaba Paun stiind ca s-ar putea sa ma ratoiesc la el.

-Cam da, am o oarecare impresie ca voi avea parte si anul acesta de un Craciun la mustata de a fi ratat. Daca anul trecut a iesit cat de cat binisor, anul asta inca sunt suparata pe prostia unor oameni si pentru faptul  ca un om a platit cu viata pentru asta.

-Te cred ca nu e tocmai dragut ca dupa o zi foarte grea sa gasesti ceva demn de „Cosmar pe Elmstreet.” Risc sa intreb ce-ati hotarat de Craciun?

-Pe langa faptul ca eu una sper sa-mi regasesc calmul si sa pot participa cum se cuvine la o solemnitate? Sincera sa fiu, cred ca ne vom aduna toti in jurul bradului la o poveste la gura sobei si ne vom bucura de nepotei. Nu suna rau, nu?

-Nu prea. De Revelion, la fel ca in ultimii ani?

-Cam da si, daca ai noroc, voi veni inapoi acasa neatinsa de petardele si pocnitorile facute rost pe sub mana si pe la spatele controalelor atat de „minutioase” din ultima vreme.

-Esti rautacioasa.

-Ma stii doar…si daca crezi ca o lasam pe Dally nesarbatorita cum ne sta in obicei pot spune ca ai stat degeaba in jurul meu. De cate ori face omul in viata 31 pe 31 si nu oricand, ci in ultima luna a anului?!

Ma intreb de ce s-a intors. O stii ceva si eu nu stiu? Ma intreb cum de ma suporta in momentele in care pana si eu ma mir cat de nesuferita sunt si ma intreb de ce pot fi si asa, mai ales in momentele in care nu-mi convin anumite lucruri.

Cred ca m-am pierdut pe undeva pe drum si am fost luata de valul lumii fara sa vreau, ori asta nu este bine. Si se vede ca am avut de castigat foarte mult dar lasand lumea sa ma inghita in vartejul ei, am inceput sa ma pierd si putinul pe care il am pe care l-am avut de castigat. Ce pot face daca am avut parte de prea multe surprize neplacute chiar si in ultimul loc in care ma asteptam mai putin? Dar ce pot face, asa e viata, cu bune si cu rele.

-Mai mergeti la colinde anul asta?

-Si se ramane si la Solemnitatea Nasterii Domnului, insa nu ne-am hotarat la ce Biserica mergem. Anul trecut am fost la Sf Iosif, anul asta cred ca tot acolo vom merge, dar mai sunt cateva zile pana atunci.

-Nu prea ai tragere de inima.

-Ma racaie inca faptul ca si asa abia daca ajung duminica la liturghie chiar si acum  cand m-am mai eliberat de ceva poveri de pe umeri si gasesc…prohod mai mult decat bucurie. In fine, asta este, cine sunt eu pana la urma sa spui cuiva cum sa-si faca treaba? Dar nu vreau sa ma mai gandesc la asta si nici sa mai vorbesc despre asa ceva. Conteaza mai mult barna din ochiul meu decat paiul sau firul de praf din ochiul altuia…

Nu mi-a mai pus intrebari ulterioare pe aceasta tema pentru ca si-a dat seama ca nu va face mai mult decat sa ma irite si mai rau, dar i-am povestit despre vizita avuta la Congregatia Sfantului Ioan.

Pot spune ca mi s-a parut interesant sa vad aceeasi liturghie, dar in alta forma. Si nu am fost singura care a fost putin debusolata de a nu cunoaste regulile casei prea bine.  Schimbare de peisaj nu strica nimanui si a cam fost si singura liturghie la care am ajuns toata ziua. Problema a fost intr-o oarecare masura cu masa…m-am dezobisnuit sa mananc supa sau ciorba de oricare fel ar fi ea-cu sau fara carne, de legume etc. N-am putut sa inghit nici macar o lingura si tare prost m-am simtit. La felul doi, piureul a fost tare bun, insa sacul de medicamente pe care il iau din nou nu imi permite sa mananc prajeala, carne tocata sau orice fel de mancare care mi-ar suprasolicita ficatul, pancreasul si splina peste masura  si am cam poftit la peste…pe undeva cred ca a fost si asta o lectie, dar ma gandesc acum ca prin primavara mi-as fi dorit sa incerc si viata consacrata.

Mi-a spus cineva la un moment dat ca va fi greu pentru ca am un alt ritm de viata si problemele de sanatate imi vor face viata si mai grea…ironia sortii face ca acolo unde am fost indrumata mai departe, am ajuns duminica trecuta sau…pe aproape.

-Nu cred ca te voi intelege niciodata.

-Pana nu ma voi intelege eu, nu cred ca ma va intelege nimeni. Ironia sortii face ca atunci cand imi gasisem un mic punct de stabilitate, toate au luat-o razna de la capat. Oare cand o fi si la mine punctul punct? Si cand a trecut 2011?

Daca ma gandesc bine, acelasi lucru s-a cam intrebat toata lumea din jurul meu.

A fost un an cam balamuc pentru toti si numai cand ma gandesc ca anul viitor este an olimpic, ma intreb daca voi intra cu echipa pe terenul de volei sau voi fi ochiul de pe margine si antrenoarea rasarita din iad. Medicamentele au in compozitie si substante considerate ca dopante-aici Maicuta s-a pus pe treaba si mi-a zis cam scurt pe doi ca voi avea de luat lectii de la medicii de medicina sportiva. Inca o lectie pe care o voi avea de invatat si nu voi intreba nimic pentru ca stiu ca are ea Maicuta Moise planuri cu mine chiar daca planuri mici sau marete. Ce mod ironic are de-a face lucrurile…oricat de mici sunt, intotdeauna ies din ele fapte mari. Si eu ma intrebam cum de ne ies fapte atat de mari orice am face…am avut de la cine sa ne molipsim, am prins gustul si acum ne este greu sa ne dezvatam si chiar daca am vrea, tot nu vom reusi pentru ca nu ne-ar lasa si e tare gustos aerul rarefiat al inaltimilor.

De asemenea, ar trebui sa se ia in considerare nu doar cele 3 echipe de senioare care sunt deja calificate la olimpiada, alaturi de pitici, ci si de faptul ca se intrevad niste schimbari, iar aceste schimbari vor aduce cu siguranta si necesitatea de adaptare a noilor componente la ritmul de lucru si de viata al noilor sportivi la noua echipa, cat si al echipei la noii membrii componenti. E un pas destul de mare si la nivelul acesta de joc nu merge cu am vazut…una este sa te uiti de pe margine, alta este sa fii in teren. De aceasta mica ghidusie ma fac vinovata, anume la nivelul echipei mele de varsta am impus modul de-a vedea cu ochii inchisi si chiar cu ceafa. Si functioneaza, dar fiecare echipa are ritmul ei de joc si nu numai. Sunt multe chichite si detalii care pare insignifiante, insa conteaza pentru ca fac diferenta, ori ce merge in echipa mea, nu merge in totalitate sau chiar de loc in celelalte echipe.

In ceea ce ma priveste, ca libero si coordonator de joc, a trebuit sa iau in calcul la prima mea echipa cate voleibaliste sunt vechi, cat au venit odata cu mine, cate au mai facut sport de performanta inainte si ce pentru a stii cum se pot adapta la noul tip de joc, ce putem adapta la volei si cum poti sa le inveti pe veterane noutatea, dar si pe cele noi cu ce se mananca voleiul si cum si de ce se pot adapta faze noi la volei si pe ce pozitii…apoi am fost nevoita sa ma adaptez la „Saguna” de partea cealalta a fileului dupa ce m-am lovit de echipele Colegiului in teren, deci din adversar m-am transfofrmat in coechipier, plus inca o gramada de dureri de cap si detalii care numai mie imi dau foc la neuroni, daramite altora.

Asadar, va fi durere de cap continua si stiu prin ce-am trecut cand Antonia a hotarat sa se retraga din activitatea sportiva pentru adeveni mamica. O sa fie interesant cand medicii ii vor da acordul de-a juca din nou si va veni clipa reintegrarii in echipa. Nu cred ca va recupera greu, dar stiu cat a tras cea care a intrat in locul ei dintre rezerve, in conditiile in care rezervele fac antrenament cot la cot cu titularele pe post, dar chiar daca se fac schimbari in timpul meciurilor, titularele sunt caii de bataie.

Cal de bataie..la cat am tras de mine in ultima perioada, pot spune ca sunt oarece sanse destul de mari sa fiu spectatoare. Daca n-ar fi medicamentele, as putea spune ca voi avea parte de relaxare in timp ce altii transpira la greu, dar am o oarecare certitudine ca va fi relaxare totala. Oricum nu-mi granteaza nimeni ca voi juca volei la nesfarsit si daca voi sta pe bara, cu siguranta ar trebui sa vad partea plina a paharului, anume trebuie sa tin cont intr-o oarecare masura si de cursurile de antrenorat facute.

Pretentii si asteptari de la mine sunt si pe partea asta, caci mi-a zis bine Donna in ziua precedenta participarii la preselectii ca am ochii buni si asta s-a vazut din plin pe teren, ca sa nu mai spun ca au fost momente in care am stat pe tusa si inainte de-a face parte din prima echipa a „Saguna” si nu de putine ori au fost momentele in care stand in coltul rezervelor, sa privesc meciurile nu doar de pe linia tusii terenului de joc, ci si din diferite unghiuri ale salii de joc. Am putut sa vad, sa observ si sa inteleg tehnica si tactica de joc ale adversarelor, propria-mi echipa in teren si sa ma sfatuiesc cu Donna in diferite aspecte. Mda, sa zicem ca tot raul spre bine intr-un fel sau altul si n-are ce sa-mi strice. Pana la urma, imi va lua si mie cineva locul si fetele vor trebui sa inteleaga ca nimic nu dainuie la nesfarsit. Sa ma gandesc deja la retragere? Inaintea inceperii anului competitional sau dupa? Daca va fi dupa terminarea competiilor, voi pleca cu capul sus sau plecat?

-Ganditul dauneaza grav sanatatii, fata tachii, au ca prin vis vocea lui Misha.

-Asa s-ar zice si ar zice cineva, nu te contrazic.

-De ce esti tu asa de ganditoare?

-Ma gandeam la anul competitional viitor.

-Te gandesti ca s-a putea sa stai pe banca?

-Si da si nu, au mai fost momente in care am stat pe banca in ani competitionali importanti, n-ar fi asta o problema. Dar pana atunci, ce facem pentru copiii din centrul de plasament si cei internati in spital care nu pot pleca acasa de Craciun?

-Asta venisem sa te intreb printre altele.

Ei bine, asta imi iesise din minte, drept dovada ca am inceput sa uit ca am fost si eu odata copil si inca unul norocos sa fiu luata intr-o familiei, sa primesc masa, casa, sa fiu imbracata si sa fiu trimisa la scoala pana ar fi venit timpul sa revin in sanul familiei naturale. Merit palme si mai multe nu, dar nu-i timp de asa ceva, timpul este scurt, iar cele ce se cer rezolvate sunt destule.

O mica organizare nu strica asa ca incep sa ma gandesc la cine ma poate ajuta si cu ce si-i dau bice.

-Cine a zis ca stii sa te organizezi, bine a zis, imi spune Antonia. Cred ca nu va fi o problema sa te ajut cu supravegherea celor mici de la Centru cat timp cei mai marisori te ajuta cu una cu alta.

-Acum trebuie sa iau in considerare ca ai ambele maini ocupate cu proprii prichindei, iar sotul tau stiu ca trage mult; nu-i cu suparare daca te suprasolicita ceea ce-ti cer.

-Asta sa fie problema. Stii bine ca iti spun daca e ok sau nu prea o treaba sau alta cand e cazul. Faptul ca am ales sa ma ocup putin si de familie cat sunt inca tanara nu mi-a schimabt anumite obiceiuri mai bune sau mai proaste. Cum iti merge?

-Asa si asa. Deocamdata trebuie sa vad de Craciunul asta si pe urma vom vedea ce-i de facut pe teren, nu de alta dar stii ca pilulele pe care le iau au o oarecare substanta activa si poate sa fie sau nu pe lista dopantelor. Ori daca si una singura este pe lista celor interzise, atunci e problema. Daca va fi situatia de asa natura, voi sta pe banca. Nu stiu daca am mai stat in an olimpic pe bara.

-Asta ar insemna ca va trebui sa intre o rezerva si in locul tau. Cum se descurca Anna?

-S-a integrat repede si joaca foarte bine. In ceea ce ma priveste as lasa-o in locul meu pe Briana.

-Pe Bria?

-Da, de ce te mira asta?

-Nu stiu, poate ca iti seamana pe undeva, dar e ceva la ea care ma infioara.

-Atunci ar trebui sa stii ca un om ciudat fie ascunde un secret, fie e nebun.

-Crezi ca te-am uitat? Unul din secretele tale a fost ca buturuga mica rastoarna carul mare si ai reusit o treaba foarte grea cand ai inceput sa joci volei in New Jersey, iar acelasi lucru ti-a reusit si cand ai venit la „Saguna.” Nimeni nu ti-ar fi dat o amarata de sansa la cat esti de micuta si de firava. De altfel am avut mereu incredere in tine si nu cred ca ne-a fost rau. Ma infioara totusi gandul ca va veni momentul in care vei trece in rand cu Donna si coach Robbie. Odata si-odata trebuie sa se intample si asa.

-Cat sa pot trage si eu?

-Batranetile tale, maica…

Chiar daca sunt o fire relativ introvertita si retrasa, ma bucur ca mi-am format obiceiul sa vorbesc cu voce tare cand observ anumite lucruri care ne afecteaza pe toti si cer sfatul celor din jur. Chiar daca am luat mereu decizii bune, au fost momente in care am judecat gresit si ar fi putut sa se lase cu consecinte foarte urate. De altfel, cei din jurul meu s-au obisnuit cu mine asa cum sunt si s-au invatat sa-mi acorde incredere chiar si in momentele in care nu ma inteleg si nu-mi inteleg actiunile, ca si cum ai pune carul inaintea boilor sau ai face mai intai practica si apoi teoria. In fine, la mine asa merge, mai intai practica si abia dupa ce apar intrebarile, incepe si teoria, insa sunt constienta ca nu toti sunt ca mine.

-Bradul unde, camere de oaspeti si la tine sau doar la „Murg”? Daca pui camere la bataie, cine ti-ar fi musafir?

-Tirul  de intrebari logice, iar adunare generala se cere si n-o sa fie usor.

-Te-ai descurcat tu in situatii mult mai grele, ma indoiesc ca nu vei face fata unei asmenea situatii, dar macar ti-ai mai revenit dupa toata nebunia prin care ai trecut?

-Eu sper ca da, insa asta ramane de vazut.

N-a fost greu sa-i adun pe toti la un loc, drept dovada ca am niste merite de care nu stiu daca sunt demna, dar imi reusesc. Nu doar cei apropiati mi-au spus ca ma descurc foarte bine in situatii care cer mult sange rece si dau dovada de multa indemanare contra cronometru. Organizarea s-a facut mai repede si mai usor decat ma asteptam, fiind pe aceeasi lungime de unda cu cei care s-au oferit sa-mi dea o mana de ajutor.

Intr-o oarecare masura pot sa cazez la mine fie musafirii veniti dincolo de Poarta Sangerie, fie sa-mi primesc ca musafiri surorile maritate. In cazul Antoniei nici nu se punea problema sa stea in alta parte si nici n-a fost nevoie de multa munca de convingere sa se cazeze intr-una din camerele pe care le am in coltisorul meu din podul casei, iar Paun va fi mai mult decat util cu gemenii.

-Nu te-ai intrebat de ce a revenit Paun?

-Sa stii ca mi-am pus intrebarea din momentul in care l-am vazut, dar nu mi-a dat nimic de inteles, nu l-am intrebat si nici nu voi pune intrebari. Stii bine ca uneori am motivele mele sa las lucrurile cum pica, sper doar sa nu fie de rau nimic.

Ma mira la Tony ca si-a lasat sarcasmul la o parte. Banuiesc ca era de asteptat o mica schimbare in comportamentul ei. Pe undeva o invidiez ca are proprii copilasi, insa va trebui sa ma multumesc a observa de la distanta.

-La ambasada Canadei ai terminat pregatirile?

-Se poate spune ca da, vom tine mica petrecere de Craciun la consulat fiind mai aproape de aeroportul Otopeni si nu se doreste o pierdere prea mare de timp in trafic mai mare decat este cazul.

-Asadar  toate bune si ti mai ramane si tie timp sa te odihnesti putin.

-Cred ca da, insa stii bine ca nu stau prea mult locului, trebuie doar sa-mi incarc putin bateriile si o iau de la capat.

-Nu te vindeci sub nicio forma. N-ai sta la un loc nici legata.

-Ba s-ar putea sa ai putea sa ai surprize cateodata.