Minuni se mai intampla


Privesc „Murgul Maicutei Moise” printr-o perdea de fulgi mari si densi pentru a nu stiu cata oara. Mereu am fost fascinata de arhitectura contructiei-o imbinare de stil gotic cu arhitectura piramidelor egiptene misterului ce-o inconjoara.

-Nadia, ma trezeste din visare o voce blanda, dar hotarata. Vrei sa ni te alaturi?

-Ia loc, imi spune mama pe o voce poruncitoare. Tu ce doresti, sa pleci sau sa ramai?

-As dori sa plec, raspund cam cu jumatate de gura deoarece stiu ca daca sunt lasata sa plec, nu mai pun piciorul in casa parinteasca decat in vizite si acelea cu semnul intrebarii.

-Esti sigura? Nu va fi nimeni langa tine la nevoie si nu numai, continua mama pe un ton care imi da de inteles ca nu ma insel gandind ca nu va mai fi cale de intoarcere din momentul in care se ia decizia finala.

Ezit. Daca nu va merge unde voi ajunge, unde ma voi duce? Ce voi face? Batrana afiseaza un zambet discret, Maria Moise parca s-a prezentat, lucru care imi da curaj.

-Da, sunt ferm hotarata. Vreau sa plec, raspund si observ cu coada ochiului un oftat de usurare, dar si dezaprobare veninoasa in ochii parintilor. Doar fratele meu mai mic mai lipseste din peisaj, dar sunt sigura ca nici in ochii lui nu as vedea aprobare in decizia luata daca ar fi fost mai mare si ar fi fost de fata la discutie.

-Bine, intoarce-te in camera ta, aproape ca suiera mama.

Imi amintesc intalnirea cu Ted de dimineata, cand ma intorceam de la spital, unde imi fusesera socoase firele de la operatia de apendicita suportata cu 8 zile in urma, pe ciudata data de 10 a lunii octombrie. Aproape ca trecusem pe langa el, fara sa-l observ.

-Domnisoara! a strigat in urma mea.

Recunoscandu-i vocea, ma opresc din drum si abia imi vine sa-mi cred ochilor.

-Vorbiti engleza, ma intreaba.

-Ma descurc, de ce? intreb chinuindu-ma sa nu ma pierd cu firea. Facem formalitatile  de prezentare cu toate ca nu mai este cazul in ceea ce-l priveste, insa ma intreb cine este acest Steve Austin care este cu el.

-As dori sa formez o echipa de fete pentru liga feminina a wrestlingului profesionist. Stii ce este wrestlingul? Te-ar interesa?

-Am aflat sambata ce tocmai a trecut si as fi interesata, insa minora fiind, va trebui sa vorbiti cu parintii mei. Apoi ar mai fi operatia de apendicita suferita de curand si care ma tine departe de efort fizic cel putin 2 luni.

-Am inteles. Vom vorbi cu parintii si, daca sunt de acord, vom incepe procedurile de rigoare. Oricum, pana vei incepe pregatirea, va trebui sa te acomodezi cu un alt stil de viata, un nou sistem de invatamant, in fine, in Statele Unite este cu totul alta viata decat in Europa; as fi, totusi, curios, cati ani mai ai de liceu?

-Nici n-am ajuns inca pana acolo, dar pot sa va spun ca mai am inca 2 ani de scoala generala pe langa cel in curs.

-Nu, zau?! face o fata lunga Ted. In fine, asta are o parte buna, totusi, anume, vei beneficia de o pregatire mai temeinica pana vei urca in ring.

Ne luam ramas bun si fiecare o ia in drumul sau. Pentru o clipa, Ted a semanat speranta in sufletul meu, dar la cum imi cunosc familia, sper degeaba si sunt sigura ca voi ramane prizoniera aici. Cu toate acestea, am avut parte de o mare surpriza mai pe seara, cand Ted ne-a calcat pragul impreuna cu un avocat, un translator si Maria Moise, batrana care m-a intrigat atat de mult. S-a spus despre ea ca niciodata nu stii cand apare, rasare din pamant de nicaieri, exact cand ai nevoie mai mare de ea, dar nu stiu daca este Maicuta Moise sau nu; totusi, ceva imi spune ca nu ma insel, lucru pe care aveam sa-l aflu destul de curand.

Venirea lui Ted la noi in casa nu avea sa fie cea mai mare surpriza a serii, ci faptul ca ai mei au hotarat sa ma lase sa plec si sa merg pe mana lui Ted, acest manager mai mult nevoie decat de voie, fost wrestler care a renuntat la luptele din ring datorita problemelor de sanatate.

-Am hotarat sa te lasam sa mergi in New Jersey, imi spune mama 2 ore mai tarziu. Din cate am inteles de la dl. DiBiase, ti se va acorda masa, cazare, scolarizare si te vei antrena. Vei pleca dupa vacanta de iarna, deci vei termina trimestrul I aici si ti se va incheia perioada de repaus dupa operatia de apendicita. Va trebui sa te intorci, totusi, in luna august timp de 3 ani pentru a-ti incheia situatia la scoala si speram ca vei putea merge in paralel si cu liceul. Sper sa nu ma faci de ras.

 Cu aceste cuvinte, vizita lui Ted se incheie si ramane sa ne auzim prin decembrie-ianuarie. Nu-mi vine sa cred ca voi fi lasata sa ies de sub papucul alor mei. Ma gandesc ca o luna pe an nu poate fi o eternitate intr-un cosmar in care am trait aproape 13 ani. Imi doresc sa nu fie niste vorbe aruncate in vant sau sa se razgandeasca ai mei si sa-si ia vorba inapoi. Sper sa nu le dau ocazia, daca intr-adevar, s-a batut palma. Toma Necredinciosul? Poate, dar cu oamenii suciti nu te joci. Apoi, ma gandesc ca poate or iesi bani frumosi din wrestling si se intrevede o sursa de potential castig urias pe spinarea mea? Probabil, dar cred ca mai bine astept sa vad ce-mi rezerva viitorul. Tare mi-as fi dorit sa vina Chris sau Mark cu Ted; primul este una din raritatile wrestlingului, nativ american, iar al doilea este febletea mea datorita morbiditatii sale, intruchipand un cioclu sau un mort viu, cum i se mai spune. Nu stiu nici pana in ziua de azi cine a avut geniala idee ce-mi incanta ochii, dar merita toate laudele.

Dupa masa de seara, ne retragem fiecare in camera sa.

Afara continua sa ninga, insa fulgii sunt mai mici si rasleti. Nu pot sa adorm vreme indelungata, desi miezul noptii a trecut de mult. De nicaieri, observ o silueta inaripata oprindu-se in fata geamurilor camerei mele. In lumina slaba a becurilor stradale, pot intui ca-mi seamana in forma inaripata. Nu-i vad chipul si nici nu pot intui ce floare poarta, caci Florar este sigur dupa forma aripilor. Simt priviri sfredelitoare, dar nu misc un milimetru nici in stanga, nici in dreapta si sper sa nu-si dea seama de prezenta mea. Nu stiu ce intentii are si nici nu vreau sa isc zarva fara rost. Chiar si dupa ce pleaca, raman pe loc in garda, se poate intoarce oricand.

Daca seara aceasta m-a pus pe ganduri, acum, dupa aceasta ” intalnire” cu cineva care pare sa fie dintr-un neam inaripat, imi aduce in minte alte ganduri.

Ma gandesc cum ma voi descurca cu zborurile nocturne pe care le fac cand si cand in coltisorul meu de liniste, nestiut de nimeni. E adevarat ca din primavara lui 1992, an in care l-am descoperit in ziua in care am implinit 10 ani de viata, am reusit sa ajut natura sa-si reia cursul normal fara buruieni si uscaturi prea multe, insa chiar si acum sunt unghere in care nu pot sa ma bag, teama, pe de-o parte, dar si tristetea care ma tine inca departe, de cealalta parte. Din cate stiu, continentul american este cu cel putin 8 ore in urma ceasuului romanesc, deci acolo va fi zi, aici noapte si invers.

Cand ziua scade in toamna si pana incepe sa creasca in primavara, n-ar fi o problema atat de mare un zbor sau doua cand si cand, dar pana atunci e o problema destul de mare, caci pana si in noptile cu luna, incerc pe cat posibil sa nu fiu vazuta si, astfel, sa ma ofer pe tava muritorilor extrem de curiosi si foarte bagaciosi pana la distrugere iremediabila motive sa ma haituiasca pana la disperare. Banuiesc ca va exista, totusi, o solutie ca munca mea de pana acum sa nu fie in zadar.

Somnul ma fura pe nesimtite, cu toate ca mi-as fi dorit sa mai meditez asupra unor lucruri, dar daca stau sa ma gandesc ca, mai mult ca sigur ai mei au mai stat de vorba despre evenimentele serii, iar fratele meu sigur sufera de insomnie, mai bine ca am reusit sa prind cateva ore de somn, caci de-acum incolo, imi voi intinde aripile mai des ca niciodata oricata oboseala se va aduna, plus ca m-am obisnuit si cu vremea buna si cu vremea rea, cu caldura si frigul, in egala masura.

Timpul trece pe nesimtite si nu realizez cand ajung in pragul vacantei de iarna. Imi studiez cu atentie mediile trimestrului I; o singura medie de 8 care va fi etichetata ca fiind extrem de proasta, 2 medii de 9 pentru care sper sa nu primesc urecheala si restul de 10. Cred ca din clasele I-IV nu am mai avut astfel de medii. Nu pot spune ca nu-mi place scoala sau ca as fi vreo tocilara, insa prefer sa raman cu ceea ce retin decat sa stiu pe moment, iar cand voi avea nevoie de vreo informatie in viitor s-o iau de la capat. Nu inteleg de ce ai mei fac atata caz pentru niste note, dar chiar si asa, sper sa nu-si schimbe vorba de-a ma lasa sa ies din acest cosmar…

Cu vreo 2 zile inainte de Craciun, ma trezesc cu telefon de la Ted. Este curios cand se incheie situatia scolara in scoala romaneasca. Ii explic ca la noi, primul trimestru se incheie inainte de vacanta de Craciun, al doilea inainte de Pastele ortodox, iar al treilea pe 15 iunie cu vacanta pana pe 15 septembrie cand incepe urmatorul an scolar, asadar, situatia mea scolara este incheiata.

-Bun asa, zice Ted foarte incantat. O situatie scolara luata de ai tai si trimisa prin fax, ai idee?

-Nu prea stiu, mie nu mi-au spus nimic legat de asa ceva.

-Apoi, nu-i nimic, vorbesc eu cu ei mai tarziu, poate facem rost de-o bursa de studiu integrala. Ziua buna si ne mai auzim.

-Multam fain si, cum se zice, Doamne-ajuta.

Cu aceste urari, convorbirea se incheie. Treaba serioasa din cate vad si tare as vrea sa am toata increderea ca totul va fi bine pana la capat. Avand parte de-o noapte cu un cer senin, plin de stele si cu o luna frumoasa in patrar, mi-am intins aripile si mi-am luat zborul dupa ce luminile s-au stins in casa si toti au alunecat in mrejele somnului. M-am oprit ici-colo pentru scurte pauze de odihna. Peste tot, zapada neatinsa de vreo urma a cuiva care sa fi avut drum intr-o directie sau alta sclipste argintie, oferindu-mi o priveliste frumoasa si linistitoare.

Din nou, ma sfredeleste cutitul disperarii ca ma voi rupe de toate acestea fara vreo sansa sa-mi revad coltisorul meu preferat de liniste si nestiut de nimeni decat in perioada in care voi veni sa-mi inchei situatia scolara. Oare o fi adevarat ca speranta moare ultima si pentru toate exista o solutie?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s