In memoriam-Dasha Domnitzu

Rugăminte: ideea mi-a venit în vara lui 2001, am pus-o pe hârtie prin toamnă, iar forma finală a prins contur la finele aceluiaşi an şi  aşa am lăsat-o. Dacă printre cititorii mei se va mustăci, am rugămintea să se ridice două degete şi mă voi conforma.

Mulţam and hopefully enjoy!

 

 

Tarziu in noapte, ma trezeste colegul meu de teren si-mi spune fara drept de apel sa-mi fac bagajele pentru o deplasare neprevazuta tocmai in inima tarii, la Targu Mures. Mi-a spus ca ar putea fi evenimentul anului si o particica din istoria muzicii romanesti, dar mai multe imi va povesti cand ne vom intalni la Gara de Nord unde deja facuse rezervari la un Rapid ce urma sa plece in urmatoarele 3 ore.     

Asadar am destul timp sa ma trezesc din buimaceala, sa fac un dus si un oarece bagaj-oare pentru cat timp?-si sa ajung in gara cu vreo ora inainte sa traga trenul la linie daca aveam noroc de taxi.Ma rugase Dan sa incerc sa ajung in timp util deso nu era cazul dupa atata timp de lucrat impreuna, insa l-am lasat sa termine fraza. La fel ca mine, nu suporta sa fie trezit din somn fara un motiv bine intemeiat, asa ca ma conformez si ma incadrez intr-o ora si pe sfertul academic. Ma astepta cu biletele deja cumparate de la singura casa deschisa in incinta garii la acea ora cam necrestineasca si mergem la o cafenea pana spre ora 3.

Pe parcursul orei pe care o mai avem de petrecut in curentul si frigul garii, imi explica motivul pentru care ma scosese din asternutul cald al garsonierei in care locuiesc.Cineva il sunase pe fix de nu se stie unde sa-i spuna ca la intrarea in judetul Mures dinspre Bucuresti, la Benzinaria Nordului, fusesera vazute cam 300 de autocare marca Mercedes inca prototip cu sigla Voltaj inscriptionata pe fiecare in parte, oprite la alimentare.

-Dar cum e posibil, omule!? il intreb pe Dan cu ochii mari cat cepele, nevenindu-mi sa cred ceea ce aud.  Abia maine seara au concert in Targu Mures. Cine n-are ce face la ore dintr-astea?

-Habar nu am, dar lui sefu` sigur nu o sa-i placa daca ne intoarcem tepuiti. In plus, nu am recunoscut vocea si a avut minte destul sa sune pe fix, daca e cumva la vrajeala.

-Da-ti seama ca nici noua nu cred ca ne-ar face prea mare placere sa ne plimbam asa de dragul de-a ne plimba pe cancerul asta…Oare ce s-o alege de tara asta intr-o zi?!

Ne suim in tren, fiecare stiind ca si celalalt sparge intre dinti dulceturi mai putin demne de postul Craciunului care in cateva zile se va fi sfarsit…dar stiti si domniile voastre ca noi, jurnalistii, nu prea suntem usa de biserica, totusi pastram cele gandite doar pentru noi.

Ajungem pe la ora pranzului in oras, ne cazam si cum nu ne prea arde sa ne intindem dupa un drum destul de linistit, ne dam intalnire la restaurantul hotelului care peste aproximativ o ora isi va deschide portile pentru masa de pranz. La receptie, directorul hotelului arunca un ochi peste registrul de evidenta. Printr-un gest abia perceptibil chiar si unui ochi format, receptionera ii atrage atentia asupra noastra dupa cum ne asteptam.

Probabil a banuit ca doar ceva iesit din comun ar aduce in ascest oras presa din Capitala. Nu ca as vrea sa zic ca in orasele nu se pot intampla asa evenimente incat sa nu atraga atentia intregii tari.

Foarte politicos, directorul se indreapta sprenoi cu un zambet amabil si ne da binete.

Se vede ca e din acesta zona a Ardealului dupa accent si ca nu-i un afacerist venit aici dupa ce i-a fost vandut un pont bun caci, credeti-ne pe cuvant, hotelul arata foarte bine si se vede ca afacerea ii merge.

-Ma bucur ca ati gasit un loc la noi, nu credeam ca mai sunt locuri disponibile dupa rezervarile masive din ultima saptamana. Pana si gazdele si pensiunile din oras au toate locurile ocupate. Plus ca n-au fost doar romani, ci si straini.

-Aveti idee de ce acest lucru? il intreaba Dan pentru ca ne-a mirosit si nu are rost sa ne ascundem dupa deget, ci mai bine jucam cu cartile pe masa.

-Probabil concertul trupei Voltaj, dar va spun sincer ca baietii au mai concertat pe la noi si nu a fost o valva asa de mare. Ma imtreb oare ce s-o pune la cale. Adina! isi striga directorul fiica, o mare admiratoare a trupei, care isi face aparitia in mare graba. Ai idee daca rezervarile sunt facute pentru concert.

-Nu prea, de ce ma intrebi?

-Ma gandeam ca poate stii ceva sa-i poti lamuri pe dansii. Au venit tocmai de la Bucuresti

-N-am nici cea mai vaga idee, imi pare rau. Bucatarul spune ca oasptetii hotelului sunt poftiti la masa.

 -Putem sa va invitam la masa noastra pentru pranz? Astazi suntem doar noi doi, eu si fiica mea, Adina

-Multumim pentru ospitalitate!

Chiar daca nu ar fi insistat, noi tot am fi acceptat. N-am fi ratat pentru nimic in lume sa vedem cat de nevonovat ar putea fi acel „nu stiu” al Adinei. Trebuie sa stie ea ceva mai mult decat arata, dar pana la proba contrarie, noi o credem pe cuvant. O intrebam, totusi, daca are prieteni la fel de impatimiti ai trupei Voltaj, cum isi astepta ei idolii cand se anunta concert in oras sau in imprejurimi si alte intrebari cat se poate de „normale” in asemenea situatii pentru a nu-i da de inteles ca cum ca am fi mirosit ca ar stie ceva. II facem jocul pe durata cinei, insa Adina ne da de inteles ca este destul de isteata si cand ne da de inteles ca e pe punctul de-a spune exact ceea ce am fi vrut sa auzim, ne lasa cu ochii in soare fara a depasi o granita atat de usor de trecut.

La putin timp dupa ce ne ridicam de la masa, apar cativa dintre prietenii ei, fani Voltaj si ei, dupa micile franturi de conversatie pe care le auzim si in care este mentionat numele trupei. Adina ni-i prezinta politicos si sunt de acord sa ne arate ultimile pregatiri pentru concert ai unor averitabili fani Voltaj care se respecta. Noi tot speram sa zboare macar o pana daca nu tot porumbelul, dar juniorii joaca tare asa ca ne vedem nevoiti sa ne lasam pagubasi si sa acceptam ce ni se ofera. Nasoale momentele astea de frustrare, dar exista si ele.

Cand deja am inceput sa ne plictisim-iertare daca suntem prea rai-apar Anda si Adriana, fiicele patronului Benzinariei Nordului. Din nou apar sperante ca am putea afla ceva, totusi fetele â€o nu au vazut si nu au auzit nimic.Ne apuca un tremur nervos, dar ne stapanim. Ca sa nu incurcam fetele in spatiul si asa destul de restrans, intrebam ce putem vizita in oras. Ni se sugereaza Casa de Cultura a orasului unde se va tine conferinta de presa, plus inca 2-3 locatii cu valoare turistica. Un pic de aer nu ne strica, mai ales la nervii nostrii aproape intinsi de maximum.

Ziua este aproape pe sfarsite, la fel si puterile noastre. Ne hotaram sa mergem la cina in jurul orei 20 asa ca ne ramene o ora si jumatate sa ne invartim prin oras si sa ne pregatim de masa, nu de alta, dar suntem din nou invitati la cina. Apare din nou o mica speranta ca fetele se vor da pe brazda absoribite in vreo discutie de-a lor si nu speram decat la un fulgusor cat de mic…nimic! Un nou set de dulciuri la adresa apelantului nocturn fara ca postul sa se fi sfarsit si incercam tot felul de idei de tortura in cazul in care dam de persoana respectiva.

Nu stiu cand a trecut noaptea. Oboseala si-a spus cuvantul. De prea multa lene, probabil, m-am dat jos din pat aproape de ora pranzului, cand am simtit ca agitatia de dincolo de geamuri a devenit prea mare si se cere o explicatie. Daca stau sa ma gandesc, nu-mi pare rau ca am sarit peste micul dejun, mancarea din partea asta a tarii este foarte satioasa, insa in ceea ce ma priveste nu m-as supara sa mai iau ceva in greutate.
Revenind la oile noastre, trebuie sa marturisim ca daca nu primeam acel telefon nu mai gaseam un loc liber, nu mai zic ce camere. Nici acum, la pranz, nu scapam de invitatia la masa, dar avem placerea de-a le cunoaste pe sotia directorului si pe mezina. II amuzam cu povestea telefonului in miez de noapte-observam totusi lipsa gemenelor Baron care ne-au dat de inteles ca ar ramane peste noapte, insa pana sa intrebam de ele, atentia ne este atrasa de harmalaia de afara care creste din ce in ce mai mult cu fiecare secunda. Observam grupuri de tineri misunand prin oras ca ciupercile dupa ploaie. Ne dam seama ca trebuie sa fim atenti cand vom iesi la o mica si nevinovata plimbare pentru a vedea ultimele pregatiri pentru concertul Voltaj. Nu de alta, dar riscam sa ne impiedicam la tot pasul ori nu cazul, nu azi!Observam ca Anda, mezina familiei Lupascu la al carei hotel locuim, este ca o lipitoare pe langa Adina, insa stie sa nu incurce, ba chiar stie ce are de facut. Si noi incercam sa nu ne mai roadem unghiile si speram ca ceea ce adulmeca nasul nostru sa sa se intruchipeze la un moment dat. Uneori stau si ma intreb ce-am gasit la meseria asta. Ca din intamplare, se pare ca Dumnezeu are urechi si ochi si pentru noi, caci Baroanele noastre de la benzinarie vin cu sufletul la gura sa-l parasca pe Radu, baiatul bun la toate. Vina pe care o poarta: si-a ras in barba de ele pe durata pranzului.

-Da, fetele, spune una dintre gemene, stateam cu spatele la usa iar Radu si tata cu fata. Stiti doar ca tata nu prea le are cu muzica asta care ne place noua, tinerilor, asa ca n-avea idee de cine e la pompe de-si umple rezervorul, desi stie cine sunt preferatii nostri. Radu, in schimb, isi tot radea in barba. Nu-l bagam in seama ca na, poate fusese pe la vreo petrecere si inca era bine dispus pana se deschide usa. Nesuferitul ii vazuse pe baieti la pompe si a zis ca trebuie neaparat sa ne vada fetele cand or sa intre sa achite combustibilul.

De oftica, continua cealalta sora, ne-am luat de el, poate ar avea nevoie de concediu prelungit. Iti jur ca vreo 2 ore am stat cu totii de vorba la masa, iar bietul tata se uita cand in stanga cand in dreapta buimac, intre timp aparand si bunica, mare fana si dansa, ca nu degeaba trupa e ascultata de foarte multe urechi indiferent de varsta.

-Faza dura, isi continua ideea, este ca la un moment dat s-au oprit niste masini de politie in dreptul Transporterului Voltaj si-au luat la puricat. Daca erau de la noi din judet, nu saream ca arse, dar de la Andre` si pana la tata, am sarit toti in picioare ca, na!, erau regulamentar parcati, nu blocau cale de intrare-iesire, acces la pompe etc. Au iesit ai mari gramada afara sa vada ce se intampla si numai cat au deschis usa a fost indeajuns sa intre inauntru vuiet de sirene destul de puternice chiar daca inca departe.

De aici, urechile noastre de reporteri devin foarte ascutite intrucat misterul nostru pare ca incepe sa prinda contur si sa se dezlege. Ne intrebam daca ar trebui sa ne luam dulceturile inapoi si sa mergem sa ne spovedim la preot in cel mai scurt timp posibil.

Pe semne ca primise si el telefonul cu pricina si n-a mai putut de incantare dupa ce s-a dezmeticit dupa fraza „Suntem deja la fata locului” promitandu-ne o prima grasa la intoarcere. Asa ca ascultam cat mai discret mai departe, stim ca nu e tocmai frumos, dar…

-Si, dupa o liniste mormantala pret de cateva clipe, se aud alte sirene de politie in departare. Fata, daca iese totul ca la carte, suntem faimosi rau…oricum ar fi aia, dar istorie

Pe masura ce povesteste-de mentionat aici ca fetele au venit cu o masina de politie cu numar de judet-incepe sa se auda vuiet de sirene de politie…Lumea, curioasa, isi indrepta atentia spre parte din care se aude si se aduna grupuri-grupuri…Spre marea mirare a celor prezenti, inclusiv a noastra, mai trec minute bune pana se vede ceva la orizont. Ofiterii de la circulatie sunt deja la datorie, cu toate ca pana acum au cam stat degeaba la capitolul dirijarea traficului…si au motive serioase acum sa-si faca datoria! Mai intai, se vad masinile de politie. Cand deja ne intrebam daca mai avem vreo sansa sa ascultam concertul de la atata vacarm, sirenele tac la unison, ca la un semn. Observam ca pe masura ce intra in oras, masinile sunt din diferite colturi ale tarii dupa numarul de inmatriculare, deci, mobilizare generala pe tara…

E cazul sa intram in panica si sa cerem intariri? In spatele masinilor de politie, se vad care tv din toata tara si din lume, urmati de duba Transpoterul trupei Voltaj, ambulante si autocare. Caravana e incheiata de alte ambulante si masini de politie si jandarmerie. Intreaga caravana este primita in aplauzele localnicilor. Fiecare pare sa stie unde isi are locul ca si cand totul ar fi fost de dinainte stabilit. Nimeni nu se calca in picioare cu nimeni.

Spre marea noastra mirare, desi nu ar trebui sa ne mai mire nimic, oraselul este circulabil.

Fanii incep sa coboare din autocare, in liniste si isi indreapta pasii spre locul de cazare ce le oferi gazduire pentru o zi sau doua.

Majoritatea sunt la varsta adolescentei, insa total atipic comporatamentul lor fata de ceea ce ne este atat de familiar. In tacerea ce se lasa pana spre ora 16 cand trupa isi va tine arhiobisnuita conferinta de presa dinaintea oricarui concert la Casa Cultura a orasului, noi luam la inspectat cele 300 de autocare. Sunt frumoase, nu gluma, solide si aranjate in sir indian. Nici unul nu este mai in fata sau mai in spate de cel din stanga sau cel in dreapta, de parca o linie invizibila ii tine aliniati ca la defilare. Cele mai multe sunt din Bucuresti, 5 la numar, urmate de judetul Ilfov cu 2. Intr-un din cele 5 autocare bucurestene observam niste silutete negre. E clar ca este cineva inantru si se pune ceva la cale. Am vrea sa stim si noi ce sau macar sa vedem niste fete. Daca putem spera la mai mult, indrazim sa credem ca oricare dintre acele silute ar putea capul rautatilor si noi tare am vrea sa-l cunoastem. Oricat ne-am suci si rasuci, nu prea putem sa ne apropiem de autocare prea mult, caci sunt pazite si se patruleaza la un interval de 10 minute de mascati. Dam binete, intrebam de pe unde este fiecare daca putem afla si o intindem la pas vioi caci vrem sa vedem concertul, nu doar sa-l acultam. In hotel, ultimii fani isi iau cheile de la receptie. Este destul de liniste si la masa de pranz. Parca am fi intr-un oras plin de fantome nu de oameni cat de poate de vii.

-Sa fiu sincera, ma astept sa vad o fata extrem de cunoscuta in ale organizarii de concerte de mare anvergura, imi zice Dan. Altfel nu vad cine ar putea fi capul rautatilor.

-La ce te gandesti?

-Cunosc vreo doi sau trei care ar putea fi in stare de asa ceva. As putea spune ca oricare dintre ei si-ar putea „asigura” nemurirea numelui cu asa ceva cand se va gandi sa iasa la pensie. Sau or fi niste pustani entuziasti la inceput de drum si, ca sa-i bage lumea in seama, si-au unit fortele. Am un presentiment, totusi, ca nu e asa cum gandesc eu. Oricum, m-ar mira sa fie doar o singura persoana bagata in asa ceva chiar daca vorbim de un monstru sacru al concertelor de amploare.

-Vom vedea, important este ca suntem aici. Hai sa…vorba imi este taiata de un gest al lui Dan pe care pur si simplu il urasc. Imi atrage atentia spre autocarul 1 Bucuresti, din care coboara un grup de 5 fete cu varste intre cel putin 20 si maximum 25 de ani. Ne uitam unul la altul si clatinam din cap, nu ar fi posibil asa ceva, fara nici un dubiu. Si nu le dam sansa la nici un „dar.”

La 15:30 orasul pare ca incepe sa prinda viata. Se apropie ora conferintei de presa unde oricine este liber sa participe. Fani si reporteri s-au amestecat in asteptarea trupei Voltaj.

-Ce crezi, o sa fim parte la scrierea unei pagini din istoria muzicii? il intreb pe Dan in soapta.

-Asta ma intreb si eu, nu mi-a fost dat sa vad atata puhoi de lume si ma indoiesc ca o sa mai vad vreodata in viata mea. Chiar daca ar canta pana la Craciun si tot n-ar termina.Cred ca daca i-ar duce pe National in Bucuresti tot n-ar avea loc atatia! Poate vreo 2-3 stadioane sa-i incapa pe toti.

-Nu te contrazic absolut deloc, Dane. Asta ma intreb si eu, unde atata spatiu si care-i treaba!

-Totusi, cine a pus tara la cale de toata lumea se intreaba si nimeni nu stie de la cine sa ia un raspuns, caci nimeni nu are unul? Observ ca toti colegii nostri de breasla, romani sau din afara tarii au aceeasi nelamurire pe fata, iar trupa cred ca deja se ingrozeste de ce se petrece aici. Sper ca personajul sau personajele care au adunat atatia oameni sa fi venit si cu o idee de acasa la purtator…Sirul ideilor imi este intrerupt de aparitia trupei, primita in aplauze. Pe chipul celor 5 baieti si a managerului se citeste aceeasi nedumerire: unde vor incapea atatia oameni.

Conferinta incepe un pic cam stangaci, dar pe parcurs atat fanii, cat si jurnalistii pun intrebari. Se completeaza unii pe altii. Se vorbeste o engleza extrem de buna si nimeni nu se baga altcineva.

-Cum intentionati sa tineti concertul din aceasta seara? intreaba un ziarist din Marea Britanie dupa accent. De mentionat ca fiecare s-a prezentat la inceput, nu ca ar fi contat foarte mult, dar bunele maniere.. -Nu avem nici cea mai vaga idee, raspunde Calin, vocalul trupei.

-Amanati concertul? -In nici un caz nu vom face acest lucru, in cel mai rau caz, ne vom prelungi sederea in oras si vom vedea cat de ospitalieri sunt targ-muresenii de Craciun, replica urmata de rasete. La modul cel mai serios, speram ca persoana sau persoanele care au strans atatia fani, facandu-ne astfel o frumoasa supriza, sa fi venit si cu o idee de acasa.

Suntem constienti ca s-au investit timp, bani si munca. Ii multumim lui Calin ca ne sustine punctul de vedere; interesant este ca nici ei nu au idee cine ar fi capul rautatilor. Ca si ceilalti colegi ai nostri, chiar suntem curiosi cum isi vor tine concertul. Intrebarile nu au mai contiunuat mult timp…surpriza mare cand ne-am uitat la ceas totusi-trecusera 3 ore intr-o conferinta de presa de-a dreptul incomparabila cu ceea ce am vazut pana acum si pe care putem s-o descriem ca fiind lapte si miere. Toate ca toate, insa supriza si mai mare a fost cand am iesit din Casa de Cultura.

In spatele Primariei orasului, cu autocarele la baza, se ridica un hangar imens. Postul Pastelui? Mic copil! Dinauntru se aud probele de sunet si pe usile deschise se vad si probele de lumini. Pentru o clipa, toti ramanem pironiti locului. Nimeni nu-si poate explica nimic din ceea ce vede, cate unul se mai uita la ceas si se intreaba daca nu cumva conferinta a tinut mai mult decat a crezut initial, dar nu! Nici o sansa si, se pare, trebuie sa acceptam ceea ce ne vad ochii. Incet incet incepe sa ninga mai intai cu fulgi mari si rar, apoi ninsoarea se inteteste, iar o slaba adiere de vant face ca fulgii sa para o perdea in adierea vantului vara. Indemnati de curiozitate, intram fara sa ne inghesuim ca in alte parti si alte dati. Inca un lucru care ne uimeste.

Daca ce-am vazut pe dinafara ne-a uimit, ce-am gasit inautru, ne-a lasat perplecsi si fara grai: echipament ultima generatie, aerul este caldut, este chiar placut as spune, puncte medicale peste tot la distante egale pentru orice eventualitate…parca am fi pasit intr-o lume de poveste de indata ce-am intrat pe portile hamgarului. Baietii intra si ei cu o expresie uluita pe chip. Se indreapta spre scena, unde instrumentele ii asteapta cuminti pana in momentul in care incep probele de sunet propriu zise. Daca bietele instrumente ar fi fost fiinte umane, ar fi vociferat.

Totusi, stresul baietilor se simte cel mai tare in aceste clipe-tobele lui Pampon se sparg, Vali si Gabi raman fara 2-3 corzi de caciula la chitari, microfonul lui Calin nu se mai aude, iar clapele lui Bobita suna cam afon si neacordate…total atipic pentru un echimapent electronic.

Cum uneori Mos Craciun mai face exceptii uneori si vine mai devreme, fanii le-au facut cadou alte instrumente nou noute, in timp ce „covalescentele” sunt puse deoparte, poate se mai poate face ceva pentru ele si raman ca rezerva. Am aflat, nu va spunem cum, ca de la conferinta de presa si pana la inceperea showului, tarile care au care tv, au transmis numai buletine informative, caci nu mai era chip sa transmita in cele 2-3 ore si altceva de cand cu hangarul urias aparaut de nicaieri .

O liniste de mormant se lasa peste toti ce-i prezenti…ne dam seama ca intre toate, sefului nu-i vom putea raspunde la o singura intrebare nu-i putem raspunde la intoarcere…unde este interviul cu capul-rautatilor. De nicaieri, apare un grup de 10 fete, dintre care 5 seamana destul de bine, de unde deducem ca ar putea fi rude, iar 3 dintre ele sigur sunt surori deoarece seamana ca picaturile de apa. Se uita stanga-dreapta, sus-jos si pare multumite de ceea ce vad. Sa aiba ele vreun amestec? Asistam la ultima repetitie a trupei, ultimile retusuri la lumini. Trebuie sa va spunem ca pentru Romania, ceea ce gasim in acest hangar este total nou, insa ne asteptam sa vedem mai multe pe masura ce concertul isi va duce la bun sfarsit desfasurarea dupa ce va fi inceput. Deja nu mai exista dubii ca deja locatie si modalitate de concert s-a gasit deja. Lasand tracul si oboseala la o parte, concertul a inceput in forta. Fani din toata tara si din toate colturile lumii au cantat la unison cu Voltaj, fetele care au asigurat backing vocals au fost si ele ajutate din plin si nu mica ne-a fost mirarea ca fanii care au urcat pe scena nu erau romani…o atmosfera incendiara pana spre dimineata, la craptul zile, dar nici Voltaj si nici fanii nu s-au dat dusi. Cum toate au sfarsit totusi, ne-am dat abia cand si repertoriul Voltaj a ajuns la sfarsit. Dupa ultimul bis al trupei, tavanul hangarului a facut loc unui cer plin de stele si unui foc de artificii care au dat iarasi viata unui oras care timp de cateva ore a parut pustiu. Desi fusese cel mai lung concert al unei singure trupe la care asistasem vreodata, ne-a parut rau ca s-a sfarsit. Aerul rece al diminetii si o oboseala placuta ne-au facut sa ne infofolim bine si sa ne dorim sa ne bagam cat mai repede in pat dupa un dus fierbinte.

-Si noi care ne gandeam ca ar trebui sa strangem pe cineva de gat?

-Chiar asa, Dane. Nu reusesc sa adorm imediat, asa ca arunc un ochi pe fereastra, bucurandu-ma de un minunat rasarit de soare. Mai conteaza ce aveam si ce nu avem lipsa in reportajul nostru? Nu stiu daca se putea un cadou mai frumos de Craciun decat sa fii parte la cum sa scrie o pagina de istorie. De asemenea, am observat ca, spre deosebire de alte dati, la acest concert nu am gasit mizeria tipica in urma concertelor sau diferitelor evenimente.

Drumul de intoarcere a fost, parca, mai placut cu autocarul decat drumul cu Rapdiul caruia nu ii dam numarul. Fanii s-au amestecat unii cu altii, iar atmosfera a fost una foarte placuta. Ce mai conteaza care de unde este atata timp cat voia buna este la ea acasa? S-au facut schimburi de adrese, telefoane si s-au impartasit amintiri de la alte concerte ale trupei de prin alte colturi de tara. Pana la Bucuresti, am avut Politie in fata si un drum destul de linistit.

Ajunsa acasa, am revizuit carnetul de notite, un dus si m-am bagat la somn, caci a doua zi seful astepta aritcolul mai ceva ca painea calda si era ceva de munca la el, lucru care ma va tine cateva ore treaza in noapte si se promite una senina, fara nici un fulg, cel mult un ger de nu se poate. Poate mai adaug cateva impresii de la fanii cazati la “Murgul Maicutei Moise”, insa e doar o idee.

Ultima zi a anului 2001 este marcata de o ninsoare ca in povesti ce a inceput sa se aseze peste oras inca de la primele ore ale diminetii spre bucuria multora.     Observ ca la concertul din Parcul Izvor se ingroasa randurile mai ceva decat la vreun protest in fata Parlamentului. Din nou, observ cele 10 fete care mi-au dat de banuit la Targu Mures. Din nou, imi pun intrebari daca au vreun amestec in toata povestea, insa eu si Dan suntem intr-o bine meritata vacanta, asa ca nu mai insistam in a gasi pe capul-rautatilor. Seful ne-a linistit ca nu rost sa ne mai batem capul daca nu vrea sa fie descoperit.

Ora concertului se apropie cu pasi repezi atunci cand te simti bine si observam ca fanii sunt si mai multi cu fiecare clipa, zapada se aduna tot mai multa. Voia buna este la ea acasa si se pornesc batai cu bulgari, caci deja este atata zapada, ca-ti faci si rezerve. Sunt destui pe margine, totusi, care prefera sa ramana in postura de privitori, amintindu-si de vremuri de demult. Batalia se sfarseste cand trupa Voltaj isi face aparitia.

Batalia incinsa in spatele cortului VIP se opreste pentru o clipa cand Voltaj isi face aparitia. Momentul culminant-baietii trebuie sa strabata campul de bataie printre razboinici. O clipa ezita, dar hazul general provocat de cativa razboinici mai ghinionisti, prinsi in pozitii cu stabilitate spre zero, care au luat o cazatura frumoasa si apreciata la scena deschisa prin ropote de aplauze, da curaj celor 5 baieti si managerului sa treaca mai departe. Voltaj urca pe scena inainte de meizul noptii, iar cantarea lor este urmata, ca si in alte dati, de artificii. Ar mai vrea ei sa stea, insa sunt asteptati in alta parte. Tabara fanilor intelege ca asa e viata trupei, pe drumuri, intre 2 concerte. La “Murgul Maicutei Moise”, oaspetii gasesc o cana cu vin fiert inca fierbinte, inca fierbinte, imprastiind un iz placut de scortisoara, o gustare pentru cei infometati si nelipsita cupa de sampanie in cinstea noului an.

La 3 zile dupa Revelion, aflam ca drumul national ce leaga Bucurestiul de Targul Mures si retur a primit denumirea de “Drunul Caravanei Voltaj”, iar Benzinaria Noduluii, aflata la intrarea in Targu Mures-”Benzinaria Voltaj”.

 

In Cartea Recodurilor sta scris: 15 decembrie 2001-Trupa romaneasca Voltaj si turneul national “3D” aduna fani din intreaga lume in oraselul romanesc Targu Mures, judetul Mures. La nici un concert din istoria muzicii nu au fost prezente 1 milion de persoane intr-o singura locatie la un singur concert. Organizatorul, care si-a exprimat dorinta expresa de-a isi pastra anonimatul, merita tot respectul, aprecierea si toate aplauzele pentru cele realizate.  

Cine ar fi crezut ca un singur om, simplu si fara experienta in organizarea concertelor, dar fan infocat al trupei, ar fi in stare de un asemenea eveniment? Pe noi ne-a uimit si credem ca merita un loc de cinste!