Linistea care nu anunta furtuna

Colindand prin Curtea interioara a Piramidei „Murgului” imi dau seama cat de prinsa am fost cu treburile avute dincolo de Poarta Sangerie.

Pasii inca isi cunosc drumul, dar ochiul stie ca a pierdut culorile toamnei si asa destul de darnice cu noi in acest an.

Ascult tacerea lasata peste harmalaia tipica unei scoli alaturate unei cladiri care adaposte liceul si inca unei cladiri unde studentii isi tocesc coatele si neuronii. Caminul, care ii cazeaza pe toti cei care nu sunt din Bucuresti, este si el linistit, caci multi au plecat acasa. Cate o fereastra luminata ici-colo imi aminteste de vremea petrecuta in New Jersey, cand ramaneam in caminul scolii-aceeasi liniste domneste si aici, in caminul Colegiului „Andrei Saguna”.

Liniste este si printre angajatii nostrii, caci multi au plecat la familiile lor departe de nebunia Capitalei, iar cei ramasi, au primit si ei liber, iar noi ne descurcam. Un mic zumzet intalnesc la Orfelinat si la Casuta Centru Poarta Sangerie unde copilasii fac ultimile pregatiri pentru a-l primi pe Mosu cum se cuvine. Le e dor de mai toata lumea deja, insa stiu ca fiecare dintre cei care au grija de ei intregul an au si ei pe cineva care ii asteapta acasa. Stiu ca ii macina gandul ca mai exista si oameni ca aceia care i-au abandonat sau care le-au dat viata, insa nu pot avea grija de ei asa cum se cuvine si atunci au fost nevoiti sa-i dea.

Am simtit bucuria lor sufleteasca atunci cand am intrat incarcata de cadouri. Le simt mereu bucuria in suflet cand vin pe la ei si peste an. Au fost cativa mai marisori care au vazut unele ramasite ale bataliei in ochii mei, au vazut oboseala adunata si au simtit oboseala adunata in suflet.

Severus, desi de serviciu in aceasta vacanta de iarna la Hogwarts, a fost inlocuit de colegi si trimis acasa pentru a sta cu familia. Stiau cei de acolo de cele petrecute la Poarta si de ghidusiile mele. I-au taiat-o din scurt ca pentru 2-3 elevi care raman in vacanta nu are rost sa stea departe de ai lui. Nu a comentat nimic pentru ca este constient ca sunt mereu atenta peste tot unde am Phoenicsi si ca am simturile puternice si ascutite. Si chiar daca nu am Phoenicsi, oricare membru al familiei este atent supravegheat, discret.

La padocuri, nea Gheo a ramas cu cativa dintre grajdari care nu au familii si nici nu ii asteapta nimeni acasa. Au primit cu draga inima cu colindul, un vin fiert cu scortisoara si o oala aburinda de sarmale abia luate de pe foc. In schimb, m-au primit cu cozonac facut in casa. N-au chitait niciunul secretul celui care s-a inhamat la asa o trebusoara atat de migaloasa si dificila, in acelasi timp. Parca mai ieri ma intorceam acasa de peste ocean si faceam cunostinta cu ne Gheo si oamenii lui si ce greu mi-a fost sa ma desparte de el cand a venit vremea sa se pensioneze!

Acelasi sentiment l-am avut cand s-au spart randurile in „Generatiei de Sacrificiu.” recunosc ca imi este dor de acele vremuri si inca nu am reusit sa ma acomodez cu noile coechipiere si imi dau seama ca si in cazul surorilor mele mai mici nu imi este usor. Stiu ca toate cer timp, insa nu mereu stau bine cu rabdarea.

De altfel, stiu ca va trebui sa invat obiceiurile celor din Pamantul de Mijloc.

Sunt prea putine lasate scris in urma, dar presupun ca se poate invata.

Sa fiu sincera, imi este dor de vechea formula-Luana a spart gheata, a urmat Misha si o nepoata, Keilani, a doua zi. Lor le-au urmat Cristina sau Neri, cum a ramas poreclita de la prea multe Crsitine, alaturi de Diana Sandru, pe scurt Dia.

Urmatorii sarbatoriti vor fi Cristi si Dorina, care vor implini 16 ani in prima zi de Craciun. Vom voi toti in jurul lor, cu mic cu mare, insa din a doua zi de Craciun, sarbatoritii vor trebui sa se obsinuiasca cu ospitalitatea si randuiala celor din Rohan si Gondor, caci in aceasta perioada au si ei de sarbatorit.

De altfel, stiu ca imi va cadea in sarcina sa povestesc despre obiceiurile de dincoace de Poarta Sangerie. Nu m-as declara experta, dar din putinul pe care il stiu, mereu l-am impartasit cu altii. Robert nu se mai oprea, la un moment dat, din povestit despre traditiile familiei in care a crescut. Billy poveastea si el o gramada la un moment dat. O schimbare am simitit la Severus care a avut si el o familie gazda poate putin mai breaza ca a mea, dar a invatat sa se dea pe brada binisor si, la fel ca mine, nu ii lipsesc momentele tensionate si neintelegerile dintre gazdele care ne-au crescut. Cumva, aceste cateva aspecte comune ne-au unit tacit si mereu mi s-a parut ca nu am nevoie de prea multe sa ne intelegem.

Aceasta plimbare m-a relaxat, simtind nevoia sa fiu eu cu mine, departe de balamucul meu obisnuit.

Un moment de solitudine care mi-a prins bine. Inconstient, aveam nevoie de acest moment.

La intoarcere, am fost primita cu caldura de toti ai casei.

Am observat ca Andrei s-a saturat de vorba cu Beorn si Anna, Paun s-a saturat de vorba cu Torn, Bujor si Cami s-au integrat foarte bine intre cei ai casei. Stiu ca va trebui sa invat si obiceiurile dwarfilor din toate neamurile, la fel ca si obiceiurile elfilor din toate neamurile, insa limitile impuse de organism, de structura oaselor vor trebui si ele ascultate.

Stiu ca fiecare a vazut ca am si eu limitele mele, insa s-a inteles faptul ca nu ma plang niciodata. Trag de mine cat pot, dar cand ajung la limita si nu mai pot, cad din picioare fara avertisment. In ultima clipa, mezinii familiei trag semnalul de alarma, insa toti ce poti face este sa speri ca imi revin.

Una peste alta, chiar daca m-am obisnuit ca sarbatorile sa fie motiv de scandal si sa nu tin prea mult la ele, acestea au devenit o ocazie de studiu de caz, de-a intelege pe fiecare cu traditiile pe care le are si ca ma pot reculege in liniste fara a mai fi nevoita sa suport orice, sa vad si cealalta parte a medaliei.