Paisprezece ani-pentru unii o viata de om, pentru altii niste ani de oarecare. Pentru mine, un om al contrastelor, au fost cand alinare, cand spini. Palme au fost destule-pe buna dreptate sau ca tap ispasitor pentru altii dar capul plecat, ca sabia sa nu-l taie.
In cei 6 ani departe de tara natala am gasit linistea pe care mi-o doream cu atata ardoare, m-am pus pe picioare tragand si pe altii dupa mine; intoarsa acasa, in sanul familiei naturale, am inteles ca sunt balanta intre 5 fete si, aparent, niciun baiat.
Dupa inca 6 ani, am inteles ca sunt o fire mult prea interioara pentru mine, dar deschisa celor care au nevoie de ajutor si-l cer, cu de-a sila nu se poate. Uneori am avut tendinta sa ma exteriozez cand am simtit nedreptate sau ceva ce-mi strica balanta interna. Am simtit revolta in diferite situatii insa au castigat autocontrolul si mutenia-graba strica treaba. De altfel, un lucru de care sunt constienta este ca drumul meu merge prin lume, dar nu apatin ei si chiar daca ma atrage umbra din care sa pot observa omul si locul, lumina ma cheama puternic. O prostie? Probabil…
Multi dintre cunoscutii mei si-au gasit linistea, au realizat ceva, lista continua. Pentru mine, punctele cheie au fost momente de cotitura permanent, insa-George s-a nimerit la prima operatie serioasa avuta, Coral mi-a fost alaturi intr-o perioada de neintelegeri crunte intre generatiile Colegiului in care am preferat sa nu ma amestesc ci sa ma gandesc cum s-ar putea repara strachinile sparte sau ciobite si obloji ranile rezultate-nimic nu se intampla fara un rost anume. Cand apele s-au calmat si totul a intrat pe un fagas normal-din tarana ne nastem, in tarana ne intoarcem, de doua ori, la cativa ani distanta. Si nu putem face mofturi, caci viata isi are ciclul ei, iar balanta trebuie sa fie in echilibru.
In tot acest timp, Paun a vegheat asa cum am facut-o si eu de atatea ori, pentru Sonia si Mark pentru Dally si Tudor, pentru Elena si Mircea dar si pentru Antonia si Robert, discret, din umbra, poate cate un ghiont de trezire din cand in cand. Fiecare are un fagas normal, dar al meu care e?
N-am sa spun ca sunt vreo nesuferita care se bucura de raul altuia sau nepasatoare la durerea celor din jur, dar de ce raman mereu cu un gol permanent, care nu se umple niciodata? Sunt constienta ca Maicuta Moise a contruit casuta in locurile dragi mie intelegand macar faptul ca-mi prinde bine singuratatea pentru reculegere si meditatie in special si, in acelasi timp, caut compania oamenilor chiar daca impun anumite bariere.
Am stiut sa fiu in umbra permanenta de la marginea drumului si mirajul desertului, dar dand sentimentul de bine, deci incredere si hotarare. Am inteles-o pe Sonia-distanta luata de Mark avea sa fie un raspuns care il astepta sau nu, riscand o viata, dar amandoi constienti ca ultima clipa va fi a lor. Nu m-ar mira sa aflu ca daca nu s-au luat, macar ca s-au hotarat sa se ia. Am vazut mereu in sora mea omul care aduce pe toti in jurul ei si nu-i de mirare ca lucreaza foarte bine cu copiii din centrul social si cei de la gradinita. Elena poate aduce oile ratacite e drumul cel bun, deci a ales bine sectia de dexintoxicare de orice creaaza dependenta. Dally are rabdarea de-a dezlega lucrurile aparent complicate, asadar preda. Antonia si Maicuta sunt spargatoare de gheata si initiatoare de drumuri….
Aici am ajuns la altul, mereu altul, dar eu? Egoism? Egocentrism? Indiferenta fata de durerile altora? O simpla nevoie de schimbare? Nu stiu cum am ajuns aici, dar timp de doi ani de dat bir cu fugitii de toti si de toate, am reusit sa gasesc un raspuns partial.
E adevarat ca am simtit nevoia unei schimbari, daar aici-buba! Plecarea pe nepusa masa a fost o greseala-am lasat in urma mea multe semne de intrebare, iar sentimentul de a fi a cincea roata la caruta ar fi trebuit sa ma puna pe ganduri, alaturi de prima cadere nervoasa. Ar fi trebuit sa-mi dau seama ca pana si roata de rezerva are scopul ei, facand totul sa mearga si dand o oarecare siguranta, daca o rotita cade-plasa de siguranta. Am reusit sa aduc unitate, sa aduc siguranta ca nimic nu poate dezbina nucleul inchegat, ca apoi sa dau bir cu fugitii. Veghea s-a simtit, iar balanta a ramas mereu in echilibru, insa cand roata de rezerva lipseste, pana te lasa in mijlocul campului.
Dupa doi ani realizez ca intoarcerea la punctul de origine este inevitabila.
Doua saptamani urmaresc schimbarile petrecute in lipsa mea. Nu voi mentiona unde am dat bir cu fugitii, nu aici si nici acum, nicaieri, chiar daca fuga, oricat de rusinoasa este, sanatoasa, pe undeva, ramane. Era inevitabila aceasta reintoarcere la „Murgul Maicutei Moise” oricat de nestiuta si nestiutoare am vrut sa fiu. Pasii sunt mici, dar siguri. A fost o cadere nervoasa totala, am simtit ca nici in genunchi nu mai pot sta in aceasta perioada, ce sa mai zic de ridicat in picioare si mers mai departe?!
Decadere si renastere din propria cenusa, dar pentru cat timp voi mai putea sa fac asta? Vreau sa daram zidul pus intre mine si cei care, in felul lor, s-au bazat pe mine, dar de unde ii iau dupa ce i-am lasat, ascunzandu-ma ca magarul in ceata? Stiu ca azi este ziua in care ingrop totul, dar las sa renasca o parte din mine ce nu poate fi lasata in urma, insa va trebui sa se adapteze la nou. Mi-e dor de razele soarelui primavaratic ce incalzeste pamantul si face ca totul incepe sa revina la viata.
Daca atunci cand am ales sa ma rup de un mediu care multa vreme m-a bantuit mai rau ca un cosmar, wrestlingul era ceva de nebagat in seama prea tare, in ziua de azi este un adevarat fenomen. Cand si cum a ajuns atat de urmarit? N-am idee! A aparut, alaturi de continuitatea WWE, TNA, insa WCW a fost asimilat de WWE. Nu stiu de ce m-am mirat sa vad in „divizia grea” oameni ca Rick Flair sau Chris Bennoit. Crema–cremelor merita toti banii cand biletele, deloc ieftine la gale, se vand mai ceva ca painea calda, spargandu-se record dupa record de sold-out de la un an la altul. Unii dintre veteranii prinsi activitate in perioada 1995-2000 s-au retras, insa nu toti. E drept ca inca nu am trecut peste moartea lui Owen din luna mai a anului 1999, nici peste faptul ca Chris Bennoit, unul dintre putinii atlteti foarte tehinci ai wrestlingului, a lasat o gramada de intrebari fara raspuns nici in ziua de azi cand a fost gasit mort in locuinta sa, alaturi de familie. Sable si Steve Austin au disparut din lumina reflectoarelor, Mark face ravagii, in continuare, la cote maxime, dar Chris m-a dezamagit intr-o oarecare masura.
Nu pot spune ca o pauza de refacere alaturi de familie este ceva de neconceput, pentru cineva care sta mai mult pe drumuri decat cu familia, insa forma fizica lasa de dorit, mai multe infrangeri decat victorii…nu-l acuz pe Vince ca i-a rupt contractul si i-a aratat partea cealalta a usii. Nu-i bai, a prins o portita deschisa in TNA si vad ca-i merge bine alaturi de altii care fie nu s-au inteles cu Vince ori au vazut usa inchinsa pe dinafara. Nu vreau sa fiu dura, insa elita cere pretul ei oricat nu l-as suferi pe Vince.
Gandindu-ma la inceputuri, cred ca as fi regretat daca l-as fi urmat pe Chris in cariera, desi am invat o multime de lucruri utile de la el. Mark, in schimb, a scos din mine ceea ce putini ar fi crezut posibil, chiar daca buturuga mica rastoarna carul mare. Un fapt care l-a imbogatit pe Ted mai mult decat ar fi sperat vreodata, iar mie mi-a venit ca o manusa. Ce-ar avea in comun un monstruos si morbid „cioclu” de 2 m intaltime si peste 100 kg greutate si o jumatate de masura cam subitirca despre care se crede ca n-ar putea omori nici macar o musca? Ei bine, am reusit sa daram inca o data ca prima impresie nu este, conform prejudecatilor, si cea mai buna.
Cine ar fi crezut ca piticotul este capabil de sadism, brutalitate, ferocitate, duritate si teroare, toate la cote criminale? Cine ar fi crezut ca doar fuga te poate scapa doar cu ceva ochi vinetii, o arcada sparta, o manuta si un piciorus rupte, ca sa nu mai spun de febleata mea-coastele rupte? Pana sa ajung la tactica pusa in practica, am preferat sa vad lumea ringului de pe margine, meditand si perfectionand o tehnica doar a mea, de unde si atentionarea celor de la WWE-„Nu incercati asta (ceea ce vedeti la televizor) acasa!” caci si cei mai antrenati atleti in ale wrestlingului pot s-o pateasca crunt, ba chiar sa-si piarda viata. Bietul Randy Orton, nici in ziua de azi nu m-a uitat, insa revansa nu stiu cand va fi, caci intre wrestling si volei, intaietate a avut mereu voleiul. Mereu am fost ajutata in ring de imprevizibilitate-relaxare in miscari si calm pe chip, insa mesajul a fost retinut multa vreme-pazea la coaste! Si cred ca daca m-as intoarce si in jungla patrata a wrestlingului, nu cred ca s-a uitat cat de sfinte sunt coastele…
Totusi, azi va trebui ca magarusul sa iasa din ceata si stiu ca locul lui va fi casuta ridicata de Maicuta Moise la Poarta Sangerie, langa padocurile vestice si va fi punctul de reintegrare. Am putut observa ca si Pamantul de Mijloc freamata de viata, caci fiecare s-a intors la locul sau, lucru care nu poate decat sa ma bucure. Multe fete noi s-au apropiat de surorile mele in lipsa mea, insa prima vizita va fi la padocuri, imi este tare dor de Blackstar, murgul meu.
Stiu ca trebuie sa ma fi simtit de vreo doua zile, nu-l pot pacali, si imi dau seama ca asa este-pe masura ce ma apropii, aud arhicunoscuta voce a lui nea Gheo certand animalul care, nu stiu cum a reusit dar a sters-o din grajduri si n-are pace in pragul portii de acces. Dar te poti intelege cu animalul care isi simte stapanul si nu-i chip sa te intelegi cu el pana nu are ceritudinea intoarcerii acestuia? Slabe sanse sa convingi un animal ca nu are dreptate.
-Buna seara! Tinem teorie?
-`Na seara, domnita! imi raspunde morocanos si bucuros omul. Credeam ca nu va mai intoarceti-nazdravanul asta batran s-a salbaticit de cand ati plecat si pana acum doua zile era un nazuros si jumatate, apoi a inceput sa nu mai aibe stare. Totusi, azi a fost mai vioi si mai nebun ca niciodata-animal ciudat ce esti, nu te-i potoli odat` ca ti-o venit stapana?
-O fi stiut el ceva, raspund in doi peri.
-Asa cal, asa stapan!
-Sau o fi invers?!
-Urecheala mare, domnita-asta meritati voi doi, nu alta!, dar imi sunteti prea dragi, of! Dar unde-ati disparut in ceata, de ne-au trecut pe toti fiorii?
-Pe ici-pe colo, nu departe, raspund iarasi in doi peri, caci nu sunt sigura daca Maicuta Moise l-a pus sau nu sa dea din goarna daca apar. Toate bune?
-Da, multumim! Ne-au plecat Ionut si Matei cel Batran, insa au venit in locul lor doi flacai la fel de vrednici.
Clar se lasa de-o plimbare, caci altfel nu se poate. Nea Gheo se ofera voluntar sa ma insoteasca, asadar il pot trage de limba. Nu gresesc in ceea ce priveste statutul surorilor mele in casuata de la Poarta Sangerie, niciuna nu s-a casatorit, iar Generatia de Sacrificiu a voleibalistelor este, in continuare, in vacanta. Oare de ce credeam altfel? Nu ma mira nici faptul ca Paun s-a retras la elfi si ca ma asteapta un munte de scrisori la intoarcere, de unde internet in Mijlocul lui Nicarieri?
Acum, ca ne-am facut plimbarea de seara ca in vremurile bune, murgul trage la grajduri singurel, unde nu-i chip sa-l opresti prea curand din mancat si baut, dar s-o satura el. De nea Gheo ma despart ca in vremurile bune si promit sa revin cat de curand la treaba cu doua maini de ajutor puse pe treaba.
Nu ma mira sa-l gasesc pe Paun in prag asteptandu-ma. Pare sa stie ca m-am intors.
-Ganditul dauneaza grav sanatatii si scoate fire de par alb in cap?
-O bataie zdravana iti trebe tie, nesuferito!
-Dar tu ma induri chiar si asa.
-Eh, las bataia la cap pe seama altora. Ma bucur sa te stiu din nou aici, conchide cu un zambet.
Tare i-as mai sari de gat, prea i-am dus dorul!
-Fetele sunt alaturi, la „Murg”, dar trebuie sa revina.
-Cred ca ajung aproape doi ani in care am stricat traditia concertelor de Revelion. Asta daca nu au alte planuri; stiai ca ai sa ma intorc sau gresesc gandind asta?
-Da, am stiut la fel ca si murgul tau, ca vei reveni, insa eu vad in ochii tai ceva care fie era bine pitit, fie a aparut in aceasta perioada.
-Am trecut deja pe la padocuri. Uneori am impresia ca esti un metamorf…
Schimbarea din ochi a fost relativ sesizata de cei cu care am mers de atatea ori la concertele din miezul noptii in care se trece anul, insa a fost pusa pe seama deciziei de revenire.
-Inca mai avem de topit ceva ghetari si banchize polare, dar cred ca de acum voi putea suna adunarea sa vedem ce treaba a facut vacanta voastra prelungita, conchide Maicuta. Nu am de gand sa fac prea multe modificari, insa sunt cateva dintre voi care au hotarat sa nu mai revina la echipa, deci Donna si Robert Stacan vor avea de luat niste decizii. Cred ca asta ar fi noutatea, Nadie-au hotarat sa se ia si chiar sa ne opunem, tot n-ar fi schimbat mare lucru. Au stiut ei cand au decis sa nu faca si cununia religioasa.
-Apropo, bine ai revenit! imi ureaza Antonia.
Ma mira reactia tuturor-nu te scandal, nu tu intrebari…se pare ca esentialul era sa ma intorc.
-Nadie, imi spune Dally doar pentru urechile mele, sa stii ca ti-am simtit lipsa. Plecarea si intoarcerea ta ne-a facut sa intelegem ca in patru nu suntem intregi, suntem ca frunzele toamnei in bataia vantului-ne trebuie secheletul pentru a fi unite si a sta in picioare.
-Totusi, ne-ai aratat de ce suntem in stare, dandu-ne seama ca nu vei fi mereu in mijlocul nostru, intervine si Antonia.
Inteleg, deci, ca in familia noastra, numarul copiilor este impar pentru ca exista o coloana vertebrala care tine totul impreuna si face sistemul sa mearga. Din nou, ma simt vinovata pentru ca am plecat fara o vorba din mijlocul celor dragi mie.
-Stii, daca la inceput am zis ca e ceva la tine care atrage si alunga in acelasi timp, am inteles ca tu ai aflat inaintea noastra ce inseamna sa arati una si sa acunzi alta.
-Dally are dreptate-de cand ai plecat, au inceput sa apara si la noi dezvoltarea de care tu ai avut parte inaintea noastra, dar ceva te racaie, totusi.
-N-am nimic, va asigur! Doar ca ma mira faptul ca nu mi-ati sarit in cap. Nici voi, nici cei atat de apropiati noua. Parca n-am disparut subit doi ani!
Pana ajungem in P-ta Revolutiei pentru portia de Voltaj si foc de artificii la crucea anilor, nu scap de un mic tur al parterului casutei. Aproape ca nu-mi vine sa cred ce-au reusit fetele sa realizeze, dar sunt mandra de ele.
Totusi, stiu ce lipseste-acelasi lucru ce-mi lipseste si mie, insa va fi greu sa implementez acest lucru intr-un mediu total atipic. Ma depaseste-unul din lucrurile care cer indrumare, dar unde s-o gasesc?
Am inteles inca din start ca voi avea de pastorit o turma destul de maricica, hieroglifele cer sa fie traduse in continuare, iar Maicuta Moise realizeaza ca mijlocia va avea in grija alinarea celor multi si Lumea Disparutilor, un lucru dovedit cand fondatorii celor Patru Case au trecut in Lumea Umbrelor.
-Draga mea copila, imi spune femeia cand ne intoarcem de la concert in prima zi a anului 2009, te rog sa ma ierti ca nu am vazut ceea ce esti tu si care este rostul tau. Vei avea multe de infruntat si toate astea singura.
-Stiu. Paun va disparea si el. E batran si stie ca sunt ultima lui oprire inainte de-a lasa aceasta lume.
-De asemenea, am gresit gandind ca stiu ce este bine pentru fiecare fiica a mea, insa in ceea ce te priveste, planurile pica. Esti mult mai capabila decat mine si vei avea tot ce-mi apartine mie. Te rog doar sa fii prudenta si sa nu te schimbi niciodata sau macar prea tare.
-Multe capete vor cadea si tap ispasitor voi fi multa vreme. Stiu ca voi avea multe responsabilitati pe umeri si surorile mele sunt prioritare. Fara ele, nu pot singura.
-O vreme veti fi pe drum impreuna, insa supravietuirea de tine depinde chiar daca tu vei fi pentru toti si nimeni pentru tine. Phoenixul arde si renaste, insa foarte rare sunt cazurile in care are companion pe vecie.
-Poate este si nu este vorba de asta, insa eu voi fi mereu spinul, baza si puntea de legatura.
-Nadie, imi plange inima ca trebuie sa te las pe tine sa tragi totul de una singura, insa nu sunt capabila sa parcurg nici macar alaturi de tine drumul care iti este asternut inainte…fondatorul are, de cele mai multe ori, un spirijin sau pe cineva alaturi, dar tu esti singura impotriva tuturor, iar eu nu-mi pot ajuta copilul care imi tine balanta in echilibru. Ce fel de mama sunt?
Stiam ca se va ajunge aici-mama neputincioasa sa-si ajute copilul oricat si-ar dori. Stiu ca va trebui sa tin familia unita si nu va fi un drum usor, insa nimeni nu este singur, dar cum am ajuns la asta?
Umbre in Amurg 