Azi am facut fericiti si copiii ultimilor doua orfelinate la care ne-am propus sa mergem..

Cat Mosul a impartit darurile din desaga am putut observa bucuria celor mici, dar si a celor mai maricei. Cat de mult le-a schimbat bucuria darurilor fetisoarele incruntate eliberate de intelegerea faptului ca sunt ai nimanui, ca proprii lor parinti fie nu-i vor, fie nu ii pot intretine si ca au fost luati de niste straini pentru a o duce mai bine relativ o vreme.

Acestor copii si adolescenti carora nu le-a suras sansa inca de cand au vazut lumina zilei si au inspirat prima gura de aer cu proprii plamani nu stiu cate sanse vor avea in viata, asa cum am avut eu si oare cati dintre ei nu se vor pierde pe drum de indata ce statul il va arunca in strada la varsta majoratului? Oare cati dintre ei vor avea sansa pe care eu am avut-o? Si dintre cei care vor avea sansa sa se realizeze, oare cati vor avea puterea sa reziste pe drumul drept dand de gustul placut dar inselator al confortului propriei case si a banului castigat cinstit?

Sunt multi de „oare”, poate mai multi decat „daca” in acest context.

Am incercat sa fac o oarecare comparatie intre copiii care sunt in grija statului roman si cei de la „Murgul Maicutei Moise.” Relativ imposibil, dar intr-o tara ca Romania te inveti vrei-nu vrei ca tot ce ti se pare a fi imposibil este, de fapt, posibil. Copii statului roman sunt abandonati la nastere fiindca sunt nedoriti de cei mai multi dintre  parinti pe motive variate sau fie sunt abandonati benevol pe parcursul timpul deoarece parintii nu ii mai pot intretine sau sunt luati cu forta de asistenta sociala pentru ca traiesc in condtii improprii-parinti nu vor sa ii dea in grija statului, insa nici nu ii pot intretine datorita lipsei banilor-lipsa care de cele mai multe ori provine dintr-o oarecare vina a parintilor cu obiceiuri extrem de proaste, fie piederea locului de munca din „n” motive. Mai sunt si copiii ramasi orfani in urma decesului parintilor si fie ca nu mai au alte rude in viata care sa le poarte de grija pana la majorat, fie rudele aflate in viata nu ii vor sub acoperisul lor sau nu ii pot intretine.

In schimb, majoritatea copiilor „Murgului” provin din urma decesului parintilor si a lipsei rudelor. Pentru ei, viata este mai usoara intr-o oarecare masura-de munca se gaseste in imensitatea piramidei si cei multi nu se pierd prin santurile drumului vietii, dar sunt destui care ratacesc drumu drept si nu mai au sansa reabilitarii.

Inca de pe bancile scolii incep sa constientizeze ca au o sansa in plus pe care alti copii, orfani ca si ei, nu o au sau daca o au, fie ii dau cu piciorul in mod constient, fie nu stiu sa profite de ceea ce li s-a dat. Acesti copii devin constienti ca doar de ei depinde daca vor avea un camin confortabil, haine calduroase iarna si o mancare gustoasa in farfurie-aici ii ajuta-in mare parte ii ajuta contactul cu copiii are au o familie, iar sportivii si olimpicii la diferite discipline scolare sunt primii care constientizeaza acest lucru-ei nu au o mami si un tati care sa-i astepte si sa mearga impreuna acasa, au doar pe cei ca ei, singuri pe lume, pe Maicuta Moise si pe Misha drept mamai si tati, insa acesti doi oameni nu sunt doar ai lor ci ai tuturora, iar celor doi li se alatura personalul de la Centru. Nu tin minte sa fi avut in grija vreodata frati aici-o ciudata ironie a sortii.

Am incercat de cateva ori sa ma pun in pantofiorii lor-nu am putut, evident. Am avut mama si tata, nu am fost crescuta singura…aproape ca le-am avut pe toate la botul calului, iar restul a depins doar de mine.

M-a incercat in anii petrecuti printre straini departe de tara natala un gand de-a fi a nimanui in momentele in care Maicuta ridica dreptul de adoptie al parintilor care m-au crescut timp de aproape 13 ani sub acoperisul lor. Nu se compara ceea ce am experimetat eu cu ceea ce traiesc acesti copii zi de zi si, mai ales, durerosul fapt ca pe ei nu ii ia nimeni acasa, caci nu are cine.

Orfelinatul este unul din lucrurile care dau circuit inchis si dau un aer misterios „Murgului Maicutei Moise” si CIPS „Andrei Saguna”-Maicuta intai foloseste ceea ce are la usa, iar exteriorul este solutia de rezerva, dar acest exterior i-a oferit sansa de a-si pune totul in miscare si n-a uitat acest aspect nici in ziua de astazi. Dar eu vorbesc doar de Centrul de care ma ocup eu, caci al doilea centru de plasament este diferit in mare masura. Orisicat, trasnferuri s-au facut intre cele doua centre de plasament, insa ceea ce citesti in ochii acestor copii…sa constientizez ca esti al nimanui si ca doar de tine depinde sa te realizezi in viata, printre altele, te maturizeaza mult mai repede decat s-ar crede si un copil nu uita niciodata anumite lucruri, nici cand devine adult si, mai tarziu la batranete.

De ce? Raspunsul este simplu-omul tinde sa compare si cel mai usor ii este sa compare ceea ce au altii cu ceea ce a avut sau are. Ceea ce vom avea…asta depinde de noi.

Anunțuri

Un gând despre „Orfelinat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s