Intr-un final, ajungem la destinatie.

Scoala si caminul sunt in aceeasi curte; scoala este situata spre strada principala, are un singur etaj si este construita in stil Tudor, in timp ce caminul are doua etaje si este construit in stil gotic ceea ce-i da un aspect fantomatic. O alegere ciudata as spune, dar se completeaza, asa cum cladirea Murgul Maicutei Moise se completeaza cu cladirile vechi si noi ale Bucurestiului.

Ca un facut, portarul caminului, Michael, sta o barfa cu gardianul cu cea mai grea arie de patrulare-partea din fata a curtii, intrarea elevilor si cea a profesorilor. Nea Mike, cum este strigat in special de elevi, pare ca se cunoaste de-o viata cu Ted-isi zambesc larg, isi strang mainile si schimba cateva vorbe.

-Asadar acestea sunt cele trei fete pe care le asteapta toata lumea. Camere cu paturi libere avem pe alese, dar cred ca v-ar fi stat mai bine toate trei in aceeasi camera. Caminul abia a iesit din renovare cu vreo saptamana inainte de inceperea anului, asa ca s-ar putea sa mai persiste putin mirosul, toamna a venit si-a plecat extrem de devreme. Sa intram, ciupeste gerul azi.

Dupa ce ne luam bagajele din portbagaj, Ted si Mark dispar aproape imediat cu tot cu limuzina. In aer se simte miros de animal fie crescut in ferma, fie vreun hipodrom situat prin peajma. Aflam ca este disponibil un pat la parter, o camera care a fost construita in ultimul moment, nefiind prevazuta nici in planul vechi al cladirii, nici in cel al cladirii noi, cladiri atat de diferite una de alta. Apoi, mai sunt destule paturi libere la etajul 1 si la 2. Intreb daca nasul ma inseala in privinta vreunei ferme sau hipodrom in preajma caminului.

-E vorba de ferma lui Nea Billy, dincolo de deal. Recunosc ca ai nasucul tare bun, conita. Ferma se afla la vreo 3 km de aici si briza acopera destul de bine mirosul animalelor.

-Parintii mamei mele locuiesc la tara si, ca-n orice gospodarie, au pasari, vreo 2 capre, un purcel, o vacuta de lapte sau un cal mai gasesti pe la vecini.

-Apoi, nea Billy are de toate la ferma lui. Pe langa pasaret de tot felul, are vacute, bivoli, capre, plus o gramada de legume si fructe, numai bune pentru niste conite asa frumoase si, sa dea Domnul, sanatoase. De la el iau bucataresele cantinei de toate sa fie mancarea buna si sanatoasa, dar mai iau si pentru ele ce n-au in curte acasa. Tare se mai bucura nea Billy ca pedagoga invata copii cu agricultura si animalele cand vine vremea recoltei si ii ia pe cei care ii lasa parintii in camin in vacante sa-l ajute pe om. Sunt cativa care au invatat aici de-a lungul anilor si vin cu copilasii lor sa-l ajute pe nea Billy la o trebusoara sau doua, sa invete si prichindeii una alta asa cum parintii lor au invatat la randul lor.

In camin domneste o liniste mormantala, desi sunt cativa care au ramas in vacanta de iarna campati. Nea Mike ne intreaba pentru a doua oara daca nu vrem sa aruncam o privire in camera de la parter, de parca nici el nu s-ar prea incumeta sa faca acest lucru. Ma hotarasc, pana la urma, sa-mi iau inima in dinti si sa merg sa ma uit, cu toate ca nu stiu cum as putea sa ma acomodez la parter dupa ce toata viata am locuit la etaj superior. Un gardian apare de nicaieri si se ofera voluntar sa stea cu bagajele pana ne intoarcem din vizionare.

Nea Mike o ia inainte povestindu-ne despre aceasta camera misterioasa ca are un spectru destul de intunecat. Se spune ca pe locul unde a fost ridicata ar fi fost candva o cripta apartinand unor fiinte ciudate, care aveau atat chip de om, cat si chip de creaturi inaripate, camera fiind ocolita de multi chiar daca nu stiau de legenda care o bantuie, cu exceptia a trei fete care s-au incumetat s-o ocupe fara a tine cont de istoria ei sumbra, cu toate ca nici ele nu stiu despre ce-i vorba: Flanny, venita la inceputul anului prin bursa de undeva din Germania, Martha din Texas si Rowena, venita odata cu Flanny , insa din Canada. Le mai lipseste a patra fata in camera.

Sunt deja toata numai urechi, dar atenta si la drum, caci este foarte intortochiat. Intr-o casa veche, culoarul ar fi mereu pustiu si fara prea multe usi, iar camera foarte bine ascunsa. Ajungem in fata unei usi, incadrata de niste pereti frumos lucrati in gri-albastru. Domina lotusii, nuferii, crinii, iar la arcade se vad Regina Noptii, liliac si iasomie. Se pare ca sunt singura care observa cu alt ochi aceste detalii cat nea Mike isi cauta cheia potrivita pe un lant plin cu chei si destul de greu.

Inauntru domina aceeasi culoare, aceleasi flori, insa arcadele au ca planta reprezentativa ierdera. Camera mi se pare enorma: 4 paturi, 4 birouri si 4 dulapuri, insa la cat spatiu este, ar mai avea loc inca 2 persoane cu tot ce le trebuie. Fiecare dulap are cate 4 rafturi si un spatiu destinat umeraselor.

-Poti sa iesi pe ambele verande, ma indeamna nea Mike. Mai aerisim putin.

Aleg, mai intai, geamul care da spre deal. Ma gandesc cat de frumos ar fi de vazut un apus de soare de la poala dealului sau din varful lui. Dar de unde stiu ca acesta este vestul? Coniferele imi gadila placut narile. Ce-ar fi mai frumos ca dupa o balaceala de toata frumusetea intr-o dupa-amiaza torida de vara, sa te asezi in varful dealului inconjurata de mirosul usor intepator, dar dulceag al coniferelor si bucurandu-te, in acelasi timp de umbra, in timp ce soarele apune si se duce spre alte continente sa le ofere o noua zi plina de speranta?

Daca dealul mi-a bine dispus simturile, nici apa oceanului nu se lasa mai prejos. Intinderea apei, fara cea mai mica creasta de va, ma linistete in mod ciudat, alungandu-mi oboseala. Gasisem, intr-un final, locul in care pot avea atat apa, cat si deal in lipsa muntelui.

-Nu cred ca doresc sa mai vad si alte camere. O schimbare mi-ar prinde bine, avand in vedere ca toata viata am petrecut-o la etaj superior vazand lumea de sus, ma trezesc vorbind mai mult cu inima decat cu capul.

-E decizia ta, as alege si eu la fel, ma incurajeaza Sable.

Nea Mike imi intinde o cheie si-mi spune ca fetele sunt destul de vechi in camin incat sa se descurce prin labirintul asta intortocheat. Spera sa ne intelegem bine, masurandu-ma din cap pana in picioare. Se gandeste la ce l-a determinat sa ne spuna povestioara asta sumbra si sinistra si se astepta cumva ca eu sa aleg aceasta camera. Cu coada ochiului observ o usa cu geam termopan inchis la culoare-ziua nu se vede inauntru, in schimb, seara, la lumina becurilor alta e situatia, insa nu afara, mai mult decat permite lumina dinauntru.

-N-avem doar nascul bun, ci si ochii. Acolo este bucatarioara de vara, dar se poate folosi si iarna. Asteptam sa vina si masina de spalat automata.

Imi aduc bagajul in camera si imi aleg patul, singurul situat langa fereastra, anume cea care da spre ocean. Din bun simt, merg cu Elena si Sonia, acompaniate de Chris si Sable care, se pare, se cam vor ocupa de noi. E adevarat ca pe undeva ma cam roade curiozitatea, dar, mai mult ca sigur, hotararea deja luata este defintiva. Cu ocazia asta vad si restul caminului, dar sunt constienta ca o vreme voi avea nevoie de un ghid. S-ar putea sa nu fie chiar atat de mare nevoia daca nu voi dormi tot weekendul, caci oboseala isi cam spune cuvantul. Afara, soarele este acoperit din cand in cand de norisori albi si pufosi. Mi-ar fi placut sa vad un strat doua de zapada, insa iarna inca mai are ceva de spus.

Pasii ne rasuna pe scari, pe holuri, in camere. Daca ne oprim in loc, cheile lui nea Mike le iau locul imediat, zornaind pe lant. Daca pana acum, cele 2 fete erau foarte guralive, dupa ce mi-am ales camera, au devenit foarte tacute, abia daca respira. Oare ce le-o fi amutit?

Prima se hotaraste Elena-o camera spre vest, la etajul I. Nu are gusturi rele, tema murala este un peisaj de padure, in culorile toamnei. Are inca doua colege de camera. Sonia, in schimb, are doar o colega de camera care deja si-a ales patul. Camera este situata la etajul al II-lea si este orientata spre nord. Probabil ca in anul urmator de studiu ne vom gasi o camera toate trei, daca ne vom intelege bine dupa cele 5 luni care ne despart de sfarsitul celui de-al doilea semetru si ultimul din clasa a VI-a, caci scoala se sfarseste la finele lunii mai.

Dupa ce camerele au fost alese si bagajele aduse in camere, fiecare se retrage in camera ei. Fiind ultima care va ajunge in camera, ii conduc pe Chris si Sable la poarta principala. Cei doi promit ca se vor intoarce pe seara si ar fi bine sa ne odihnim. Aici nu-i contrazic, abia daca mai pot tine ochii deschisi.

Fac un dus, caci, imbracata gros, am cam transpirat. Imi aranjez lucrurile in dulap si ma bag in pat. Apuc sa ma gandesc ca voi avea timp sa ma adaptez la gramada de lucruri noi la care nici macar nu indrazneam sa visez in Romania. Chiar nu-mi pare rau ca am ales aceasta camera invaluita in mister, dar linistitoare, in acelasi timp, iar oceanul incepe sa-si faca simtita prezenta prin valurile care incep sa se auda din ce in ce mai ritmic spargandu-se de tarmul la doi pasi dinstanta.

Reusesc sa dorm cateva ore, dar nu cat am nevoie. Nu-mi fac griji, am timp sa ma odihnesc pana luni dimineata.

Desi e doar sase dupa-amiaza, afara e intuneric bezna. Oceanul pare o intindere fantomatica, in timp ce dealul pare un zid ciuruit de obuze, dar de netrecut. In camin domneste aceeasi liniste de mormant, nici macar o musca nu bazaie.

Brusc se aud pe hol voci vesele si pasi sprinteni. Cred ca sunt treaza de vreo ora, deci nu cred ca mi se pare. Vocea usor ragusita, dar blanda si linistitoare in acelasi timp si pasii usor tarsaiti, dar hotarati pe care le recunosc ca fiind ale lui nea Mike, imi confirma ca sunt treaza de-a binelea. Ma gandesc ca ar putea fi alti colegi care au venit mai devreme cine stie de pe unde. Imi place sa vad ca ambele verande sunt luminate destul de bine de lumina difuza a unor felinare in stil clasic. Apuc sa vad cum luna rasare mare, portocalie si plina din ape.

-`Na seara, conita, mi se adreseaza nea Mike cu chipiul in mana. Iaca v-am adus colegele de camera care, din cate vaz, nu prea au mai avut starepe  la casele lor sau la care dintre ele au fost adunate. Fete rele ce sunteti, ca m-ati batut atata la cap sa va gasesc o coleguta de camera! se adreseaza batranul celor trei fete care vin vesele in urma lui. Ati apucat sa va odihniti, don`soara? Nu e de trait cu fetele astea, uneori. Conitele cu care ati venit au mai coborat?

Ii raspund ca am apucat sa inchid putin ochii, iar Elena si Sonia sunt inca sus cine stie ce punand la cale. Fata lui nea Mike se lungeste si intreaba cam cu jumatate de gura daca nu cumva m-am si molipsit de la colegele mele de camera de afuriseala. Intre timp, fetele isi aduc bagajele inauntru si se fac comode, aproape trantindu-se fiecare pe patul ei. Rasuflu usurata ca n-am luat patul niciuneia dintre ele. Nea Mike ne saluta si pleaca spre treburi doar de el stiute, aproape bodoganind ca afuriseala e mai rea ca raiele si puricii unui caine.

Prima care sparge tacerea este Flanny Gibradar. Este venita aici cu bursa de la inceputul anului scolar din Germania. Mai are doi frati si doua surori acasa. Acomodarea a fost relativ dificila, insa i se pare dragut ca are oceanul la doi pasi. Are cam 1,75 inaltime, par lung pana la nivelul omoplatilor, usor ondulat, castaniu, ochii albastrii (destul de ciudat pentru un nord european), corp bine proportionat. In echipa de volei face treaba buna la serviciu si pase la fileu. Pare timpul de om retras, sensibil, dar chipul ii tradeaza hotarare si ochi ager.

Martha Caloway este destul de inalta pentru anii ei, masurand 1,85 inaltime. Este destul de solida, are, la randul ei, par lung, drept, blond roacat, ochi caprui. Are un puternic accent texan, iar chipul ei tradeaza determinare. Nu ma mira faptul ca joaca pe post de atacant, iar blocurile la fileu sunt specialitatea ei.

Rowena Hart pare cea mai firava dintre ele, asta daca nu ma pun si pe mine la socoteala. Este si ea destul de inalta, are ochi caprui, par castaniu, lung pana la mijloc si sunt tare curioasa pe ce post joaca in echipa. Nu stii la ce sa te astepti din partea unui om cu aspect firav sau asa, cel putin, umbla vorba prin Romania.

Despre mine nu sunt multe de spus. Le amuza teribil pura intalnire cu Ted. Li se pare ciudat ca suntem doar doi copii la parinti si ca nu calc pragul bisericii nici macar duminica, insa raman fara cuvinte cand le spun ca desi port un nume mare in calendarul bisericesc ortodox, nu am fost crestinata nici pana acum.

Cat fete isi despacheteaza bagajele, ma retrag in coltul meu si privesc per ansamblu. Ca fapt divers, Flanny imi spune ca de luni incep preselectiile pentru echipele sportive ale scolii caci, multi au terminat clasa a VIII-a si au ramas multe „gauri” in echipe, iar dupa terminarea celui de-al doilea semestru incep cantonamentele, deci numai bine pentru boboci sa invete si sa aprofundeze baza. Ma bate gandul sa vin sa vad despre ce-i vorba, cu toate ca nici macar actele nu sunt in regula.

Chris si Sable apar exact cand ma gandeam daca as putea face parte dintr-una din echipele scolii. Curand dupa sosirea musafirilor, apar Elena si Sonia. Pe Sonia o vad langa Martha, iar pe Elena ca atacant, gandindu-ma la o oarecare asezare in teren.

-Luni vom merge la Consulatul Romaniei pentru acte, spune Sable, deci prima saptamana de scoala o veti rata. Este, totusi, o ocazie buna de-a va obisnui cu campusul si viata de aici…

Cat Sable ne pune la curent cu programul de saptamana care va incepe curand, il studiez discret pe Chris. Pare total diferit fata de restul persoanelor pe care am avut ocazia sa le intalnesc pana acum. Ted nu prea pare de incredere. Curand aveam sa aflu ca singura limba pe care o vorbeste Ted este banul si i-a suras, nu o data, idea sa investeasca in trei copile pentru a fi sigur de reusita unei pregatiri temeinice, chiar daca destul de timpurie, in etape. Pe Chris a reusit sa-l duca de nas. Mark era asul lui cel mai mare avut in maneca, iar mai tarziu avea sa apara si Steve Austin sau, pe limba fanilor si a devoratorilor de wrestling, Stone Cold 3:16. Aici apare o intrebare, pe moment ramasa nerostita, anume daca Martha se inrudeste cu Mark, iar Rowena cu fratii Hart. Urma sa primesc raspunsul mai curand decat m-as fi asteptat.

Am vrea sa facem o plimbare, insa frigul si intunericul ne conving sa ramanem la caldura, iar foamea incepe sa ne racaie stomcul in timp ce ceasul ne spune ca la cantina este deja inchis. Flanny isi face curaj sa iasa in gerul de afara pana la bucatarioara de vara , unde avem frigider. Imi face semn s-o urmez, iar eu nu ripostez, ba chiar ma bucur.

-Pari o tipa de treaba, imi spune. Chiar ma bucur ca voi avea cu cine sa-mi omor timpul in avion pana la Frankfurt sau Dusseldorf. Ted a mai avut tentative cu pregatiri timpurii, dar pana la voi trei nu a prea avut noroc, cel putin asa afirma Mark, dupa spusele sor`sii, Martha. Mai e si sora geamana a Marthei, Patricia sau Patty, cum vrei, insa ea sta in alta camera, cu July si Alexandra Hart, rude cu Rowena.

Evident ca ma intreaba daca nu sunt ruda cu Elena si Sonia, daca am vazut vreodata Murgul Maicutei Moise si daca Maicuta nu este ceea ce pare.

-Nu ma inrudesc cu fetele, cel putin nu din cate stiu. Cladirea Murgului se vede de hat departe, iar interiorul imi este o necunoscuta totala. Cat despre miturile din jurul Maicutei si a imensitatii aleia de cladiri, cred ca Elena te poate lamuri cel mai bine, caci este eleva la Colegiul International cu Program Sportiv „Andrei Saguna”.

Raman uimita de ceea ce gasesc in bucatarie: aragaz, frigider, cuptor cu microunde, toate noi. Imi dau seama cat de nevoiasa este familia in care am crescut. Cred ca o sa-mi fie destul de greu sa ma adaptez la vechiul mod de viata cand va fi venit vremea sa ma intorc acasa.

Sunt lamurita de Flanny ca doar ele trei folosesc bucatarioara deoarece antrenamentele la volei tin pana dupa servirea mesei de seara si, de obicei, nu ramane nimic, iar usa ramane incuiata. Fetele care au terminat a VIII-a tot aici mancau, chiar si o fosta coechipiera care locuieste in oras, dar nu mereu, avand parintii destul de stricti in multe privinte. Cat ne-am invartit in micuta bucatarioara, in camera s-a pus masa, unindu-se cele patru birouri in mijlocul incaperii. Chris a adus o fata de masa brodata de logodnica lui, Michelle, cu invitatia de a-i face o vizita. Observ ca Soniei ii cam cade fata, dar isi revine repede. Imi aduc aminte de privirile lui Mark din avion. Langa el o vad bine, nu langa Chris.

Nu stiu cum fac, dar reusesc sa ma detasez din nou de vacarmul general. Singurul lucru care ma tine, intr-un fel de-a spune, legata de realitate, este mancarea buna de pe masa, o gustare pe care doar la bunicii de la tara o pot avea: oua fierte tari, branza proaspata, rosii foarte gustoase si aratoase, friptura de pui facuta la gratar si, pentru desert, lapte proaspat, placinta cu branza dulce sau sarata, iaurt proaspat sau fructe. Totusi, franturi de discutie ajung la mine. Dar de unde rosii si fructe in mijlocul iernii doar fetele stiu, caci eu nu am o explicatie plauzibila.

Imi atrage atentia discutia fetelor cu Chris si Sable legate de selectiile pentru echipa de volei a scolii. Chris si Sable nu ar avea nimic impotriva daca am incepe pregatirea fizica cu putina alergatura pe teren, numai Ted sa fie de acord. Echipa de volei nu este insa singura cu deficiente de componenti ca lotul sa fie complet. Cu toate astea, cam bate vantul la toate posturile scoase la selectie, prea putini si prea slabi pregatiti se inghesuie sperand sa prinda un loc in echipa, oricare ar fi aceea, iar cei pe care ar vrea sa-i inlocuiasca cu atat ardoare au fost cei care odata ajunsi in varf cu steagul fluturand victorie dupa victorie au reusit sa mentina echipele sus, in lumina reflectoarelor. Chris si Sable sunt de acord sa ne petrecem vremea prin tribune sa vedem despre cei vorba si, dupa ce terminam cu actele si daca Ted este de acord, ulterior, putem sa dam si noi probe unde credem ca am putea face fata.

Nestiind mare lucru despre volei, nu stiu cat de interesata as fi sa ma inscriu la probe, iar la inaltimea mea, slabe sanse sa reusesc sa fiu selectata. Cum nu mai pot inspecta caminul prea curand fara sa mai fiu in centrul atentiei sau sa dau nas in nas cu nea Mike sau vreun gardian care-si face rondul, ma gandesc ca as putea sa le rog pe colegele mele de camera sa-mi vorbeasca putin despre acest sport.

Acum e randul Marthei sa ceara ajutor pentru a strange masa in timp ce Chris si Sable se pregatesc de plecare. Nu stiu de unde a facut Sable rost de suc de portocale si grepfruit proaspat stoarse, insa a fost tare bun freshul..

-Esti tare misterioasa, imi spune Martha. Fratele meu, Mark, mi-a spus cate ceva despre voi si calatoria intreprinsa in Romania. In anii trecuti a gasit mai multi doritori care au facut treaba buna pana le-a expirat contractul cu Ted, apoi au disparut subit.

-Vezi tu, inainte de 1989 nu prea puteai sa misti. Se stia cand si ce mananci, cum iti suflii nasul etc. intr-o saracie lucie, impusa. E normal ca parintii sa vrea o viata mai buna pentru copiii lor. Un om destept, se descurca atunci cand da de bani, dar, in acelasi timp, poate fi un ghinionist incurabil. Nici acum nu prea poti face mare lucru, nimeni nu prea a inteles ce este democratia, iar ideologia aflata la putere este inca cea veche, cea formata sub anii comunismului si se fura mai rau ca in codru…fiindca exista libertatea de-a fura. Slabe sanse sa se faca vreo treaba inteligenta sa mearga bine treburile prea curand. Iti spun sincer ca mi-a trecut prin minte ca ai mei s-au gandit ca pot fi o sursa buna de venit suplimentar in timp, insa pana una alta cred ca Ted va fi cel care se va ocupa de banii mei pana voi deveni majora, dar clipa asta este inca departe-abia am ajuns aici.

O las pe Martha cu gura cascata.

-Mi-a zis Mark ca nu prea pari sa fii precum copiii de anii nostri , iar acum mi-am dat seama ca, pe langa ce afisezi-un mister de nepatruns-gandesti ca un om adult.

-Naspa, nu?

-Cam, da!

-Obisnuieste-te cu ideea! ii raspund si ne umfla pe amandoua rasul.

Daca Martha si Flanny imi par ok, mai ramane sa vad care-i treaba cu Rowena, cu care nu am apucat sa schimb nicio vorba intre patru ochi. De la distanta, pare si ea ok.

Il gasim pe nea Mike in camera. Chris si Sable sunt pregatiti de plecare, la fel par si Elena si Sonia.

-Stiti, conitelor, ni se adreseaza, aici becul se stinge pe la 22:30-23:00, dar azi am facut o exceptie si don`soara pedagoga nu a venit inca.

Ne uitam la ceas-deja e unu noaptea.

-Domnisoara pedagoga nu e in camin? intreaba Rowena.

-Nu-i, e dusa acasa la dansa pana maine. Trebuie sa apara maine dimineata cel tarziu dupa slujba, caci dupa-amiaza incep sa apara elevii din vacanta.

-Deci nu ne ia nimeni de urechi dac-om sta treze pana vine?!

-Vai, conita! Cand v-ati facut asa impielitata ca un dracusor?

Din nou se rade cu lacrimi. Nu stiu de ce, dar am o vaga impresie ca Elena si Sonia vor dormi in aceeasi camera, sa-si tina de urat una celeilalte pana le vor veni colegele de camera. Cred ca si eu as face acelasi lucru daca as fi in situatia lor. Adorm aproape instantaneu, de cum pun capul pe perna.

Somnul imi este relativ linistit, ba chiar visez, vise pe care cu greu reusesc sa mi le amintesc cand ma trezesc. Mi se spune ca duminica elevii merg la biserica in functie de ritul in care au fost crestinati. Prefer sa merg cu fetele la bisericuta surorilor catolice situata intr-o manastire benedictina, nu departe de camin, pe un deal deasupra plajei. Nu ma mira sa vad preoti, pastori, maicute sau surori la poarta principala. Ma duc mai mult de curiozitate, caci nu tin minte sa fi fost mai des la biserica decat in orele de religie. Grupuletului nostru se alatura Elena, Sonia, nea Mike si doi gardieni cu ochii rosii de oboseala turei de noapte. Sincera sa fiu, nu stiu cum am avut puterea sa ma trezesc la 7 dimineata, probabil m-au dat jos din pat stomaculros de foame. De remarcat ca mancarea mi s-a parut buna.

Mai mult de o ora jumatate nu am stat in bisericuta, iar caminul l-am gasit mai animat decat il lasasem.

-Fetele, se adreseaza Rowena Elenei si Soniei, v-au venit colegele de camera! Sa va fac cunostinta.

Elena sta in camera cu Lupana Bernardino, romanca dupa parinti si americanca dupa locul nasterii, San Bernardino, undeva prin California daca am inteles eu bine, pe moment. Este o tipa solida Lupana, si face parte din echipa de handbal. Datorita unor probleme de sanatate a fost data cam cu 2-3 ani mai tarziu la scoala si are cam un an doi peste noi. Pare o persoana vioaie, dar ochii ii tradeaza suferinta. De altfel, este din clasa I aici, conform deciziei parintilor. A doua colega de camera a Elenei este Stefania Endall, romanca dupa mama si canadianca dupa tata si locul nasterii-Edmonton. Este de-o varsta cu noi si a ajuns la scoala asta printr-o bursa la tenis de masa. Chipul ii este placut si miscarile lejere.

Sonia, in schimb, imparte camera cu o newyorkeza, Kathy Chamberline-inalta, tacuta, rece la prima vedere care a prins o bursa tot intr-a V-a, insa la baschet. Pare tipul de om care observa, tace si face. Sper sa ne intelegem bine. Ne intoarcem fiecare in camerele noastre si ramane stabilit sa ne gasim la pranz, poate prindem o masa mare.

Ca de obicei, Ted apare de nicaieri, cu niste carti destul de voluminoase in brate.

-Bun, vad ca deja v-ati luat colegele de camera in primire, imi zice foarte zambitor. Uite, cate un volum din „Teoria Wrestlingului” si unul din „Istoria Wrestlingului” pentru fiecare. Prima pe lista este teoria; ar fi bine sa va insusiti foarte bine termenii deoarcere nu sunt foarte pe larg explicati in istorie si in ordinea asta se dau examenele-teoria si, apoi, istoria. Maine dimineata la 8:30 vin sa va iau cu Chris si Sable, la 9 trebuie sa fim la consul in birou.

Martha se ofera sa-l insoteasca prin caminul care se aglomereaza din ce in ce mai tare cu fiecare clipa ce trece, aruncand zambete si saluturi in stanga si-n dreapta. Evident, are sa-l intrebe de Mark. Chiar si eu ma intreb ce mai face.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s