Nu va temeti!

Incet dar sigur, am ajuns sa nu-mi mai apartin mie, ci sa ma impart intre o lume in care am vazut lumina zilei si alta, in care ma simt eu, dar nici aici nu-mi apartin mie, ci ceilalti conteaza inaintea mea, caci daca lor le este bine, imi merge si mie bine.

-Stii, imi spunea cineva de curand, esti o persoana foarte ciudata, cu o aura enigmatica. Ma intreb, totusi, ce s-a intamplat cu acel inger care era ca o candela aprinsa in intuneric, unde a disparut zambetul cald caruia nu-i rezista nici cea mai impetrita sau stapanita inima, unde a disparut lumina si viata din ochii tai…te-ai stins, insa a mai ramas marcar un taciune care mai mocneste inca?

N-am reusit sa-i raspund. Mi-am pus si eu intrebarea aceasta la un moment dat. Pentru o data in viata m-am simt plina de viata luminand in jurul meu, dar m-am stins si nu stiu daca de tot sau voi mai putea sa luminez ca inainte vreodata.

Cred ca, pe undeva, am intrat intr-un fel de depresie-am atins obiectiv dupa obiectiv, am ajutat unde mi s-a cerut si am putut face acest lucru…dar am ajuns in situatia in care s-au adunat si la mine multe, se vede si am prostul obicei sa tin in mine; sunt persoane care m-au vazut luminand ca o torta in intuneric-unii au observat schimbarea brusca sau inceata, dar sigura-mai intai s-a crezut ca e doar o impresie, dar apoi a fost cert, altii, care m-au vazut destul de rar la fata in ultima vreme, se gandesc ca ar fi doar o zi mai proasta, dar ce te faci cand aflii ca situatia dureaza de mai bine  de o luna?

Incerci sa gasesti tot felul de raspunsuri la o gramada de intrebari, insa ce te faci cu raspunsul la „ce-are si nu zice?!”

Ei bine, sunt momente in care am ceva atat de urat care ma racaie, incat ma inchid in mine si la chip ma intunec.

Am vazut ca sunt persoane pe care nu le stiu de multa vreme care m-au prins in „vremurile bune” si, spre marea mea surpriza, cam dau intr-o poticneala de care sunt, la modul cel mai sincer, surprinsa. Poate vor fi cativa printre cei care vor citi aceste randuri si vor avea impresia (sau poate nu) ca le bazaie musca pe caciula. Mi-as dori sa nu se intample acest lucru, ci imi doresc sa-si revina si sa lase lucrurile asa cum sunt, toate au o rezolvare se stie de unde, caci nimic nu este fara rost.

Aici trebuie sa mentionez ca am o mica dambla-exista o voce care, atunci cand canta, pur si simplu ma unge la suflet-si nu la orice ci la Requiescat si Prohod.

Razna? N-as zice, cu toate ca am si eu momentele mele in care sunt macabra de-a dreptul (nu degeaba Undertaker a fost dintotdeauna febletea mea in wrestling), insa timbrul vocal si puterea vocii ies in evidenta foarte bine aici, insa ar mai fi de mentionat si un Benedictus.

 Mai este o voce care imi incanta auzul placut auzul, de ce sa mint? Mi-as dori ca si aceasta voce sa fie la fel de stapana pe sine cum era la inceput. Stiu, ispita e mare, insa sfintirea e si mai mare.

O a treia voce de care imi este foarte dor nu pot spune ca este mai prejos la cant, insa spiritualitatea e mare-fiecare are un dar al sau la fel cum rari sunt oamenii cu care ma inteleg din ochi, pur si simplu.

Unde bat?

In cazul de fata, acesti 3 oameni, daca sunt stapani pe ei, imi fac viata mai usoara in astfel de momente negre, desi stiu ca om cu om se influenteaza-„toate sunt vremelnice” mi-a spus cineva, insa, fara sa vrem, practica sau teoria, dupa caz, ne cam omoara uneori. Mai sunt cativa care stiu ca isi fac griji pentru mine, insa doar cand ma voi linisti, voi putea sa-mi reiau locul intre oameni cu zambetul pe buze si cu ochii vioi si luminosi.

Stiu, e greu sa vezi pe cineva cum se stinge pe picioare, insa nimeni nu este singur si prin ceea ce trece in cele mai urate perioade este ceva ce poate duce.

In clipa de fata, supararile s-au suprapus si cu o stare urata de oboseala si griji gramada. Vor trece, se vor intoarece si iar vor trece. Sunt cateva lucruri pe care as vrea sa le schimb la mine, insa trebuie sa le transform din narav in par, ca sa le pot schimba precum lupul parul. Imi este greu si ma sacaie-e greu sa „ineci” ceva vechi si sa lasi „noul” in loc, dar altfel nu se poate.

„…fiti tari…” unii pentru altii-imi place sa cred si nu cred ca am constientiazat prea mult, pana acum, cat as putea sa insemn pentru cativa, desi, pe undeva, cred ca banuiam. Cred ca ar trebui sa ma gandesc si la asta? Macar putin? Oare imi este greu sa primesc ceva mangaiere in momentele negre fiindca mi s-ar parea slabiciune?

Trebuie sa-mi revin, asta e clar, nu de alta insa observ ca ii amarasc pe altii si nu-mi place.

Un gând despre „Nu va temeti!”

  1. Thanksfor a marvelous posting! I quite enjoyed reading it, you’re a great author.I will always bookmark your blog and will come back sometime soon. I want to encourage yourself to continue your great writing, have a nice day!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s