Migrene


          După două săptămâni sunt nevoită să o sun pe Măicuţă.

Migrene ucigător de chinuitoare nu mă lasă să respir. Nu mă miră faptul că răspunde Misha, nu e prima oară când răspunde unul pe telefonul celuilalt. Mă miră puterea semnalului. Nimeni nu ştie unde a văzut Măicuţa lumina zilei şi tare m-a răcâit această curiozitate, dar este unul din putinele cazuri în care îmi văd lungul nasului şi-mi văd de ale mele cu toate că aş putea să găsesc acest locuşor tainic cu uşurinţă. Mă lămureşte foarte repede, dar menţionează cu „între noi fie vorba” că vom avea musafiri.

-Aşadar îmi confirmi faptul că nu vă întoarceşi singuri.

-Ei bine, da, pot spune că nu  vom veni singuri cum am plecat. Ceea ce nu-şi pot spune este cât timp vor sta musafirii, dar la cum te ştiu, camerele de oaspeţi sunt mereu pregătite.

-Asta cam aşa este, ceea ce am furat de la voi, ceea ce am adus de la Căsuţa Centru şi cu ceea ce m-au putut ajuta cei care au stat mai mult timp pe lângă voi mi-au fost îndeajuns să mă lămuresc în mare parte cum v-aţi organizat. Până vă întoarceţi, cred că mai scap un telefon.

-Se vede că eşti fata mamei tale. Mai mereu eşti cu un pas înaintea tuturora. Sunteţi bine toţi?

-Da, iar mogâldeţele abia aşteaptă să se întoarcă Buna şi cu Bunul de unde sunt duşi. Mor de dorul vostru şi Tony abia dacă  reuşeşte să-i păcălească. Ne descurcăm noi cu ei.

Aici se opreşte conversaţia. Ştiu că l-am scos din gândurile lui. Am putut simţi asta din vocea lui. Cred că m-a simţit la rândul lui pentru că ştie că am destule pe cap doar la Centru, că mi-a fost mai uşor să iau ceva de la zero şi să mă organizez, dar mult mai greu să iau ceva organizat de altcineva oricât aş cunoaşte persoana respectivă. De altfel, ştiu că amândoi şi-ar dori să fim fericiţi fiecare în felul său. După nepoţei se ştie că sunt topiţi amândoi.

Un gând prins din zbor este că la cât de obosită sunt după voce, şi-ar dori ca Păun să revină mai repede acasă. Nu ştiu cum a reuşit, dar doar o singură persoană a ştiut să se apropie de mine în aşa fel încât să mă simt în siguranţă, să mă simt bine şi să am încredere în ea. Uneori mî pierd în gânduri care mă leagă prea mult de trecut. Chiar şi acum, când bătrânul meu Pheonix este lângă mine de atâţia ani, încă mai am mici inceritudini în ceea ce-l priveşte, încă nu am încredere totală în el. Nu cred că am avut încredere de 100% în cineva anume vreodată, dar ştiu că n-am crezut că  voi fi aşa ataşată de cineva atât de mult încă o dată într-o viaţă de om. Poate sună aiurea, n-ar trebui să fac o tragedie din asta şi să las ceea ce a fost şi să văd ceea ce am în prezent şi să trîiesc clipa.

Faptul că m-am legat mult de trecut, m-a făcut să-mi pierd încrederea în mine din ce în ce mai mult. Nu este un lucru bun, nu mă recunosc. Am piedut mult din vivacitatea şi stăpânirea de sine. Îmi lipsesc foarte mult antrenamentele de volei şi cele de la sala de forţă. Nu reuşesc să găsesc timpul necesar pentru a mai ajunge pe teren sau la sală. În schimb, merg mult pe jos, muncesc mult la marfa primită şi îmi place să urc pe scări chiar dacă sunt ruptă de oboseală. Sunt conştientă că se pune multă bază pe mine, dar au fost  momente în care echipa a trebuit să se descurce fără mine. Şi au fost rezultate bune, dar trebuie să-mi găsesc o clipă de relaxare şi pentru mine, de respiro. În acest caz, trebuie să recunosc că Păun mă ajută foarte mult când este în preajmă.

Pot să jur că îmi citeşte gândurile. Ajutor primesc din toate părţile şi în proporţie de 95% am lăsat lucrurile să decurgă de la sine. Şi nu am greşit. Multă bătaie de cap am şi cu Mădălina. Trebuie să gădesc o modalitate s-o fac să-şi înţeleagă darul (sau blestemul), să fie conştientă că îi este dat să fie folosit cu înţelepciune, să se bucure de el, nu să-şi plângă în pumni. Îmi este greu să fiu un profesor bun pentru că eu am fost nevoită să iau totul de la zero, să merg pe dibuite; nu am spus nimănui despre ceea ce pot face şi ce încă nu prea sau cam deloc multă vreme şi am şocat când m-am dezlănţuit. În unii am băgat groaza, alţii au primit o oarecare confirmare că sunt mereu o enigmă totală şi niciodată nu ştii cum şi în ce mod reacţionez.

Sunt conştientă că nu este cazul să stau să-mi plâng în palmă, dar sunt conştientă că doar eu sunt responsabilă de ceea ce fac, de modul în care mă simt.

Mă simt de parcă nu sunt în stare să mă ridic din genunchi şi să merg mai departe. Pur şi simplu a ajuns să-mi fie frică de lucrurile cele mai simple.

Trăiesc temeri care nu sunt ale mele, mă îndoiesc de ceea ce sunt capabilă să fac. Pur şi simplu, încerc să devin sau, mai bine spus, să redevin acea persoană care eram odată-veselă, sigură de sine şi extrem de lejeră.

Dor eu îmi pot limpezi mintea aşa cum era odată şi încerc să găsesc certitudinea că sunt singura responsabilă de starea în care am ajuns. Pe de altă parte, ştie ea Măicuţa de ce mi-a dat o asemenea moştenire-este nevoie de multă concentrare, hotărâre şi ambiţie să ţii ritmul cu un asemenea volum de muncă şi să nu cedezi când simţiţi că totul te doboară. Un pic de organizare în gânduri n-ar strica, de aici pleacă totul. Totuşi, mintea mea a devenit o ceanţă densă şi se vede.

 

Anunțuri

2 gânduri despre „Migrene”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s