Punct si de la capat


Observ că trebuie să o iau de la capăt cu formarea oamenilor adunați la lot.
Trebuie să creez armonie în noul colectiv, să țin cont de caracterul fiecăreia dintre fete. Cele mici vor avea tentația să si-o cam ia în cap, cele rămase vor vedea oportunitatea de-a iesi din umbra fetelor care au făcut istorie pe teren. Sunt trăiri normale, dar oare vor avea puterea să facă față la ceea ce le așteaptă?
Presupun că voi vedea în timp acest aspect; stiu pe pielea mea ce înseamnă si nu va fi ușor pentru nimeni. Iar eu îmi voi lua cele mai multe înjurături si blesteme.
Le accept ca si până acum, dacă stiu că acest lucru mă va ajuta să țin echipa sus, în vârful piramidei, dar stiu că până atunci vom avea si perioade mai gri si profitori vor fi destui.
Dar ce nu stiu acesti mici profitori este faptul că schimbul cu generațiile mai tinere, din care unele fete deja s-au strecurat si integrat, se face încet si treptat. În niciun caz nu se va face în timpul Jocurilor Sagune. Cel puțin nu cât eu si antrenorii vom mai fi prin preajmă.
Acuma să nu mi-o iau în cap, totuși am fost scoasă la tablă datorită experiențelor din trecut.
Cumva, m-a afectat acest lucru deoarece nu am considerat că sunt în măsură să se țină cont chiar atât de mult de părerea mea.
Chiar si asa, pot spune că îmi va fi si mie greu să mă adaptez la noul lot si stiu că va fi greu si celor vechi, chiar dacă am toată încrederea că va fi bine.
Presupun că voi rămâne la un moment dat singura dintre cele vechi si va trebui să mă gândesc la multele semne de întrebare care mă vor sacii cu rautacism gratuit.
De parcă ar fi prima si ultima dată…

Reclame

Dawn of a Centurary-Consiliul


-Stiu ca este destul de tarziu pentru cativa dintre voi, deschide discutia Maicuta Moise.

Am un motiv bine intemeiat pentru care v-am adunat pe toti aici si stiu ca unii dintre voi ati observat deja schimbari si ca asteptati raspunsuri la intrebari pe care le aveti nerostite. Unele dintre ele am putut sa le intuiesc, in timp ce altele, va trebui sa le rostiti voi, pentru a putea sa va raspund. Daca nu voi putea eu, stiu ca Misha va avea un raspuns pentru voi.

-Si daca niciunul dintre voi nu va putea sa raspunda?

-Cred este cineva care va reusi acest lucru, pentru ca si noua ne-a dat raspunsuri cand nu am putut raspunde, intervine Misha ferm si hotarat.

Din nou, biroul Maicutei din Piramida Murgului este locul de intalnire cand s-a strigat “sedinta!” si ne-am adunat de-a fir-a-par toti, inclusiv tripletii cei mai mici ai familiei, caci au simtit agitatie in sufletele tuturor si n-au vrut nici in ruptul capului sa seada cumintei in patuturile lor. Ma bucura faptul ca am lasat biroul asa cum l-a lasat Maicuta la plecare, trecand din cand in cand pentru a face curat si a-l aerisi.

Presimteam cumva ca va mai fi folosit la un moment dat, dar luam in calcul ca va ramane gol pentru totdeauna, pastrand in el amintiri ale Maicutei. Fotografii inramate cu copiii dansei in diferite ipostaze, dar niciodata in paragina cat sangele familiei Moise va curge chiar si un strop in venele cuiva.

Suna aiurea exrpimarea?

Poate, dar consider ca Maicuta a lasat o amprenta bine definita in fiecare dintre copiii dansei, 25 la numar-chiar daca unii au crescut in sanul Piramidei, alaturi de mami si tati, in timp ce altii s-au imprastiat ca potarnichile in lume fara voia lor, dar tot la Piramida Murgului s-au intors, intr-un final.

Din coltul meu preferat, fereastra care da spre Cimintir, observ ca au venit si locuitori ai Pamantului de Mijloc-seniorii elfilor: Cirdan, Galadriel si Celeborn, Elrond, Thrandruil.

A venit si nelipsitul Gandalf.

Din Rohan au venit Theoden cu Anai, Eowyn si Eomer, iar din Gondor Faramir, Boromir si Brianna. Skin-changers au trimis pe Beorn si Anna, iar dwarfii au fost reprezentati de Thorin, Dain si Balin.

Surpriza cea mai mare a fost prezenta lui Ulmo si Mandos, alaturi de Neridor si Anubis. Paun, desi agreat de familia mea, a refuzat politicos sa vina, intrucat ii depaseste statul sau de Companion in preajma mea.

Nu cred ca poti invinovati un Phoenix batran care se afla la apusul vietii, trecut prin destule si care nu isi doreste sa se amestece in probleme care nu le considera ale sale chiar daca aceste probleme ma privesc pe mine in mod direct. Ma bucur ca din acest colt pot supraveghea nu doar cimintirul, ci si Poarta Sangerie, Padocurile Vestice si Curta Piramidei.am o ureche atenta la ceea ce se discuta si un colt de ochi asupra celor din incapere.

-Cred ca sunteti toti indreptatiti sa stiti de ce am lasat-o pe Nadia cu asa povara pe umeri timp de cativa ani ca apoi sa revin alaturi de Misha si sa o eliberam de aceasta povara fara nicio explicatie.

-Nu as zice chiar asa, intervin. Dar continua-ti ideea, Maicuta.

-Intr-adevar, cand am ajuns in locul in care am vazut lumina zilei, am simtit ca ceva nu era in regula si am fost nevoita sa creez o diversiune oentru a iesi la iveala ceea ce trebuia scos la iveala si distrus. Totul a cazut pe umerii tai si imi dau seama ca, de fapt, ai stiut in tot acest timp fara sa-ti spuna nimeni nimic. Sunt constienta, copila draga si chinuita, ca sunt voci care ar fi vrut sa ramai in locul meu mai departe, insa s-a inteles ca nu mereu ai varianta mersului dupa cum vrea inima, ci dupa cum gandeste mintea.

La Casuta Centru am fost amenintata ca pleaca toata lumea daca te iau de acolo-aici stiu ca este munca ta de la inceput si nu intentionez sa te rup de acolo pentru ca te-ai pune si tu in capul de-a curmezisul si nu acesta este scopul Centrului si al faptului ca ti l-am dat in grija. La Padocurile Vestice trebuie sa cedez in favoarea ta. -Whitestar si Murgul Soniei?

-Si da si nu, dar mai este ceva care trebuie sa aflii tu singurica. -Deja rotitele au inceput sa se invarta, rade Misha.

-Parinti rai ce sunteti, ma imbufnez spre hazul tuturor.

-Nadie, intervine Ulmo care a ramas tacut in coltul lui pana acum. Parintii tai au ochii buni, mintea agera. Am observat in marile lui Cirdan comportamentul animalelor si reactia lor cand te simt aproape. Delfinii nu se apropie de oricine, balenele si rechinii ucigasi nu se pleaca in fata nimanui. -Si noua, intervine Beorn, instinctele animalelor in care ne transformam au primit un sentiment bun legat de tine. Si Phoenixul nu este, in totalitate de vine.

-Skin-changerii ar trebui sa stie ca, in cazul meu, chipul omului este un blestem.

-Omul zilelor noastre, cel de dincolo de Portile Curtii, sunt mereu pusi pe rele si stricaciuni. Chiar si cei care ne sunt alaturi de ani buni, habar nu au ce-i inconjoara sub aspectul uman al catorva dintre cei cu care relationeaza. Observa o altfel de atmosfera pe care o agreaza si ii face sa se simta bine. Incearca, fiecare dupa puterile sale, sa mentina si sa imbunatateasca ceea ce au. Asta ma bucura.

-Observ ca te ia plansul cand te trimit dincolo de Porti. -Sa nu exageram, dar nu mai am aceeasi tragere de inima ca inainte. Cam incep sa intorc spatele lumii in care incep sa nu ma mai simt bine, cu mici exceptii, evident. Deci tot ma duc…

-Mda, si asta o trebusoara. Se lasa o clipa de tacere. -Locuitorii Rohanului, vorbeste Theoden, doresc sa ne fii mijlocitor si, la nevoie, sa te ajute benevol. -Anai, ai ceva sa ne spui, intreb scurt si la obiect.

-Am povestit de tine acasa si fiecare te-a urmarit in vreme de pace, dar si in vremuri tulburi. De cand ne cunoastem, ai dovedit ca esti o lidera de urmat, o indrumatoare si o prietena foarte buna, mergand pana la sacrficiul de sine. Benevol si fara sa ceri ceva la schimb.

-Trebusoara asta e valabila pentru toata lumea. Daca voua va e bine, imi este si mie bine.

-In Gondor, lumea te cere, de asemenea, intervine Brianna. Nu o condamn pe Anai cand afirma cele ce tocmai le-a spus: esti prietena, lidera si sfatuitoare, chiar daca sunt o fire mai dificila uneori.

-Beorn, ai vazut ce-i poate pielicica fatucii asteia, mintea ce-i bubuie si ce comportament are.

-Am vazut, Anna. Este dintr-o bucata, raspunde Beorn. Si stiu ca fara ea, Poarta Sangerie nu statea in picioare azi, mai tarziu decat ieri. Chiar daca chipul este al unui copil, sufletul ii este batran si totusi are puterea de a merge mai departe.

-Din cate imi dau seama, elfii cei vii, de toate neamurile au prins drag de Domnita Phoenix, vorbeste Mandos. Si cei morti o apreciaza, asta va spun eu. Seniorii elfilor ce spun?

-Este adevar in spusele celor vii, cat si in spusele celor morti.

-Mortii Pamantului de Mijloc o vor, in continuare, strajer si ingrijitor chiar daca are sange cald si inimioara inca ii bate in piept, Neridor conchide. Nu stiu cum reuseste, insa are mare grija de noi, de linistea noastra, a tuturora-cei adormiti pe vecie, cat si a celor aflati la odihna. Narsil o asculta si vine imediat, la chemarea ei. Va spun sincer ca in momentul in care ii va veni vremea sa-si doarma somnul de veci, imi va semana multa amaraciune in suflet. Phoenixule, sa ai grija de Domnita noastra, altfel jar manci, auzi?! -Neridor, sa fim rezonabili, intervin prompt. Are Paun multe zile fripte pe seama mea si multe galusti a inghitit servite de subsemnata. Stii prea bine ca asta e treaba lui de cand am venit pe lume…sa ma suporte si, colac peste pupaza, sa stea cu amandoi ochii pe mine. Dar tu cand te-ai hotarat sa vii? Paun tace, pleaca ochii si imi da de inteles ca pot sa-mi vad de discutie mai departe. O secunda mai tarziu imi dau seama ca mezinii nu mai rezista mult si vor dori sa se bage la somn.

-stiu, Domnita, ce si cum s-a intamplat la venirea ta pe lume si a surorilor matale, dar ne e prea drag de tine.

-Pfui, oi avea eu sange albastru, insa am preferat sa las toate drepturile la tron surorii mele mai mari, Dally, pentru ca imi place mai mult intre oamenii simpli, preferand, praful, sudoarea, nevoile, si simplitatea.

-Sincer, intervine Dally, eu nici n-as stii ce sa fac unde Nadia gaseste solutia. Am incercat, dar pitica ma depaseste. Scuze de apelativ, surioara!

-Dar…

-Ultima oara cand am facut bubu deoarece m-am taiat la geget, a curs sange la fel de rosu ca al oricui din aceasta camera…

-Crezi ca o scot la capat in seara asta cu tine?

-O sa fiu sincera cu tine, Neridor…Ntz!

-Ma gandeam eu ca nu-i chip, neam!

Atmosfera se destinde pentru cateva clipe, lucru care se cerea nervii fiind intinsi la maximum.

-Stiu care imi sunt drepturile, dar sunt constienta si de obligatiile pe care le am.

-Din cate am putut observa, vorbeste Mandos, gasesti un echilibru demn de invidiat in viata si in toate lucrurile pe care le faci si, mai ales, intre doua lumi total opuse. Rar mi-a fost dat sa vad asa ceva si respect acest lucru, daca este facut cu un scop bun, dar a tine vad ca este si foarte nobil. Anubis si Neridor au fost mereu cei care te-au aparat la inceput, cand refuzam sa cred ca sunt multi dintre spiritele elfilor care sunt mereu gata sa te ajute cot la cot cu numeroneeni lui Neridor si Phoenicsii lui Anubis. De altfel, Aule, despre care nu cred ca trebuie sa-ti spun cine este, stie de stropul de sange care apartine semintiei copiilor lui, mi-a dat de inteles ca ar vrea sa te cunoasca la un moment dat la Cuivien, cum ii zicem noi. Ce-i raspund?

-Primesc.

-Stii unde este?

-Este unul din locurile unde imi gasesc linistea departe de ochii si urechile curiosilor, unul din locurile unde merg singura, nestiuta de nimeni. Si, nu, nu va spun si voua curiosilor, decat prima pe dreapta, a doua pe stanga….sa-mi fie cu iertare, ca discutam treburi serioase pana la urma in seara asta.

-Nu cred ca strica nimanui sa ne descretim putin fruntile, gandeste tare Cirdan.

-Mai sunt si alte creaturi din vremuri indepartate pierdute in negura timpului care salasuiesc in inturneric care ii dau ascultare si nu de teama, ci de buna voie.

-La care nu am apelat deoarece nu am considerat ca este nevoie, lady Galadriel.

-Oare de cate ori ti-ai pus viata in pericol de moarte pana acum?

-Stii prea bine ca exista un loc in munte, unde lumina nu patrunde, unde se doarme si ca va veni momentul in care vom sta fata in fata, moment in care nimeni dintre cei prezenti nu ma va putea ajuta si atunci va trebui sa-i chem. Doar atunci! Dar pana atunci, am ochii atenti si urechile destupate. Si simturile ascutite.

Din nou, un moment de liniste. Elfilor, lui Gandalf, le citesc intelesul vorbelor mele in ochi. Stiu si ei ca va mai fi un hop si se spera ca nu vom fi luati prin surprindere. Poarta Sangerie, ca batalie, ar fi doar aperitivul, la fel ca si Hogwartsul, la un loc.

-Mi-a ajuns la urechi, vorbeste, Dain dwarful, si s-a dovedit ulterior, ca unul de-al nostru vede dincolo de aparente si ca ciocanul lui Durin te asculta, la fel ca cutitasul ala al efilor.

-Nu se cheama cutitas si nici sabitua, ci Narsil, zic. Presupun ca dwarfii nu au ciocanele din cele cu care se joaca in groapa cu nisip copiii oamenilor, intervin destul de dur pentru a evita o disputa, ci merg la razboi cu ciocane solide.

-Fie, de acesta data! Balin imi spune ca te integrezi binisor intre cei de-un neam cu noi. De altfel, a fost prezent cand ciocanul lui Durin si securea de razboi a lui Thror au venit de nicaieri la tine si ca le-ai manuit de parca erau niste jucarii.

-Securea lui Thror nu-mi apartine, ci o am in pastrare; mai am o doua secure in pastrare, cu patru taisuri, care se stie cui a apartinut, dar inca nu a fost gasit. Toate la timpul lor as zice. Gandalf, as zice ca un pui de somn cateva mii de ani nu strica nimanui, dar nu mai e acolo, ci la adapost sigur. V-as ruga sa nu-mi mai chinuiti mintea cu intrebari, ca nu merge asa. Lady Galadriel, te rog!

Inchid gura dwarfilor din nou cu semnele de pe piele, sapte semne cu care m-am nascut, fiecare reprezentand o casa din cele sapte ale paritilor dwarfi. Am o multime de semne pe piele din nastere si, incet-incet, incep sa le dau de cap.

Pana la urma, primesc pace, pentru ca dau clar de inteles ca sunt constienta de responsabilitatile pe care le, insa chiar daca sunt doar un copil in ochii tuturora, raspund de multe cu o maturitate rara in gandire si comportament. Iar daca zic o treaba, stiu ce vorbesc. Ori, fiecare persoana din biroul Maicutei cunoaste foarte bine ceea ce am facut pana acum si daca Maicuta mi-a lasat timp de 5 ani munca de o viata pe umeri si am reusit sa-i dau de cap, asta este ceva si am unul din multele atuuri de-a invata repede si de-a gandi la fel de repede ca in actiona cu cap.

-Maicuta, Misha?

-Raspunzi de Pamantul de Mijloc. Noi nu ne pricepem la d-astea si vad ca ai radacini bine infipte acolo.

-Neamuri cred ca as zice, radacinile mele sunt aici, de aceasta parte a Portii Sangerii.

-Fie si asa, intervine Misha impaciutor, zambind in coltul gurii. Observ cat de mult semeni cu mama ta, o razboinica adevarata!

-Sa ne intelegem: Pamantul de Mijloc, Padocurie Vestice, Casuta Centru, echipele de volei…mai e loc de o trebusoara sau doua, in caz ca ma plictisesc, zic si eu? Lumea rade si ma bucura acest lucru.

-Carcotasii mei de frati si surori ce spun? Este important sa stiu si parerea voastra.

-Dja face nani, buf-buf poi!

-In traducere, Coco zice pe limba lui ca ar trebui sa fiu mai atenta cu odihna, altfel ma culegeti iar de pe jos, zic dupa ce reusesc sa-mi inabusi hohotul de ras. Stie el ce stie.

-Nada, Coco bun!

-Mai, mai, Dasa! Geo?

-Adia ale glija de loala lumea,noi vem glija ea…

-Mai poti zice ceva? E grav cu mezinii, Maicuta! Sunt mai dihai ca voi!

Plec ochii si imi dau seama cat de receptivi sunt piticii cu ceea ce se intampla in jurul lor si nu au decat 3 ani de viata! Ma intreb ce le rezerva viata, chiar daca sunt atat de mititei.

-Maicuta, Misha, Nadia, am facut un mic consiliu fratesc sa zic asa, vorbeste din coltul lui, Billy. Am ajuns la concluzia ca Nadia, desi este mai tanara ca unii dinte fratii ei, dar si mai mare decat altii este echilibrul care ne tine impreuna. Pentru toti este un punct de sprijin, luminita de la capatul tunelului. O parte din noi am cunoscut-o indeaproape de curand, Sonia si Becca au cunosct-o pur intamplator, s-ar zice, cei mai mici ca ele au avut ocazia sa o cunoasca in 2000 cand s-a intors in tara din Statele Unite. Amprenta ei se simte si pe unde trece, lasa porti deschise, prieteni de viata si cate si mai cate. Sunt persoane care ar vrea ca Nadia sa dispara de pe fata pamantului, ii pun bete in roate si o urasc pentru puterea ei de a se ridica si de a merge mai departe in viata. Accepta toate relele de are se loveste, mereu se sacrifica pentru toti si nu cere nimic in schimb.

-Chiar daca este un mister total, pot spune ca te aduce cu picioarele pe pamant exact cand pierzi sirul evenimentelor.

-Rau ti-o fi tie, Scott Levy, ei?

-Asa cum ea vede profunzimea lucrurilor, trebuie sa cauti si in ea profunzimea firii ei. Este constienta de puterile care zac in ea si le foloseste constient, cu cap, isi face simtita prezenta si Severus, din coltul lui.

-Multe se spun despre ea, insa ea isi vede de treaba. Tacuta, linistita, echilibrata si cu o minte puternica la fel ca trupul aparent firav, face prapad la nevoie, dar este la fel de blanda ca atingerea unui fulg. Este gardianul si indrumatorul nostru. Laudele curg din toate directiile si nu se mai opresc. Mi-as dori, macar pentru o clipa sa mi se gaseasca si un mic nod in papura, dar nici Paun nu reuseste acest lucru si ma cunoaste cel mai bine. Consiliul se termina curand. Asadar, se pare ca mi-am gasit de treaba mai mult in Pamantul de Mijloc si foarte putin dincolo de Portile Piramidei lucru care ma incanta. De altfel, stiu ca va trebui sa imi fac curaj sa intru in muntii dwarfilor unde nu m-am dus nici macar din curiozitate chiar si in momentul in care atat eu, cat si elfii am simtit miscare in interior. Totusi, nu am lasat deoparte vizitele in nord, nord-est si estul Pamantului de Mijloc, unde elfii mi-au povestit de raul care a salasuit acolo in vremuri de demult. Aici am intrat fara probleme si am descoperit ceea ce multi dintre cei de azi nu stiu, au preferat sa uite sau considera totul incheiat.
Dar ce stiu ei?

La fel ca in clipa in care am descoperit ca sunt diferita si am inceput sa descopar ma descopar si sa ma accept asa cum sunt, descifrand hieroglifa dupa hieroglifa, asa am descoperit cartile si cronicile elfilor, ceea ce s-a gasit la suprafata adus din minele dwarfilor.

Cert este ca, acest consiliu, bun sau rau, cum a fost, mi-a oferit niste raspunsuri si mi-a dat putere sa mer mai departe cu incredere, cercetand noi orizonturi. Multe incercari si lectii de viata mi se astern in viata din care va trebui sa invat si inca repede!

Real Writers Don’t Self-Publish


Kristen Lamb's Blog

Screen Shot 2016-03-29 at 8.21.53 PM

One of the things I love about doing what I do is that I have the ability to connect so closely with you guys and speak on the topics that matter to you. Yesterday, a fellow writer shared an article from The Guardian, For me traditional publishing means poverty. But self-publish? No way. She wanted my take on what the author had to say.

All right.

For those who’ve been following this blog for any amount of time, I hope I’ve been really clear that I support all paths of publishing (vanity press doesn’t count).

All forms of publishing hold advantages and disadvantages and, as a business, we are wise to consider what form of publishing is best for our writing, our work, our goals, our personality, etc. But my goal has always been to educate writers so they are making wise decisions based off data, not just personal…

Vezi articolul original 2.294 de cuvinte mai mult

Dawn of a Centuary


Reusesc intr-un final sa ma linistesc.

O alta noapte alba aproape de final din multe nopti nedormite care incep sa isi spuna cuvantul.

Sunt foarte ursuza si simt ca ma prabusesc. Imi las totul in ordine dupa inca o verificare, mai fac un rond si las vorba ca daca sunt probleme sa stiu.

A aspect este impamantenit de Maicuta Moise asa ca nu am de gand sa-l schimb pentru nimic in lume, mai ales cand se vede clar ca nu mai pot si am nevoie de o clipa de respiro.

Primul instinct este sa merg spre Padocurile Vestice pentru a scoate pe Whitestar la plimbare, insa imi amintesc ca am facut deja plimbarea de dimineata. Mai pe seara pot amana trebusoara aceasta.

O alta cotitura de coridoare din multele ale Piramidei si, din nou, pasii vor sa ma duca in alta parte decat vrea mintea mea obosita.

Ma opresc locului inainte de-a mai face inca un pas.

Sa aiba ziua 26 de ore din 24 si saptamana 8 zile din 7, dar, efectiv, nu mai pot! Am obosit atat psihic, cat si nervos, dar nu imi pot permite mai mult de un moment de respiro, mai ales in an Olimpic.

Mi s-a intiparit in minte expresia de pe fetele fetelor la antrenamentul de volei avut de dimineata…ingrijorare si cam albe la fata, insa cred ca as avea aceeasi reactie daca as fi in locul lor si m-as uita mai des in oglinda. Daca ma gandesc bine, cred ca toti cu care am intrat in contact azi au fost cam ingrijorati si albi la fata. Daca mi-as face curaj sa ma uit in prima oglinda care imi iese in cale, voi vedea un chip livid, cu cearcani negrii sub ochi si, aparent, puternic, bine legat, cu tinuta eleganta si mana sigura, un trup firav care emana o oboseala sfasietoare in jurul sau.

Ma ridic in picioare-ma curpinde ameteala. Ma sprijin de perete si nu reusesc sa ma gandesc la Paun, chemandu-l astfel, caci nu mai pot singura.

O hieroglifa aparte o simt in palma stanga-este semnul lui Anubis alaturi de Ankh. Palma dreapta simte o alta hieroglifa-hieroglifa Phoenixului alaturi de simbolul renasterii. Nu este timpul ca eu sa renasc din cenusa. Corpul uman nu mai poate duce oboseala pe care o resimt in acest corp micut. Dar ce pot face daca se alfa inca multi oameni noi peste tot in Colegiu si Piramida care nu stiu ce li se poate nazari ca vad in coltul ochiului, dar sunt si multi vechi care sunt egali cu cei noi din acest punct de vedere.

Oftez si ma resemnez ca nu ma pot folosi de puterea Phoenixului, caci am amortit in aceasta forma micuta de doar 1,63 intaltime care cantareste doar 47 kg. Printre cei de-un neam cu mine, tot mitica de inaltime sunt ca si in forma umana. Prind putina putere gandindu-ma la mezinii familiei.

Practic, vizitele lor din ultima vreme au fost singurele mele momente de respiro. I-am simtit agitati, citindu-le in suflet ca imi simt oboseala. Oare sa fi simtit si ceilalti ca incep sa obosesc si ca sunt la un pas de a ma prabusi?

Nu stiu, dar trebuie sa ma odihnesc. Acum!!!

Severus, insotit de Elrond, Cirdan si Galadriel…Chiar daca seara se lasa si inca nu s-au aprins luminile peste tot, pe Galadriel o vad stralucind de la mare distanta, umbra lui Elrond o intuiesc, pe Severus il vad cu ochii mintii, in timp ce pe Cirdan il simt ca briza placuta a marii, linistitoare si calduta.

Un scancet de copii imi ajunge la urechi. L-as recunoaste oriunde dintr-o mie de scancete. Sunt la un pas de a ma repezi plina de furie spre locul in care se afla insa faptul ca Gandalf este cu ei ma linisteste.

-Daca n-ar fi fost micutii cu Severus ar fi fost rau, imi spune Gandalf. A simtit ca micutii sunt foarte atasati de tine si te-au simtit ca esti la limita puterilor.

-Nu vreau sa stiu de ce-ai fi in stare daca li s-ar intampla ceva micutilor.

-Nu cred ca ar vrea nimeni sa stie, Galadriel, vreodata de ce sunt capabila cand vine vorba de fratii si surorile mele. Cocolin, fii baiat cuminte, Dja e obosita, incerc sa-mi linistesc fratele, care, atat cat poate, isi intinde aripioarele firave, semn ca vrea sa isi protejeze sora.

O clipa de liniste se asterne peste cei prezenti. Stiu ca in ochii lor este ceva ce face cat nici cat o mie de cuvinte. Stiu ca Severus a venit special cu cei mici. Niciunul dintre cei prezenti nu este familiarizat decat cu cateva drumuri dintre serpentinele Piramidei. Si cred ca este printre singurii care in aceste momente poate sa te mai tina putin pe picioare.

-Inteleg ca nu te mai asculta picioarele, Nadia?

-Nu ca nu m-ar asculta, insa am un mod de viata atat de organizat, aproape o rutina continua fara prea mult timp de respiro, incat mersul lucrurilor mi-a intrat in reflex. Cand imi permit o clipa de odihna, stiu clar ce las in urma mea asa incat pot atipi linistita, Severus. Nu este prima oara cand ajung in acest stadiu avansat de oboseala si sunt constienta ca ma voi prabusi. Imi revin eu…

Dar pana imi voi reveni, trebuie sa ajung in camera mea din coltul meu de mansarda. Cu Coco in brate, urmata de Galadriel, Gandalf si cei 3 cavaleri, pornesc spre casa. In timp ce Coco maraie incetisor la fiecare intersectie de coridoare, sunt atenta si la cele doua fete care s-au cuibarit la Gandalf in brate.

In usa casei, Maicuta si Misha ma asteapta cu sufletele pline de ingrijorare . Surorile mele i-au povestit cu siguranta ca nu arat bine deloc si ca am plecat de ceva vreme spre casa, insa am intarziat prea mult. Apoi, la Padocuri am fost negasit in timp ce Whitestar a facut un balamuc monstru, Severus a dat veste ca micutii sunt foarte nelinistiti si Madalina e total schimbata la fata inconjurata de negura. Si nu este singura.

Devin pamantii la fata cand ma vad.

Intru in holul de la intrare si raman muta de uimire cand ma uit in oglinda-pana si un corp in stare avansata de descompunere la 2 metri sub pamant arata mai bine ca mine.

In livingul mare observ ca sunt adunati, acum, de la cel mai mare la cel mai mic dintre copiii familiei Moise.

Desi abia astept sa urc in camera mea, ma alaturi celor prezenti, toti tacuti.

-Poate ar fi mai bine sa o lasam pe Nadia sa se odihneasca, Maicuta. Nu arata bine deloc.

-Stiu, Misha. Sunt total debusolata si nu stiu ce ar trebui sa fac.

-Dja face nani, scanceste Coco.

-Dja nu face nani, Coco.

-Nada nu mai poa, intervine pe limba lor Georgiana.

Simt cum mi se rupe sufletul. Dasa se ghemuieste langa mine. Citesc si in ochii ei ingrijorare.

-Neridor?

-Maicuta, Misha, elfi, Gandalf…am cerut astazi sa fiti toti prezenti deoarece Nadia, acolo unde ati gasit-o datorita celor mici, a pasit nu doar fizic, cat si psihic, in lumea noastra, a Mortilor, dar sangele cald ii curge in vene. I s-a mai intamplat de doua ori pana acum si mereu sangele ei cald a pulsat viata, caci viata ei este foarte lunga, ca a oricarui alt Pheonix. Daca ea se ingrijeste de noi, preferand uneori sa stea in pragul usii dintre viata si moarte, ne ingrijim si noi, cei morti, de ea. Daca Aragorn ne-a iertat de datorie si ne-a dat linistea, pot spune ca, benevol, am ambii ochi pe tine. Si nu sunt singurul, stii bine.

-Stiu.

-As vrea sa te rog sa ai mai multa grija de tine. Un poltergeist ca tine sperie si pe cei morti, nu doar pe cei vii,

-Am aruncat un ochi in oglinda de la intrare si stiu ca am nimerit destul de des in coltul vostru de Pamant de Mijloc pana ne-am vazut si la fata, dar nu inteleg ce treaba are Poltergeistul cu voi, cei morti?

-Ai puteri mai mari decat banuiesti tu, insa cine te poate invinui cand ai reusit sa dai de cap tuturor lucrurilor tu singura in momentul in care parintii vostri si-au asumat riscul de-a va imprastia pe unii dintre voi in cele patru colturi ale lumii?

Liniste din nou.

Mezinii scancesc semn ca nu mai au stare. Ii cred, ca nici eu nu mai pot trage mult.

Paun isi face simtita prezenta. Un ochi atent imi spune ca asa cum eu as face prapad pentru ai mei, acum este in stare sa nu prea mai tina cont de prea multe.

-Sa o lasam pe Nadia sa se odihneasca. Maicuta, facem un tur de Piramida?

-Facem, iar voi fiti potarnichi dragute si imprastiati-va pentru ca sora voastra sa se poata odihni in liniste. Stiu ca Paun va veghea asupra ei, asadar nu imi fac griji.

Ma ridic, reusesc sa fac 2-3 pasi si ma prabuesc efectiv. Totul se intuneca in jurul meu.

Ma trezesc tarziu in. Paun citeste, insa vad destul de clar pe chipul lui cat de mult l-am speriat prabusindu-ma fara niciun avertisment. Stiu ca i-am speriat pe toti in jurul meu, doar Becca si Sonia stiu ca au mai foat astfel de momente la care au fost martore de-a lungul timpului si tot ele stiu ca doar eu ma pot ridica singura in picioare.

-Mi-as dori sa nu ma mai ingrozesti in felul asta si nu imi place sa aflu ca s-a mai petrecut si in trecut, imi spune Paun ridicand ochii din carte.

Vad ca are ochii in lacrimi si ii simt disperarea din suflet. Oftez.

-Pana la urma toti avem un punct critic, raspund. Presupun ca Becca si Sonia au cerut sa urce cat am zacut?

-Da, insa Misha si Maicuta au fost destul de stricti.

-Sa tii minte ca in momentul in care ii auzi ca dau imprastierea potarnichilor, nu e de gluma cu ei. Stiu ele doua ca am mai cazut eu din picioare de la epuizarea fizica de vreo doua ori in cei 6 ani petrecuti departe de tara. O sa imi revin. Asa e legea firii mele si nu cred ca acest aspect se va schimba vreodata.

-Te las sa te odihnesti. Dau o fuga la padocuri.

Faptul ca Misha si Maicuta au plecat sa inspecteze Piramida cat de mare este ea nu ma pune pe ganduri prea mult. Au mai facut cate o plimbare sau doua de acest gen si in trecut.

Ma ridic si arunc un ochi pe geam la cerul plin de stele apoi imi cobor privirea spre Poarta Sangerie, il vad pe Paun indreptandu-se spre aripa vestica insotit de Severus si de Sonia. Nu le citesc gandurile, banuiesc cam ce ar putea discuta.

Elfii, impreuna cu Gandalf, sunt la Poarta Sangerie alaturi de Brianna, Anai si Anna Loth-Lorien. Becca este si ea cu ei. Presupun ca tot eu sunt subiectul principal. Maicuta si Misha au luat-o pe Madalina cu ei.

Intuiesc ca pentru toti trei am fost un semnal de alarma; simt o prapastie adanca in sufletul Madalinei, simt o teama enorma in sufletul parintilor mei si simt ca voi ramane singura care va face fata Piramidei „Murgului Maicutei Moise”, Colegiuluicu Program Sportiv „Andrei Saguna”, Centrului „Casuta Portii Sangerii” si intregii Curti a Piramidei.

De asemenea, Olimpiadele bat la usa cu toate concursurile premergatoare lor.

Nu-mi ramane decat sa ma ridic si sa merg mai departe prea multe lucruri depind de mine si care, cu ajutorul celor din jurul meu, le pot mentine la standardele impuse tot de mine si pe care cred ca le voi putea depasi la un moment dat in timp daca voi putea face acest lucru si voi putea sa-i ridic si pe ceilalti. La un moment dat, generatiile mai tinere ii vor inlocui pe cei cu care am creat istorie si am tinut flacara aprinsa.

Aceste generatii ii vor include sau nu si pe cei mai mici dintre frati si surori, nu toti sunt ai Colegiului Sportiv si toti care vin aici aduc un suflu nou pe care subconstientul meu il intuieste si il studiaza pe masura ce se concretizeaza adaptandu-l.

Curand „Generatia de Sacrificiu” va lasa mostenirea ei celor care o pot duce mai departe, asa cum Misha si Maicuta au lasat mostenirea lor cui o poate duce mai departe…

Wrestling with childhood heroes


The Phenom is the fave of the faves. To whom he will let his legacy?…Fenomenul, un alt „nume de alint” al lui The Undertaker, febletea mea intre favoritii mei din lumea Wrestlingului. Cui va lasa mostenirea sa cand se va retrage?

verseherder

I have an enormous appetite for professional wrestling. I have been watching it since I was 10 years old. Even as I grew older, the obsession remained. People ridicule it because perhaps they haven’t connected with it. I am alright with that, as a fan, because professional wrestling is an art form. And art is subjective; something that one can relate to, find therapy in, get inspired by, cherish time with or simply choose to ignore.

Vezi articolul original 707 cuvinte mai mult

Poltergeist


De multă vreme nu am mai zburat în puterea noptii, o umbra tacuta si nestiuta de nimeni.

Este cam racoare, ce-i drept, insa stiu ca mi se trage de la statul prea mult intre cei 4 pereti ai Piramidei si mai mereu ingropata in tot felul de chichite si alte trebusoare care ma fac sa pierd notiunea timpului.

Imi este un pic ciuda pentru ca atunci cand este nebunia mai are este si timpul frumos, dar cand ma hotarasc sa ies la aer imi pierde orice chef cand vad vreme urata. Am cam dat-o in mofturi, dar este un detaliu care se va remedia cat de curand, cu putin efort de vointa.

Faptul ca am iesit in seara aceasta imi prinde bine. Am reusit sa ma enervez crunt pe unul dintre colegi. De fapt, este impropriu spus „enervat” pentru ca eu nu ma enervez sau ma supar doar putin, eu ma infuri si bubui direct exact cand nu te astepti. Efectiv, explodez si ridic parul pe ceafa celor din jur. Stiu, urat, dar uneori ajung si eu la capatul rabdarii si tolerantei. Ce-i drept, stau cam prost cu rabdarea in ultima vreme si ar trebui sa ies mai des la aer, lucru care trebuie sa-l pun in practica repejor.

Nu mai am timp deloc pentru mine si asta nu este bine, deloc. Am ajuns sa stau inchisa in casa la propriu si ma oftica la culme.

Ma opresc o clipa pe unul din turnurile nordice de unde pot vedea intreaga Curte si Poarta Sangerie. Cine mai stie cand a fost ultima oara cand m-am oprit in acest colt pentru o clipa de respiro. Cred ca eram prin clasa a XI-a la liceu, inainte de ultima Olimpiada a Jocurilor Saguna inainte sa revin in tara. Nu cred ca am tras vreodata cu ochiul la cea mai buna dintre cele 3 echipa valorice la acea vreme in timpul antrenamentelor. Am preferat sa gasesc propria metoda de antremanet care sa iasa din tiparele mult prea putin batator la ochi antrenorilor. Dar ochiul antrenorilor, ochi formati in timp mai ales daca au jucat in teren si a dat ce-au avut mai bun chiar si in fata echipelor mai slabe, cu greu il poti insela. Drept dovada ca de la ultima venita in echipa liceului care nu prea era obisnuita cu efort sustinut si o oarecare disciplina, am ajuns pana la sfarsitul clasei a sasea sa-mi depasesc multe colege mai vechi.

Pana la Craciun, aveam postul de libero asigurat, un post mult, vanat, dar niciodata dat cuiva pana la venirea mea. Am dat dovada ca pot trage si pot intelege de ce de ce intr-un fel si nu alt fel plus multe chichite care au scapat din vedere sau nu au fost luate in calcul de coechipierele mel, vorba cea-de ce sa ne batem capul cu toate cele amanute care sunt doar amanunte, la urma urmei?!

Uite asa am facut eu mereu si cred ca tot asa am ajuns sa-mi bat capul cu toate cele astazi si nu prea stiu cum sa-i mai dau de cap. Si stiu ca aici e vina mea, pentru ca nu reusesc sa-mi organizez timpul cum reuseam inainte si stiu cam pe unde as putea sa mai lucrez putin. Cu Casuta Centru a fost mai usor pentru ca a venit de la zero si am facut totul cu mana mea, dar cu Piramida este altfel pentru ca am luat totul cam de la jumatate si un pic altfel gandit drept dovada ca Maicuta si Misha au adus totul de la zero pana la ziua in care s-au retras. Ei au stiut sa riste si sa se adapteze la timpuri, insa stiu ca nu am reusit sa acumulez iin 5 ani cat au acumulat ei intr-o viata.

Mie imi este greu sa ma adaptez la ceea ce se intampla dincolo de ziduri, dar daca as ramane doar intre zidurile Piramidei si as rupe orice legatura, precum chinezii in antichitate cu Zidul lor, nu stiu unde as ajunge si cum as reactiona. Stiu ca lumea se schimba si incerc permanent sa stiu ce se intampla in Lumea Omului pentru ca sunt mutli care stau in afara zidurilor si aduc cu ei multe din afara.

Ma gandesc cat de bine mi-a prins perioada pe care am petrecut-o in afara. A fost o perioada buna de formare pentru mine, deoarece stiu ca am avut ocazia sa ies dintre granitele pe care parintii adoptivi mi le-au pus ca pe o zgarda in jurul gatului. Ajungand acasa in casa familiei Moise, cumva obisnuinta zgarzii a venit de la sine si aici este vina mea. Am ramas inchisa in mine.

-Dar greu te mai gaseste cel de-un neam cu tine, imi spune Misha.

-Asadar nu mai este un coltisor doar al meu, inteleg.

-Sa nu tragem concluzii pripite pentru ca nu ar fi cazul. Nu-mi place sa te vad abatuta si sa stii tu ca oricat nu ii ai la inima pe cei din familia mamei tale, au inceput sa prinda drag de tine si isi fac griji pentru tine in mare parte din ei, mai ales cei Batrani, care i-au fost alaturi mamei tale in momentul nasterii voastre. Voi trei si mezinii familiei sunteti raritati in ceea ce priveste familia Moise. Eu fiind singur si neavand nici macar dubleti intre neamurile mele si asa putine si cam pe final de viata, nu stiu cat de mare este insemnatatea acestui lucru. Presupun ca este lucru mare, altfel nu stiu de ce au aparut in momentul in care piticii au sosit pe lume. In cazul tau, al Soniei si al Beccai au ramas in coltul lor de lume pentru ca stiau gandurile Maicutei si chiar daca s-a vociferat si au judecat la inceput, acum incep sa inteleaga decizia riscanta care s-a luat la acel moment in timp.

Se lasa o clipa de tacere si ma gandesc cate mai trebuie sa aflu despre momentul nasterii mele si al surorilor mele.

-Te cam rupe munca la Piramida, observ, ei?

-Chiar si pe intuneric se vede?

-Te vad mereu ganditorare, mereu prinsa in cate ceva mai des ca inainte si te-ai subtiat rau. Munca la Casuta Centru ti-a prins bine si faptul ca ai pus o echipa pe picioare mai inainte de-a veni acasa iarasi ti-a prins bine. Observ ca ori de cate ori esti la Centru esti cu totul alta persoana decat atunci cand te reintorci la Piramida si Colegiu. Si asta nu oberv doar eu, ci si alti ochi si pricep si alte minti nu doar a mea si a mamei tale.

-Nu stiu ce sa zic pentru ca as minti. Este adevarat ca familia din partea mamei, tineri si batrani deopotriva, nu imi sunt aproape de suflet, de ce sa mint? Ma bucur totusi sa stau la distanta si sa observ cum ceilalti din jurul meu se integreaza si socializeaza. Eu cred ca am ramas cam in urma cu socializarea si iti spun sincer ca de cand v-ati retras voi, am devenit mai ursuza si parca am mai imbatranit mai mult decat ar fi trebuit la anii mei. Ma simt cam ca o mamaita intre nepoti doar ca altfel decat ar trebui.

-Ei bine, nu te condamn. Noi nu am trecut prin ceea ce ai trecut tu si nu te condamn.

-E ceva totusi in Piramida care parca a ramas nestiut si ii cam vine momentul sa iasa la suprafata. Ceva caruia nu i-am dat de cap pana acum si nu sta scris nicaieri in hieroglifele peretilor fie ei interiori sau exteriori.

-Nu te contrazic pentru ca stiu ca a fost o vreme cand si Maria se simtea ca pluteste ceva in aer si nu stia ce si tare se ma macina cu gandul acesta. Tu, spre deosebire de noi, ai avut puterea sa traduci hieroglifele, moment in care cele doua jumatati s-au unit inapoi cum formand o singura piramida cum era la inceput. Momentul rupturii l-a simtit mama ta, iar cand s-a produs, au iesit la suprafata hieroglifele pe care noi doar le-am intuit. Mama ta a spus la un moment dat ca peretii acestia au o poveste a lor care va iesi la suprafata la un moment dat. Momentul despartirii celor doua jumatati s-a produs cand Maria a ramas insarcinata cu voi trei in august 1981, iar cand ati venit pe lume in mai 1982, Curtea Piramidei, cele doua Piramide si totul in jur au fost invaluite de o lumina extrem de puternica noaptea devenind ca ziua pe o raza foarte mare. In jur. Un fenomen pe care nu multi l-au tinut minte si evident ca nu a fost dat la stiri in acele vremuri.

In acel moment, Paun si fratii lui erau pe final de viata lunga si zbuciumata. Nu mai trebuie sa-ti spun ca s-au nascut liberi si Doamna care i-a eliberat din sclavie caci stia ca asa este cursul normal al lucrurilor-montasul marsupial liber nu este sclavul sau robul nimanui caci este un spirit liber daca prin nastere este liber.

Tin minte ca au ajuns cu cateva minute inante ca Maria sa intre in travaliu. I-au fost alaturi iar cand totul s-a invaluit in lumina, Paun a fost cel care a spus ca una dintre voi este aparte. Pe tine te-a luat ultima in brate caci si atunci ai fost cea mai micuta dintre voi trei, lucru care vad ca se pastreaza si azi. Atunci s-a creat legatura dintre voi, a primit anii dati de la tine si fratii lui l-au urmat in viata.

In momentul in care Maria v-a despartit, multa vreme nu a mai fost aceeasi persoana pe care noi o stiam. S-a linistit in momentuj in care a vazut pe mana cui esti in grija si ca te simti bine langa Buni, dar cand acesta s-a dus la Odihna iar s-a schimbat la fata si a inteles ca acum totul depinde de tine. A fost singurul care a stiut ca in tine sta acea putere pe care nimeni dintre noi ceilalti nu o avem nici azi, insa nu imi place negura care te ascunde. Madalina este cam ganditoare pentru ca stiu ca te intelege mai bine ca noi toti la un loc.

Tac si rumeg informatia. Pe undeva stiu ca are dreptate pentru ca simt ca nu mai pot sa respir nici eu.

-Nadie, ce te-ai albit asa la fata?!

Ma ridic brusc si de la locul meu.

-Ceva se intampla in Lumea Mortilor.

-Pfui, asta chiar ma depaseste.

La orizont soarele rasare. Doua umbre se lasa vederii-Buni si Paun.

-Nadie, ce se petrece?! ma intreaba Misha speriat, dar se linisteste cand vede ca raman calma, dar cu lacrimi in ochi; cat de dependenta sunt de acestia doi!

-Nimic, nu este cazul sa te impacientezi. Langa Paun, este Buni pe care de atatea ori nu l-am lasat sa-si doarma somnul linistit, caci el nu se mai trezeste. De cate ori, oare nu l-am asteptat sa se intoarca si cu Paun langa mine? Oare cate Poltergeisturi nu am ridicat de-a lungul anilor caci prea imi lipsea si nu reuseam sa ma impac cu gandul ca nu se mai intoarce?! Nici acum nu ma pot impaca cu gandul acesta, insa de cand si Paun lipseste de langa mine, negura care ma inconjoara este un Poltergeist continuu.

Imi dau seama ca am lasat prea mult garda jos si ca trebuie ma ridic din nou in picioare si sa merg mai departe. Si mai stiu ca va trebui sa invat la un moment dat sa iau lucrurile de la jumatate si sa ma invat cu ele asa, sa pot duce mai departe ceea ce in clipa de fata inca mi se pare un labrint de idei apartinand Maicutei Moise si lui Misha de neinteles in parte. Se pare ca ei au putut duce pana aici, ca apoi sa lase cui poate duce mai departe mentinand.

Au putut duce si va ramane pe umerii mei sau au avut nevoie de o pauza?

Din departare il vad pe nea Gheo cu George ca scot Murgul si pe Whitestar la aer din padocuri. Ma amuza sa-i vad pe amandoi cum se chinuie cu Whitestar caci naravasul stiu ca-i este stapana aproape, dar nici Murgul nu-i prea cuminte.

-Aici erati?

-Prea multa lume in acest coltisor, zic si io!

-Va amuzati fara mine pe seama cailor?

-Cam asa ceva, Sonia.

-Pai, mergem Nadia?

-Mai stai un pic. Imi place sa savurez asa ceva, mai ales dupa o noapte nedormita.

-Vaz ca esti nedormita..

-Si tu acuma, faci front comun cu tata…va prind eu odata la inghesuiala, ce ziceti voi?!

Sonia ma asculta si urmareste putin grajdarii cu caii. Eu sunt atat de obisnuita cu privelistea incat nu ma mai mira nimic, insa stiu ca are un efect bun asupra mea si imi alunga de tot starea urata in care ma aflu. Negura mai trebuie sa o alung, caci se pare o trasmit…ghioceii de langa mine au palit si s-au ofilit, insa ma bucur ca nu observa nici Misha, nici Sonia.

-Paun, de unde ai aparut?

-Buna dimineata, tuturor! Pai, de la Odihna, caci mi-am reincarcat bateriile pentru ceva vreme de acum incolo.

Inteleg din privirile Mishei ca si-a dat seama ca legatura dintre mine si Paun este mult prea puternica decat s-ar crede sau se observa: el nu se poate odihni precum Buni caci el si-a trait ultimii ani langa mine si si-a dus la capat treburile in viata. Legatura dintre mine si el este mult mai puternica decat cu orice comparatie facuta si nu este doar Companionul Domnitei care a lasat sangele albastru deoparte si a ales sa traiasca o viata simpla intre cei ca ea si sa formeze unde este nevoie.

Dar acest mod de viata este de multi nestiut caci cei care primesc putere uita sa se mai uite si in jos.

-Cred ca va trebui sa ii luam si Beccai un armasar doar al ei, ce zici?

-Sonia draga, cred ca ti s-a urat cu binele, raspund.

-Pai? Asa de nazuros este Murgul meu si eu nu stiu?

-Nush ce sa zic, dar se pare ca va trebui sa-i ajutam pe cei doi grajdari. Nea Gheo stie ca oricat de pensioat este, cand este vorba de Whitestar, este singurul de care mai asculta fie ca sunt plecata pentru o perioada mai lunga sau mai scurta, fie nu reusesc sa ajung la vreuna din plimbarile obligatorii din zi sau noapte. Nu stiu cum se vor descurca grajdarii cand nea Gheo va parasi aceasta lume. Totusi, stie ce oameni si-a format si pe cine a lasat in urma.

-Ce-ar fi, Nadie, daca ti-ai lua azi liber?

-Ntz, ce-ti veni?

-Gandeam si eu cu voce tare, poate te ajuta Madalina, sugereaza Misha.

-Madalina e la scoala in prima parte a zilei si inca nu stie tot ce ar trebui sa stie. A ramas in urma cu ceea ce am tradus eu din hieroglife.

Afirmatia ma pune pe ganduri-„a ramas in urma.” Stiu cum e sa te imparti intre scoala, antrenamente, teme si putina relaxare. Ii ofer oare o scuza? O menajez? Un aspect care sincer m-a pus pe ganduri, dar sunt constienta ca la un moment dat va veni si randul meu sa las cuiva munca pe care eu o port acum pe umeri.

-Ce puneti voi la cale aici, Misha? intreaba Maicuta Moise.

-Nu putem face nimic fara Becca, raspunde Sonia.

-Ne amuzam pe seama lui nea Gheo si a lui George ca le scot iar peri albi in cap Whitestar si Murgul. Se facu si el nazuros de la o vreme in compania lui Whitestar, raspund.

-Fete rele ce sunteti! Buna dimineata, Paun! Din nou printre noi?

-Buna dimineata, Maicuta. Da, este vremea sa-mi reiau atributiile de Companion langa Nadia.

-Observ ca are nevoie de asa ceva, spune Maicuta dupa ce imi studiaza chipul pentru o clipa. Prea multa negura in jurul ei de la o vreme si nu i se trage de la lipsa ta. Cred ca ar trebui sa avem mai multa grija de fata, Misha.

Alta afirmatie care ma pune pe ganduri.

-Inteleg ca Madalina nu prea?!

-Sincera sa fiu, nu stiu, dar este cea mai apropiata de puterea ta de a rezista. Ea nu este obligata sa faca nimic, insa stiu ca la tine a venit totul de la sine si aceasta este conditia: benevol, dar sa se si poata.

-Cred ca nu mai inteleg nimic?!

-Ma indoiesc, raspunde Misha.

-Cum asa?

-Nadia, intervine Sonia, crezi ca daca eram mai capabil vreunul dintre noi, mai trageai tu pentru toti? Noi nu suntem in stare sa tragem macar pentru noi, dar sa mai tragem pentru bucatica noastra sau totul?

Plus ca tu ai ceva ce noi nu avem, niciunul dintre noi, cei care suntem destul de mari sa te putem ajuta: tu ai instinctul puternic, ai puterea de a vedea dincolo de aparente si intelegi mult mai bine lucrurile si tot timpul ai tras pentru a-ti depasti limitele, in timp ce noi tindem sa ne rezumam la „cam asa stau lucrurile” de cele mai multe ori. Si nu ne batem capul prea tare daca nu ne doare.

-Inteleg acum de ce atunci cand ma doare capul nu face nimeni schimb cu mine

-Uite vezi? Tragi, pici in genunchi, zici ca-i greu, dar tot gasesti puterea sa mergi mai departe si oricat de greu ti-ar fi tie, mergi mai departe. Si stii bine ce spun!

O pot contrazice? Nu prea…

-Asadar, nu mai inteleg nimic!

-Atunci mer’em la o plimbare calare si te lamuresti.

-Ntz, veterinarii sunt la padocuri…

Pfui, din nou dovada ca lumea nu minte cand arata cu degetul la mine in multe privinte.

-Prichindeii sunt bine?

-Da, nu-ti face griji, trecem mai tarziu in vizita.

-Puneti voi ceva la cale, zic eu…

Ne despartim fiecare cu treburile sale, dar stiu ca Misha si Maicuta au ei ceva in minte din momentul in care m-au pus pe ganduri. Vor da de inteles daca nu vor zice.


Ascuns ochilor


Nu stiu ce ma determina sa-mi ridic ochii din hartoagele care ma cam ingroapa in ultima perioada si imi las ochii mintii sa priveasca in trecut.

Este un lucru rar pe care il fac pentru ca stiu ca trecutul este deja trecut si rare sunt lucrurile care ar putea avea o oarecare similaritate in prezent sau in viitor. Sunt constienta ca nu as putea trai in trecut-as uita sa traiesc prezentul si ,astfel, sa ratez viitoarul. Trecutul este trecut si nu se prea mai intoarce chiar daca sunt rani si poveri pe care le porti cu tine mereu si la un moment dat, timpul va decide daca ranile se vor inchide, cojile se vor scutura si poverile isi vor pierde din greutate.

Constientizez ca Maicuta si Misha stiau ca la un moment dat vor lasa in urma munca lor. Toata munca lor fara a se mai implica in vreun fel altul decat un sfat sau o vorba buna in momente de restriste.

Misha fiind singur la parinti si ramas singur pe lume la un moment dat nu ar fi avut cui sa lase aceasta munca titanica, in timp ce Maicuta Moise nu prea a avut incredere in familia ei. O afirmatie destul de grava dar dansa ii cunoaste mai bine si mi-a dat de inteles ca acest aspect a aparut la un moment dat la orizont cand au inceput sa apara primii copii pe lume.

Intr-un fel de a spune, faptul ca pe unii ne-au dat in plasament temporar, in timp ce pe altii i-au oprit in sanul familiei, a fost un fel de experiment de-a vedea care dintre noi isi va forma caracterul in asa masura incat sa poata duce munca mai departe in asa fel incat sa nu se duca de rapa, ci sa fie mentiunta si dusa mai departe in pas cu vremurile si sa se perfectioneze. Pe langa caracter, a fost necesara si puterea de munca in asa fel incat sa existe puterea de ridicare dupa fiecare prabusire atat fizica, dar si psihica asa cum li s-a intamplat si lor de-a lungul anilor, mai ales cand s-a ajuns la a dat un raspuns intrebarii-care raman si care pleaca pentru a se intoarce. Si daca cei plecati nu vor mai dori sa se intoarca?

Daca vor judeca aceasta decizie?

Foarte multe intrebari care incep cu „daca” si prea putine raspunsuri, insa riscul si l-au asumat chiar daca cu inima stransa.

Familiile alese sa gazduiasca pe cei Plecati nu au fost studiate si luate prea la puricat. Dintre perechile de gemeni aduse pe lume doar eu, Sonia si Becca am fost despartite la putin timp dupa nastere.

Mi s-a intamplat de-a lungul anilor sa simt ca ceva lipseste sau ca exista cineva care poate sa imi completeza lipsurile oricare ar fi acelea.

Tin minte si acum ziua cand inca nu ne adunaseram toti copiii acasa. Ne-am adunat toti cei prezenti in aceeasi camera care da spre Cimintir si am fost pusi in fata faptului implinit: unul dintre noi trebuia sa le ia in primire munca lor de o viata si sa o duca mai departe. Biroul Maicutei unde ne mai sfatuim sau in care se tin sedinte cand suntem scosi la tabla, birou pe care nu il folosim niciunul dintre noi, ci a ramas asa cum l-a lasat Maicuta cand si-a lasat Mostenitorul cu hardughia in spinare. Se mentine curat, aerisit si se mai adauga cate o poza inramata cu cine stie ce „isparava” facuta de noi, pramatiile astea mici.

Am presimtit acest lucru la un moment dat si mi-am dat seama spre cine ar tinde aceasta afirmatie. Am stiut in acel moment catre cine se intorc gandurile si privirile la fel ca si in ziua in care, adunati in acelasi loc, am aflat ca ceea ce vedem in oglinda si aratam celor din jurul nostru este doar o masca, o masca de protectie pe care va trebui s-o mai purtam multi ani de acum incolo.

Si m-am intrebat de ce eu? Aceeasi intrebare mi-am pus-o de cateva ori de-a lungul anilor…pentru ca si deoarece nu au fost prima optiune de raspuns, insa ochiul Maicutei a fost mereu prezent asupra noastra chiar daca nu ajunsesem inca acasa sau eram plecati cine stie pe unde prin lume.

-De ce credeti voi ca acea persoana care va lua munca noastra asupra ei este cea mai potrivita? Caci da, este vorba de o copila, nu de un flacau, ne-a intrebat Maicuta. Stiu ca va deruteaza ceea ce afirm, insa as vrea sa aud mai intai de la voi. Meditati pentru o clipa-deja va cunoasteti, stiti cam ce poate fiecare in parte si as vrea sa stiu pe cine ati alege voi si de ce ar fi acea persoana, care poate coincide cu cea la care ne-am gandit noi, eu si tatal vostru, sau nu.

Imi aduc aminte ca inchis ochii si mi-au trecut prin fata ochilor momentul in care mi-am dat seama ca sunt diferita de colegii de la Gradi, de la scoala si ca nu ma pot atasa de nimeni din familie prea mult afara de Buni si de inca o verisoara acum plecata prin tari straine departe de familia ei. Mi-am adus aminte de momentul in care priveam Piramida Murgului Maicutei Moise si ma intrebam ce ar putea fi acolo, ce oameni traiesc dincolo de Portile Curtii si am realizat ca voi afla raspunsul la un moment dat. Nu trebuia sa-l aflu caci va veni singur la mine pornind de la mine.

Am revazut momentul in care, in tacerea si umbra noptii, mi-am vazut adevarata fata in reflectia geamului bibliotecii in camera in care locuiam in casa parintilor adoptivi, camera slab iluminata stradal, la etajul 7 al cladirii. Atunci am invatat ca tacerea si rabdarea fac mai mult decat o mie de cuvinte si am incercat sa gasesc o modalitate de-a ma feri de ochii parintilor care cu siguranta ar fi avut o reactie pe cat de violenta, pe atat de justificata. Si am inceput sa ma descopar singura si sa caut raspunsuri pe care nimeni din jurul meu, in acel moment, nu le-ar fi avut.

Si mi-am dat seama ca Piramida ma cheama acasa, dar inca nu venise momentul chiar daca deja invatasem sa zbor, invatasem Curtea Piramidei si incepusem sa imi formez o idee despre oamenii care traiesc in Piramida. Mi-am dat seama vazand-o pe Sonia cu Murgul ei ca suntem la fel. Chiar prinsesem curaj si intram in coltiosoarele mai izolate de unde puteam studia in tacere si puteam auzi franturi de discutii.

Sonia m-a intrebat la un moment dat cum de am fost singura de la aeroport in momentul intalnirii care nu a fost asa uimita sa constate ca mai are inca doua surori gemene picaturi de apa la asemanare. Nici acum nu stie raspunsul: pentru ca stiam de existenta ei, in timp ce de Becca aveam o idee caci am vazut-o prin ochii mintii, am vazut prin ochii ei.

In momentul plecarii din casa parintilor adoptivi am simtit cum mi se ia o piatra de pe inima, am stiut ca Maicuta este de un sange cu mine prin atitudine si diferenta enorma dintre dansa si oamenii care m-au crescut si ca totusi o parte din mine va ramane ingropata alaturi de cel care mi-a fost atat de drag timp de aproape 9 ani.

Si totusi, mi-am pastrat gandurile adanc tanuite in minte si in suflet ani la rand. Nu era momentul sa spun cu voce tare ceea ce gandesc. Franturi poate mi-au scapat insa nu stiu cata credibiliate poti da unui copil care face numai dracii, este foarte aerian si pare sa fie pus numai pe rele…cred ca asa ma pazeam la acea varsta, involuntar, de ochii celor din jurul meu.

A urmat plecarea spre New Jersey, unde am inceput sa prind curaj, sa fiu mai stapana pe mine si sa incep sa ma formez ca persoana. Cred ca a fost cel mai bun moment in care s-a produs aceasta schimbare in viata mea moment si in viata mult altora. Momentul in care am ales sa iau loc in tribunele salii de sport pentru a urmari selectiile pentru diferitele echipe sportive ale scolii, faptul ca am ales echipa de volei-o echipa pe cale de disparitie si fara prea multe rezultate in ultimul timp-a spus ceva la un moment dat. A urmat integrarea in noul mediu social, camera aleasa, modul in care mi-am aratat caracterul si felul de a fi in diferite situatii…multe dintre aceste situatii si caracterul dobandit a dat un raspuns tuturor in acea zi care i-au dat de inteles Maicutei destule si ca nu a gresit in a gandi in acest fel despre copiii dansei si ca riscul asumat cu multi ani in urma, a avut rezultatul dorit.

-Ei, v-ati gandit? As vrea si o oarecare justificare scurta daca se poate.

-Nadia? intreaba cu jumatatea de gura si cu ceva neincredere cel mai mic dintre frati la acea vreme, Danel.

-Serios?! scapa Misha. Asa afirmatii la doar trei anisori?

Maicuta ii face semn discret sa taca.

-Fratele vostru, desi inca mic, a facut o afirmatie. De ce credeti ca a facut-o in conditiile in care inca afla multe despre propria persoana si ne percepe pe toti ca pe niste persoane care le vede zilnic in jurul lui, in conditiie in care pe unii dintre voi ii vede toata ziua foarte rar.

-Pai, incepe Dally, eu cred ca are o perceptie mai aparte in cazul Nadiei. Ca adult care am vazut-o destul de rar in jurul meu pana de curand am avut-o si eu. De cand am inceput sa petrecem mai mult timp impreuna, pot zice ca nu-l condamn-are ceva ca un magnet care te atrage spre ea si cand incepi s-o cunosti, atat cat te lasa, iti dai seamna ca prin ceea ce face si putinele vorbe pe care le spune este un om aparte. Si stie de ce face sau spune un anume lucru.

-Un raspuns, altcineva?

-Stie sa se apropie de persoanele din jurul ei si sa fie ca ele? Sa se faca inteleasa si intelege cand este rost de stat sau nu. Stie cand sa vorbeasca si cand sa taca sau cand prezenta ei este utila sau cand sa se retraga?

-Nu-i rau, Filip.

-Are rabdare si ne ajuta la teme? Unde nu stie, asculta si invata chiar si de la cei mai mici, fara sa se simte jignita?

-Si asta o trebusoara, Andrei.

-Am putut observa ca a fost ce-a mai amarata dintre noi cand am ajuns in New Jersey, spune Becca. Familia in care a crescut, am impresia asta si acum, a facut-o sa fie ca o floare cu boboci care refuza sa se desfaca si sa lase florile in toata splendoare lor. Camera pe care a ales-o sa stea a fost una temuta, dar ea avut curajul sa stea acolo in conditiile in care colegele ei de camera avea de gand sa ceara o alta.

-Asta nu ar fi trebuit sa stiu, Becca?

-Nu e un secret, dar camera ajunsese sa para putin cam deprimanta cu un pat liber, mai mereu, Nadie. Ai adus multa lumina si mult suflet, iar asta am observat in timp, vazandu-le pe fete cum se schimba si se lumineaza si ele la fata, in comportament.

-Iar Nadia a stiut sa alunge temerile sumbre si nejustificate, a facut minuni si a ridicat multe lucruri marunte la rang de arta. Vreo luna a fost foarte retrasa si cam sperioasa, gandeste cu voce tare Sonia. Are puterea de-a ridica pe altii cand ea este prabusita la pamant, insufla liniste sufleteasca si alunga temerile cand in sufletul ei este furtuna sau lumea se prabuseste in jurul ei.

-Stie sa uneasca oameni, sa faca multe lucruri de nimic, se descurca cu ce are la indemana. A plecat la drum cu o mare lipsa de incredere in ea acoperita de multa durere, furie, ura si alte chichite adunate, poate prea multe, pentru un suflet prea mic de copil chinuit, adauga Iosif.

-La intoarecerea in tara, a stiut sa ne adune si sa ne aduca in stadiul in care ar trebui sa fie fratii si surorile in conditiile in care abia daca ne-am adunat acasa toti si am constatat ca suntem straini unii de altii cum nu ar trebui sa fim, insa aici nu a fost decizia noastra, deci nu sunt in masura sa critic sau sa comentez acest aspect.

-Tony, eu poate nu sunt asa sportiv ca voi si vin si eu din alta casa cu alta masa, dar am putut observa ca in momentul in care ea si-a format caracterul, a fost urmata de multi, iar asta atesta incredere, foarte multa incredere. Nu stiu de ce, dar voleiul este un sport pe care il urmaresc cu mare drag de mic copil. Stiu povestea tripletelor de la liceul Hudson din New Jersey, care au pus echipa scolii pe picioare, stiu povestea Nadiei din ringul de wrestling si oricate trucuri s-ar strecura, ea a dat cu sete si cu incredere. Aici, la Colegiu, am observat cata lume a urmat-o si asta iarasi spune ceva. Am mai observat ca a stiut sa aplaneze orgoliile inainte ca acestea sa apara si sa omogenizeze echilibrul intre cei vechi si cei noi veniti, incat a facut voleibalistele imposibil de descris incuvinte de temut si nu numai.

-Andrei are pe undeva dreptate. Chiar daca este un sportiv bun, un om apreciat pentru ca stie sa se adapteze, sa evite conflictele acolo unde se poate si nu numai, pus alte minuni, este genul de om care stie sa observe, sa vegheze si sa sa sprijine. Spun acest lucru deoarece stiti de relatia mea cu Mark. Ei bine, nu stiu cat sunteti voi de acord cu ea, insa fara Nadia, poate m-as fi ratacit si as fi ratat un om deosebit chiar daca in trecut a mai avut cate o relatie mai mult sau mai putin reusita.

-Sonia a atins un alt punct aici, constata Matia. Nadia vegheaza si lupta.

-Au fost momente in care am vazut-o cu epuizare efectiva in ochi. Am stiut ca nu mai poate mult si se va prabusi. Nu am vazut-o niciodata prabusita sub epuizare si poverile altora, dar am simtit multe vibrand in ea. Oare ce-am facut noi pentru ea in aceste momente?

-A facut cineva ceva vreodata pentru ea, cand am vazut ca nu mai poate, totusi nu isi permite sa se lase doborata pana nu duce la bun sfarsit ceea ce are de facut?

-Eu cu Becca am vazut-o o singura data in viata, Brigitta. A fost in perioada de adaptare si invatare pentru ceea ce plecasem initial in Jersey. S-a prabusit cam la un an distanta de la plecare din Romania, moment in care era deja iubita si temuta in acelasi timp. Ne-a ingrozit pe toti, ne-a speriat binisor si am inteles atunci ca nu o putem lasa mereu singura sa faca totul, fiind capabila de sacrificiul de sine pentru ca altora sa le fie bine si este in stare sa ia asupra ei totul daca acest lucru este benefic pentru cei din jur.

-Asadar, voi considerati ca Nadia este cea care ar trebui sa ia mostenirea noastra si sa o duca mai departe? intreaba Misha.

In acel moment se lasa tacere, raspunsul a fost dat si s-a constatat ca fiecare are motivele sale sa nu comenteze decizia batranilor daca aceasta este sora lor Nadia.

-Ne-am gandit ca Nadia este raspunsul vostru. Am studiat-o si noi. Daca sunt lucruri pe care le tine pentru ea, respectam acest lucru. Daca sunt lucruri doar de voi stiute, frateste, le respectam. Totusi, decizia voastra in ceea ce o priveste si in ceea ce priveste munca noastra, cred ca este unanima, pentru ca si noi tot la ea ne-am gandit.

-Am studiat-o si noi de-a lungul anilor si am vazut ca poate este la fel ca Whitestar al ei-un om de tractiune, care poate duce multe; cade si se ridica, face minuni din nimic, ridica lucruri mici la rang de arta si unde inalta la cel mai inalt punct mentiune sus printr-o lupta asidua doar de ea stiuta. Adesea tace si indura, tace si face si adevarul iese la iveala. Noi nu am invatat-o asa, ea este de fel asa. Este, intr-adevar, un om care se face iubit si temut in acelasi timp, cu o rabdare de fier, cu tenacitate si munca de la care nu se da in laturi. In momentul in care ati aflat culoarea albastra a sangelui vostru, ne-a zis doar atat-” nu am nevoie de a fi domnita suverana a tuturor, ci am nevoie sa traiesc printre ei si cu ei; dati domnia cui considerati voi” moment in care am luat in calcul pe Dally si Sonia. Sonia a dat un raspuns aproximativ la fel, iar Dally a luat Domnia Suverana a Casei Phoenix. Aici a aparut liberul arbitru, intervine Misha.

Au aparut atunci alte orizonturi si m-am intrebat ce-am facut sa merit lucrul acesta in conditiile in care nu stiu daca asa ceva era cam ceea ce mi-am dorit. Am invatat multe lucruri singura, din zbor sau cu putin ajutor. E adevarat ca uneori sunt cam autoritara insa imi este mai bine in teren decat inchis intre patru pereti si un tavan deasupra capului.

Multe astfel de momente mi-au venit in minte si mi s-au perindat prin fata ochilor, mai ales momentele dureroase, care efectiv mi-au sfasiat sulfetul, dar in care am avut puterea sa alin pe altii. O a doua persoana care a luat o bucatica din sufletul meu cu el se afla la Odihna acum si nu stiu cand se va trezi din Somn. La un moment dat sau va ramane adormit pentru totdeauna. Faptul ca i-am dat ani din viata mea benevol a spus si acest lucru ceva, insa nu stiu cati constientizeaza ce inseamna sa faci asa ceva.

-Traieste viata cu ce-ti ofera si nu plange. Stiu ca vei veghea asupra mea in anii lungi ai vietii tale, poate o eternitate, insa nu-ti sfasia sufletul! Multi sunt cei care te iubesc si-ti arata acest lucru fiecare in felul sau, chiar si printre cei care te considera un dusman de temut. Ti-ar duce lipsa si sunt cativa care s-au schimbat de-a lungul timpului. Stiu ca Buni ti-a luat copilaria cu el in momrmant, era la fel ca mine si sangele de Phoenix trage la Phoenix. A refuzat sa primeasca anii pe care ai fi fost in stare sa-i dai si lui asa cum mi-ai dat mie. Eu nu am avut puterea lui; stii bine viata pe care am dus-o si am fost privat secole, milenii poate de ceea ce mi-ai oferit tu inca din primele clipe ale vietii tale. Asta a fost slabiciunea mea, te-am iubit si respectat intotdeauna, poate aceasta a fost slabiciunea mea. Buni a refuzat sa-ti mai ia din anii cu care te-ai saracit.

-Nu stiu daca stiu sa traiasc fara voi…

-Invata, trebuie! Nu te poti stinge in floarea varstei. Esti inca tanara, chiar inca o copila in anii neamului nostru. Ai imbatranit si asa prea mult la numai 8 anisori, ai reusit sa dai sufletului tau puterea de-a merge mai departe de ceea ce te-ar fi dus la ofilire intre tineri de anii tai, nu te pot lua cu mine!

Si totusi, Paun a mai luat o bucatica din mine cand s-a intins pentru Odihna. Am refuzat sa privesc in viitor.

Stiu ca am darul premonitiei si pot vedea lucruri care se vor intampla la un moment dat in viitor, insa in ceea ce-l priveste nu vreau sa stiu. Mi-e teama ca nu voi putea sa merg mai departe daca stiu ca nu se mai trezeste nici el, asa cum am stiut cand Buni a fost luat de ambluanta si dus la Fundeni; atunci am stiut ca nu se va mai intoarce, ca viata lui a ajuns la Apus si stia si el acest lucru.

Ma scutur de ganduri caci telefonul imi suna si inca mai am destula treaba cu hartoagele. Stiu ca trebuie sa merg mai departe si poate ca ar trebui sa scot nasul mai mult la aer, caci m-am cam inchis in Curtea Piramidei si sunt ca un robotel. Pana si maratonul zilelor de nastere l-am cam sarit in ultima perioada si nu imi place acest lucru. Oare Maicuta si Misha au trecut si ei prin aceleasi sentimente si oarece renuntari? Sau inca nu am invatat eu sa ma organizez in asa fel incat sa fie bine?

Raspund la telefon, intr-un final.

Dasha este foarte hotarata sa isi ia verisoara de urechiuse si sa i le lungeasca deoarece este cam scumpa la vedere, iar cand o vede omul la fata, este mai obosita si mai mohorata ca o zi de toamna tarzie. Pana si Madalina este constienta ca oricat ar incerca sa ma ajute, nu reuseste si inca deja am inceput sa-i las trebusoare pe mana. Am ratat multe in ultima perioada.

Nu ma mai odihnesc in putinele momente de respiro.

Imi lipseste prea mult Paun si inca nu ma pot inpaca cu gandul.

Cineva mi-a zis ca ar trebui sa-i las pe cei dragi sa se odhineasca si stiu ca mi-a reusit la un moment dat sa ridic poltergeisturi multe in jurul meu, de care si nesuferitii Dementori se feresc intr-o oarecare masura. Nici ei nu se ating de mine, caci am prea multa durere in suflet, dar se lovesc de prea multa putere de a ma ridica. In cazul lor este simplu, pentru ca sunt propriul meu Patronus. Puterea de sacrificiu suprem benevol spune multe si nu pot lupta impotriva ei; curios lucru ca inca din momentul primei intalniri, asculta si se supun din proprie vointa.

De altfel, de acest aspect m-am mai lovit si la elfi, unde am avut de-a face cu specimene care au fost blestemati pe vremea lui Isildur, eliberati de Aragorn si la prima vizita in Rivendell dupa ce Elrond s-a asezat cu ai sai din nou in Pamantul de Mijloc, au venit pe cam nepusa masa…

-Sa ne fie cu iertare, lord Elrond, dar nu putem sta linistiti in Lumea celor Morti, cand cea care ne vegheaza linistea somnului de veci este in vizita la cel care a dat pe jumatate din el ca Lumii Muritoare a Omului sa-i fie bine. Ne scuzati, Conita, ca va deranjam, dar trebuia sa stim ca sunteti dumneavoastra.

Narsil a stralucit din nou si s-a incrucisat cu spada celui mort.

-Numai boroboate faceti!

-Domnita, desi am fost iertati de Aragorn dupa ce ne-am platit datoria fata de Isildur, faptul ca Narsil a stralucit din nou si stim ca este mostenita de drept prin legatura de sange chiar si legata prin alianta, vom veni benevol daca veti avea nevoie de ajutor.

-N-ati lasa voi o domnita la anaghie cu spatele nepazit, nu?

-Nu ca ar fi nevoie… ne orientam si noi, ce sa mai. Lasand gluma la o parte, pot spune ca multi care te-au cunoscut, Domnita, ne-au spus numai vorbe bune despre domnia ta. Te-am urmarit o vreme si ne-am convins. Cand ai pasit in Lumea Mortilor si chiar ai facut dreptate unde a fost nevoie, pot spune ca am simtit o legatura de sange foarte puternica. Ne-am platit datoria la Aragorn si am fost eliberati de blestemul lui Isildur, insa eu si oamenii mei iti vom fi alaturi mereu la nevoie fara a cere ceva la schimb.

Chiar daca mortii sunt morti, iar cei aflati la Somn se odihnesc fara perspectiva mortii sau a Trezirii la viata se afla la limita dintre cei vii si cei Morti, tu, Domnita, esti mult mai aproape de noi decat de cei vii.

-Stiu, Buni si Paun.

-Si pe cei care i-ai ingropat acum cativa ani, la cumpana dintre ani. Chiar daca au primit linistea ta, ei tot continua sa vegheze, alaturi de cei doi.

Tin minte ca s-a lasat si atunci un moment adanc de tacere care a facut mai mult decat o mie de cuvinte…

Mai arunc o privire peste ultimile hartoage pe care le mai am in fata-noroc ca am mereu castile cu mine si „sufar” de atentie distributiva. Imi eliberez masa de lucru, pun fiecare lucrusor la locul lui si ma hotarasc ca este cazul sa mai scot nasul la aer. Nu am uitat faptul ca am mai clacat odata si sunt constienta ca la acea vreme eram o copila plin de viata care isi intindea aripile care ii fusesera legate fara voia sa si isi cladea caracterul si fundatia pentru ceea ce o astepta la un moment dat in viitor

-Dasha, cand e ziua ta, ai? Ca pe Lupana cred ca am ratat-o oarecum asa…

-Nu, dar ce-ti veni pana la urma?

-Imi tii morala teoriei lu peste? Asa ma stii tu pe mine? Ca trebi serioase intreb in doi peri?

Se lasa un moment de liniste. La usa, Mada cu mezinii familiei in vizita. Dau telefonul pe speaker si intreb daca iese careva la un pahar de vorba. Atat a trebuit Dashei.

-Nadie, te las acu cu piticii pe creier putin si revin cu un telefon, ei?

-Merge si asa si te rog sa nu te iei de piticii mei pe creier ca nu mai apuci…cati ani faci anul acesta?

-Ma bucur ca te-ai decis sa mai iesi si tu putin la aer. Chiar iti ducem dorul sa stii. Stim ca ne esti alaturi, ca ai mai multa responsabilitate ca oricand insa cat mai poti trage in felul acesta?

Stiu ca amandoua au dreptate, prefer sa nu ii raspund si sa las totul in ordine pana a doua zi. Efectiv am nevoie de o pauza. In alte dati, Paun m-ar fi rupt de toate cele, insa azi au fost Dasha, Mada si prichindeii.

Cand mi-am facut aparitia, am putut citi o bucurie enorma pe chipurile tuturora, insa nimeni nu si-a putut ascunde umbra de ingrijorare din ochi. O clipa, imi studiez chipul in oglinda din livingul mare de la parter.

Le inteleg ingrijorarea-poate ar trebui sa mai alung din cearcanii negrii de sub ochi si pamantiul din obraji.

Ma simt un pic straina de cei prezenti chiar daca sunt cei ai casei.

Nici nu intru bine, ca deja telefonul incepe sa bazaie de la mesajele care par sa nu se mai opreasca. Raspund rabdatoare la toate ca abia ce-am intrat pe usa, fac un dus si vedem unde ne strangem. Se subintelege ca voi sta cateva clipe cu cei ai mei la povesti apoi ne strangem noi pe undeva.

-Cred ca vom face o plimbare de agrement calare, sugereaza Sonia, sosita de la grajduri de curand caci nu s-a schimbat inca.

-Nu-mi zice ca nazdravanul meu face iarasi pe nazurosul! Doar l-am dadacit destul azi…zic si io?!

-Ntz, nu! Cumintel foc as zice, desi cam dubios.

-Poi? Ce puneti voi la cale?

-Poi, nush, nimic?

-Madalina Maria Moise, ce te-ai vorbit matalauta cu Dasha c-o iesi si ea la lectie, acu?

-Nimic?!

O cred pe cuvant, stiu ca nu minte, dar Sonia simt ca imi ascunde ceva, dar nu insist pentru ca stiu ca voi mai face un drum oricum si stiu ca George si Nea Gheo ma asteapta pentru a doua vizita la Padocurile Vestice. Daca mi-am obisnuit cu narav murgul…stiu amandoi ca imi scot animalul de doua ori la plimbare, iar a doua plimbare poate fi la orice ora din noapte. Daca animalul lipseste in puterea noptii stiu ca eu sunt de vine, insa un mesaj sau chiar telefon de verificare nu strica niciodata. Uneori ne plimbam si stam la palavre pana la rasaritul soarelului calare.

Inainte de-a pleca, cu cei mai maricei dintre frati si surori, ma uit din pragul usii la Maicuta, Misha si mezinii familiei. Privesc din urma la cei cu care ies la o gura de aer proaspat, de relaxare si ma gandesc la cei care ne asteapta…simt ca am trait prea mult timp in negura si chiar am nevoie de puterea lor, a celor care mi-au fost alaturi atata timp, cu care mi-am petrecut anii adolescentei, anii maturitatii timpurii si am ajuns un adult in toata puterea cuvantului.

Simt nevoia sa imi las sufletul si mintea sa respire, sa traiesc din nou si exact asta intentionez sa fac!

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: