Poltergeist

De multă vreme nu am mai zburat în puterea noptii, o umbra tacuta si nestiuta de nimeni.

Este cam racoare, ce-i drept, insa stiu ca mi se trage de la statul prea mult intre cei 4 pereti ai Piramidei si mai mereu ingropata in tot felul de chichite si alte trebusoare care ma fac sa pierd notiunea timpului.

Imi este un pic ciuda pentru ca atunci cand este nebunia mai are este si timpul frumos, dar cand ma hotarasc sa ies la aer imi pierde orice chef cand vad vreme urata. Am cam dat-o in mofturi, dar este un detaliu care se va remedia cat de curand, cu putin efort de vointa.

Faptul ca am iesit in seara aceasta imi prinde bine. Am reusit sa ma enervez crunt pe unul dintre colegi. De fapt, este impropriu spus „enervat” pentru ca eu nu ma enervez sau ma supar doar putin, eu ma infuri si bubui direct exact cand nu te astepti. Efectiv, explodez si ridic parul pe ceafa celor din jur. Stiu, urat, dar uneori ajung si eu la capatul rabdarii si tolerantei. Ce-i drept, stau cam prost cu rabdarea in ultima vreme si ar trebui sa ies mai des la aer, lucru care trebuie sa-l pun in practica repejor.

Nu mai am timp deloc pentru mine si asta nu este bine, deloc. Am ajuns sa stau inchisa in casa la propriu si ma oftica la culme.

Ma opresc o clipa pe unul din turnurile nordice de unde pot vedea intreaga Curte si Poarta Sangerie. Cine mai stie cand a fost ultima oara cand m-am oprit in acest colt pentru o clipa de respiro. Cred ca eram prin clasa a XI-a la liceu, inainte de ultima Olimpiada a Jocurilor Saguna inainte sa revin in tara. Nu cred ca am tras vreodata cu ochiul la cea mai buna dintre cele 3 echipa valorice la acea vreme in timpul antrenamentelor. Am preferat sa gasesc propria metoda de antremanet care sa iasa din tiparele mult prea putin batator la ochi antrenorilor. Dar ochiul antrenorilor, ochi formati in timp mai ales daca au jucat in teren si a dat ce-au avut mai bun chiar si in fata echipelor mai slabe, cu greu il poti insela. Drept dovada ca de la ultima venita in echipa liceului care nu prea era obisnuita cu efort sustinut si o oarecare disciplina, am ajuns pana la sfarsitul clasei a sasea sa-mi depasesc multe colege mai vechi.

Pana la Craciun, aveam postul de libero asigurat, un post mult, vanat, dar niciodata dat cuiva pana la venirea mea. Am dat dovada ca pot trage si pot intelege de ce de ce intr-un fel si nu alt fel plus multe chichite care au scapat din vedere sau nu au fost luate in calcul de coechipierele mel, vorba cea-de ce sa ne batem capul cu toate cele amanute care sunt doar amanunte, la urma urmei?!

Uite asa am facut eu mereu si cred ca tot asa am ajuns sa-mi bat capul cu toate cele astazi si nu prea stiu cum sa-i mai dau de cap. Si stiu ca aici e vina mea, pentru ca nu reusesc sa-mi organizez timpul cum reuseam inainte si stiu cam pe unde as putea sa mai lucrez putin. Cu Casuta Centru a fost mai usor pentru ca a venit de la zero si am facut totul cu mana mea, dar cu Piramida este altfel pentru ca am luat totul cam de la jumatate si un pic altfel gandit drept dovada ca Maicuta si Misha au adus totul de la zero pana la ziua in care s-au retras. Ei au stiut sa riste si sa se adapteze la timpuri, insa stiu ca nu am reusit sa acumulez iin 5 ani cat au acumulat ei intr-o viata.

Mie imi este greu sa ma adaptez la ceea ce se intampla dincolo de ziduri, dar daca as ramane doar intre zidurile Piramidei si as rupe orice legatura, precum chinezii in antichitate cu Zidul lor, nu stiu unde as ajunge si cum as reactiona. Stiu ca lumea se schimba si incerc permanent sa stiu ce se intampla in Lumea Omului pentru ca sunt mutli care stau in afara zidurilor si aduc cu ei multe din afara.

Ma gandesc cat de bine mi-a prins perioada pe care am petrecut-o in afara. A fost o perioada buna de formare pentru mine, deoarece stiu ca am avut ocazia sa ies dintre granitele pe care parintii adoptivi mi le-au pus ca pe o zgarda in jurul gatului. Ajungand acasa in casa familiei Moise, cumva obisnuinta zgarzii a venit de la sine si aici este vina mea. Am ramas inchisa in mine.

-Dar greu te mai gaseste cel de-un neam cu tine, imi spune Misha.

-Asadar nu mai este un coltisor doar al meu, inteleg.

-Sa nu tragem concluzii pripite pentru ca nu ar fi cazul. Nu-mi place sa te vad abatuta si sa stii tu ca oricat nu ii ai la inima pe cei din familia mamei tale, au inceput sa prinda drag de tine si isi fac griji pentru tine in mare parte din ei, mai ales cei Batrani, care i-au fost alaturi mamei tale in momentul nasterii voastre. Voi trei si mezinii familiei sunteti raritati in ceea ce priveste familia Moise. Eu fiind singur si neavand nici macar dubleti intre neamurile mele si asa putine si cam pe final de viata, nu stiu cat de mare este insemnatatea acestui lucru. Presupun ca este lucru mare, altfel nu stiu de ce au aparut in momentul in care piticii au sosit pe lume. In cazul tau, al Soniei si al Beccai au ramas in coltul lor de lume pentru ca stiau gandurile Maicutei si chiar daca s-a vociferat si au judecat la inceput, acum incep sa inteleaga decizia riscanta care s-a luat la acel moment in timp.

Se lasa o clipa de tacere si ma gandesc cate mai trebuie sa aflu despre momentul nasterii mele si al surorilor mele.

-Te cam rupe munca la Piramida, observ, ei?

-Chiar si pe intuneric se vede?

-Te vad mereu ganditorare, mereu prinsa in cate ceva mai des ca inainte si te-ai subtiat rau. Munca la Casuta Centru ti-a prins bine si faptul ca ai pus o echipa pe picioare mai inainte de-a veni acasa iarasi ti-a prins bine. Observ ca ori de cate ori esti la Centru esti cu totul alta persoana decat atunci cand te reintorci la Piramida si Colegiu. Si asta nu oberv doar eu, ci si alti ochi si pricep si alte minti nu doar a mea si a mamei tale.

-Nu stiu ce sa zic pentru ca as minti. Este adevarat ca familia din partea mamei, tineri si batrani deopotriva, nu imi sunt aproape de suflet, de ce sa mint? Ma bucur totusi sa stau la distanta si sa observ cum ceilalti din jurul meu se integreaza si socializeaza. Eu cred ca am ramas cam in urma cu socializarea si iti spun sincer ca de cand v-ati retras voi, am devenit mai ursuza si parca am mai imbatranit mai mult decat ar fi trebuit la anii mei. Ma simt cam ca o mamaita intre nepoti doar ca altfel decat ar trebui.

-Ei bine, nu te condamn. Noi nu am trecut prin ceea ce ai trecut tu si nu te condamn.

-E ceva totusi in Piramida care parca a ramas nestiut si ii cam vine momentul sa iasa la suprafata. Ceva caruia nu i-am dat de cap pana acum si nu sta scris nicaieri in hieroglifele peretilor fie ei interiori sau exteriori.

-Nu te contrazic pentru ca stiu ca a fost o vreme cand si Maria se simtea ca pluteste ceva in aer si nu stia ce si tare se ma macina cu gandul acesta. Tu, spre deosebire de noi, ai avut puterea sa traduci hieroglifele, moment in care cele doua jumatati s-au unit inapoi cum formand o singura piramida cum era la inceput. Momentul rupturii l-a simtit mama ta, iar cand s-a produs, au iesit la suprafata hieroglifele pe care noi doar le-am intuit. Mama ta a spus la un moment dat ca peretii acestia au o poveste a lor care va iesi la suprafata la un moment dat. Momentul despartirii celor doua jumatati s-a produs cand Maria a ramas insarcinata cu voi trei in august 1981, iar cand ati venit pe lume in mai 1982, Curtea Piramidei, cele doua Piramide si totul in jur au fost invaluite de o lumina extrem de puternica noaptea devenind ca ziua pe o raza foarte mare. In jur. Un fenomen pe care nu multi l-au tinut minte si evident ca nu a fost dat la stiri in acele vremuri.

In acel moment, Paun si fratii lui erau pe final de viata lunga si zbuciumata. Nu mai trebuie sa-ti spun ca s-au nascut liberi si Doamna care i-a eliberat din sclavie caci stia ca asa este cursul normal al lucrurilor-montasul marsupial liber nu este sclavul sau robul nimanui caci este un spirit liber daca prin nastere este liber.

Tin minte ca au ajuns cu cateva minute inante ca Maria sa intre in travaliu. I-au fost alaturi iar cand totul s-a invaluit in lumina, Paun a fost cel care a spus ca una dintre voi este aparte. Pe tine te-a luat ultima in brate caci si atunci ai fost cea mai micuta dintre voi trei, lucru care vad ca se pastreaza si azi. Atunci s-a creat legatura dintre voi, a primit anii dati de la tine si fratii lui l-au urmat in viata.

In momentul in care Maria v-a despartit, multa vreme nu a mai fost aceeasi persoana pe care noi o stiam. S-a linistit in momentuj in care a vazut pe mana cui esti in grija si ca te simti bine langa Buni, dar cand acesta s-a dus la Odihna iar s-a schimbat la fata si a inteles ca acum totul depinde de tine. A fost singurul care a stiut ca in tine sta acea putere pe care nimeni dintre noi ceilalti nu o avem nici azi, insa nu imi place negura care te ascunde. Madalina este cam ganditoare pentru ca stiu ca te intelege mai bine ca noi toti la un loc.

Tac si rumeg informatia. Pe undeva stiu ca are dreptate pentru ca simt ca nu mai pot sa respir nici eu.

-Nadie, ce te-ai albit asa la fata?!

Ma ridic brusc si de la locul meu.

-Ceva se intampla in Lumea Mortilor.

-Pfui, asta chiar ma depaseste.

La orizont soarele rasare. Doua umbre se lasa vederii-Buni si Paun.

-Nadie, ce se petrece?! ma intreaba Misha speriat, dar se linisteste cand vede ca raman calma, dar cu lacrimi in ochi; cat de dependenta sunt de acestia doi!

-Nimic, nu este cazul sa te impacientezi. Langa Paun, este Buni pe care de atatea ori nu l-am lasat sa-si doarma somnul linistit, caci el nu se mai trezeste. De cate ori, oare nu l-am asteptat sa se intoarca si cu Paun langa mine? Oare cate Poltergeisturi nu am ridicat de-a lungul anilor caci prea imi lipsea si nu reuseam sa ma impac cu gandul ca nu se mai intoarce?! Nici acum nu ma pot impaca cu gandul acesta, insa de cand si Paun lipseste de langa mine, negura care ma inconjoara este un Poltergeist continuu.

Imi dau seama ca am lasat prea mult garda jos si ca trebuie ma ridic din nou in picioare si sa merg mai departe. Si mai stiu ca va trebui sa invat la un moment dat sa iau lucrurile de la jumatate si sa ma invat cu ele asa, sa pot duce mai departe ceea ce in clipa de fata inca mi se pare un labrint de idei apartinand Maicutei Moise si lui Misha de neinteles in parte. Se pare ca ei au putut duce pana aici, ca apoi sa lase cui poate duce mai departe mentinand.

Au putut duce si va ramane pe umerii mei sau au avut nevoie de o pauza?

Din departare il vad pe nea Gheo cu George ca scot Murgul si pe Whitestar la aer din padocuri. Ma amuza sa-i vad pe amandoi cum se chinuie cu Whitestar caci naravasul stiu ca-i este stapana aproape, dar nici Murgul nu-i prea cuminte.

-Aici erati?

-Prea multa lume in acest coltisor, zic si io!

-Va amuzati fara mine pe seama cailor?

-Cam asa ceva, Sonia.

-Pai, mergem Nadia?

-Mai stai un pic. Imi place sa savurez asa ceva, mai ales dupa o noapte nedormita.

-Vaz ca esti nedormita..

-Si tu acuma, faci front comun cu tata…va prind eu odata la inghesuiala, ce ziceti voi?!

Sonia ma asculta si urmareste putin grajdarii cu caii. Eu sunt atat de obisnuita cu privelistea incat nu ma mai mira nimic, insa stiu ca are un efect bun asupra mea si imi alunga de tot starea urata in care ma aflu. Negura mai trebuie sa o alung, caci se pare o trasmit…ghioceii de langa mine au palit si s-au ofilit, insa ma bucur ca nu observa nici Misha, nici Sonia.

-Paun, de unde ai aparut?

-Buna dimineata, tuturor! Pai, de la Odihna, caci mi-am reincarcat bateriile pentru ceva vreme de acum incolo.

Inteleg din privirile Mishei ca si-a dat seama ca legatura dintre mine si Paun este mult prea puternica decat s-ar crede sau se observa: el nu se poate odihni precum Buni caci el si-a trait ultimii ani langa mine si si-a dus la capat treburile in viata. Legatura dintre mine si el este mult mai puternica decat cu orice comparatie facuta si nu este doar Companionul Domnitei care a lasat sangele albastru deoparte si a ales sa traiasca o viata simpla intre cei ca ea si sa formeze unde este nevoie.

Dar acest mod de viata este de multi nestiut caci cei care primesc putere uita sa se mai uite si in jos.

-Cred ca va trebui sa ii luam si Beccai un armasar doar al ei, ce zici?

-Sonia draga, cred ca ti s-a urat cu binele, raspund.

-Pai? Asa de nazuros este Murgul meu si eu nu stiu?

-Nush ce sa zic, dar se pare ca va trebui sa-i ajutam pe cei doi grajdari. Nea Gheo stie ca oricat de pensioat este, cand este vorba de Whitestar, este singurul de care mai asculta fie ca sunt plecata pentru o perioada mai lunga sau mai scurta, fie nu reusesc sa ajung la vreuna din plimbarile obligatorii din zi sau noapte. Nu stiu cum se vor descurca grajdarii cand nea Gheo va parasi aceasta lume. Totusi, stie ce oameni si-a format si pe cine a lasat in urma.

-Ce-ar fi, Nadie, daca ti-ai lua azi liber?

-Ntz, ce-ti veni?

-Gandeam si eu cu voce tare, poate te ajuta Madalina, sugereaza Misha.

-Madalina e la scoala in prima parte a zilei si inca nu stie tot ce ar trebui sa stie. A ramas in urma cu ceea ce am tradus eu din hieroglife.

Afirmatia ma pune pe ganduri-„a ramas in urma.” Stiu cum e sa te imparti intre scoala, antrenamente, teme si putina relaxare. Ii ofer oare o scuza? O menajez? Un aspect care sincer m-a pus pe ganduri, dar sunt constienta ca la un moment dat va veni si randul meu sa las cuiva munca pe care eu o port acum pe umeri.

-Ce puneti voi la cale aici, Misha? intreaba Maicuta Moise.

-Nu putem face nimic fara Becca, raspunde Sonia.

-Ne amuzam pe seama lui nea Gheo si a lui George ca le scot iar peri albi in cap Whitestar si Murgul. Se facu si el nazuros de la o vreme in compania lui Whitestar, raspund.

-Fete rele ce sunteti! Buna dimineata, Paun! Din nou printre noi?

-Buna dimineata, Maicuta. Da, este vremea sa-mi reiau atributiile de Companion langa Nadia.

-Observ ca are nevoie de asa ceva, spune Maicuta dupa ce imi studiaza chipul pentru o clipa. Prea multa negura in jurul ei de la o vreme si nu i se trage de la lipsa ta. Cred ca ar trebui sa avem mai multa grija de fata, Misha.

Alta afirmatie care ma pune pe ganduri.

-Inteleg ca Madalina nu prea?!

-Sincera sa fiu, nu stiu, dar este cea mai apropiata de puterea ta de a rezista. Ea nu este obligata sa faca nimic, insa stiu ca la tine a venit totul de la sine si aceasta este conditia: benevol, dar sa se si poata.

-Cred ca nu mai inteleg nimic?!

-Ma indoiesc, raspunde Misha.

-Cum asa?

-Nadia, intervine Sonia, crezi ca daca eram mai capabil vreunul dintre noi, mai trageai tu pentru toti? Noi nu suntem in stare sa tragem macar pentru noi, dar sa mai tragem pentru bucatica noastra sau totul?

Plus ca tu ai ceva ce noi nu avem, niciunul dintre noi, cei care suntem destul de mari sa te putem ajuta: tu ai instinctul puternic, ai puterea de a vedea dincolo de aparente si intelegi mult mai bine lucrurile si tot timpul ai tras pentru a-ti depasti limitele, in timp ce noi tindem sa ne rezumam la „cam asa stau lucrurile” de cele mai multe ori. Si nu ne batem capul prea tare daca nu ne doare.

-Inteleg acum de ce atunci cand ma doare capul nu face nimeni schimb cu mine

-Uite vezi? Tragi, pici in genunchi, zici ca-i greu, dar tot gasesti puterea sa mergi mai departe si oricat de greu ti-ar fi tie, mergi mai departe. Si stii bine ce spun!

O pot contrazice? Nu prea…

-Asadar, nu mai inteleg nimic!

-Atunci mer’em la o plimbare calare si te lamuresti.

-Ntz, veterinarii sunt la padocuri…

Pfui, din nou dovada ca lumea nu minte cand arata cu degetul la mine in multe privinte.

-Prichindeii sunt bine?

-Da, nu-ti face griji, trecem mai tarziu in vizita.

-Puneti voi ceva la cale, zic eu…

Ne despartim fiecare cu treburile sale, dar stiu ca Misha si Maicuta au ei ceva in minte din momentul in care m-au pus pe ganduri. Vor da de inteles daca nu vor zice.